Mănăstirea Peșterilor din Kiev (Ucraina)
Lavra Peșterilor din Kiev (în ucraineană: Києво-Печерська лавра; în rusă: Киево-Печерская Лавра) este o mănăstire ortodoxă importantă situată în Kiev, Ucraina, cunoscută și sub numele de Mănăstirea Peșterilor Kievului. Fondată în vremea Rusiei Kievene (1051 d.Hr.), mănăstirea a rămas un centru major al creștinismului ortodox din lumea slavă. În plus, mănăstirea este reședința Mitropolitului Onufrie (Berezovski) de Kiev, întâistătătorul Bisericii Ucrainei (Patriarhia Moscovei).
Istoric
Cuviosul Antonie este considerat fondatorul mănăstirii, pentru că s-a stabilit într-una din peșterile care acum este parte a a Peșterilor din Depărtare (cunoscute și ca Peșterile lui Teodosie). Acestea s-au întâmplat, cel mai probabil, în anul 1051, care este considerată data fondării mănăstirii. Când comunitatea a ajuns la doisprezece călugări, au fost săpate în stâncă noi chilii. Printre cei care, în primii ani, i s-au alăturat lui Antonie s-au aflat și Sf. Teodosie și Cuviosul Valaam. În 1057, Antonie, care dorea o viață de schimnic, l-a numit pe Valaam egumen (stareț) și s-a retras din comunitate într-o peșteră dintr-un deal care acum este parte a Peșterilor de Aproape (numite și Peșterile lui Antonie).
În vremurile de început, când Teodosie era stareț (1062–1074), a fost construită o clădire din lemn deasupra Peșterile de Departe, iar frații, al căror număr se apropia de o sută, s-au mutat afară din peșteri. Pe măsură ce mănăstirea creștea, a apărut necesitatea unei noi reguli mănăstirești. Teodosie a hotărât să folosească regula Mănăstirii Studion din Constantinopol ca model pentru rânduiala mănăstirii Peșterilor și a trimis un călugăr la Constantinopol ca să aducă o copie a acesteia. În acest timp, Mitropolitul Gheorghe a ajuns la Kiev împreună cu un călugăr din Mănăstirea Studion, care i-a dat o copie a regulii monahale a acesteia. Regula Mănăstirii Peșterilor a fost apoi schițată după aceste două copii.
Mănăstirea a fost cu generozitate sprijinită de prinții și boierii din Kiev, care au donat nu doar bani, ci și pământ și clădiri. În plus, mulți oameni educați din zona înconjurătoare au devenit călugări la această mănăstire, făcând-o să devină cel mai mare centru religios și cultural din Rusia Kieveană. Dintre acești călugări, doisprezece au devenit episcopi de-a lungul secolelor XII și XIII.
La mijlocul anilor 1070, centrul mănăstirii a început să se mute în zona cunoscută în prezent ca Lavra de Sus, unde se găsește și Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Cu timpul, Peșterile de Departe și de Aproape au devenit locuri de retragere și de înmormântare pentru frații din mănăstire. În 1073, Antonie a fost primul înmormântat în Peșterile de Aproape, urmat în 1074 de Teodosie, care a fost înmormântat în Peșterile de Departe. Potrivit tradiției, atât Sf. Antonie cât și Sf. Teodosie și-au cunoscut dinainte sfârșitul și s-au retras în peșteri, care s-au închis în urma lor, moaștele celor doi sfinți nefiind niciodată găsite, în ciuda strădaniilor monahilor.
În anii următori, mănăstirea a fost atacată de câteva ori. Raiduri importante au fost cele lansate în 1096 de cumani, în 1169 de Andrei Bogoliubov (Iubitorul de Dumnezeu) din Vladimir-Suzdal și în 1203 al Prințului Riurik Rostislavici. În 1240, hoardele invadatoare ale tătarilor, conduși de hanul Batu, au invadat Kievul, distrugând orașul și mănăstirea. În timpul ocupației tătare, călugării s-au mutat în peșteri și au rămas acolo pentru mai mult timp. După fiecare raid, bisericile și clădirile au fost reconstruite, iar sistemul de peșteri și catacombe lărgit. În 1470, mănăstirea a fost reconstruită de către Prințul Simeon Olelkovici, dar a fost iarăși distrusă de tătari în 1482.
Din această perioadă și până la sfârșitul secolului al XVI-lea s-au păstrat puține documente și mărturii istorice, întrucât acestea au fost distruse cu fiecare raid suferit. Începând cu secolul al XVI-lea, s-au păstrat descrieri ale peșterilor și vieții monahale practicate atunci în mănăstire făcute de către călători prin acele locuri. Aceste istorisiri menționau lungimea peșterilor, ale căror intrări semănau cu intrările în mină și, de asemenea, amintesc de săvârșirea Sfintei Liturghii în fiecare sâmbătă în cele două biserici subterane. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, mănăstirea și-a revenit încă o dată. În acest moment a primit statutul de stavropighie a Patriarhia Constantinopolului. Acest lucru a scos mănăstirea de sub controlul mitropolitului de Kiev. În plus, mănăstirea a primit statutul de lavră.
După Unirea de la Brest-Litovsk din 1596, aceia care au sprijinit unirea și au devenit greco-catolici au încercat să preia controlul lavrei, dar ortodocșii au câștigat și au păstrat controlul. Tiparnița Mănăstirii Peșterilor Kievului, primul tipar din Rusia, a fost înființată în mănăstire în 1615 de către Arhimandritul Elisei Pletenențki. Ulterior, mănăstirea a fost restaurată și mărită de către Arhimandritul Petru Movilă, devenit apoi mitropolit, care în 1631 a înființat școala Mănăstirii Kievo-Pecerska, cu o programă de inspirație occidentală. În 1632, această școală a fost combinată cu Școala Comunității Epifaniei din Kiev într-un singur colegiu care mai târziu a devenit Academia Teologică Kieveană "Petru Movilă". În 1688, Lavra a fost trecută în subordinea directă a Patriarhiei Moscovei, dar și-a păstrat statutul de stavropighie.
Un incendiu major a avut loc în 1718 cu un impact devastator asupra mănăstirii. Biserica principală și tipografia au fost distruse, o dată cu biblioteca și arhivele. Reparațiile ulterioare au durat zece ani. În 1720, guvernul lui Petru I a interzis publicarea de cărți noi și a impus cenzura sinodală pentru orice publicație a mănăstirii. Acest lucru a redus semnificativ influența culturală a mănăstirii.
În această perioadă, lavra era foarte mare și acumulase numeroase bogății. Centrul mănăstirii era format din cele două labirinturi de peșteri, chilii, catacombe din care derivă și numele mănăstirii și în care au trăit și au fost înmormântați călugării. Dar lavra s-a extins mult mai mult. Avea în proprietate trei orașe, șapte orășele, aproximativ 200 de sate și cătune și aproape 70.000 de șerbi. De asemenea, stăpânea unsprezece cărămidării, șase turnătorii de fier, peste 150 de distilerii, peste 150 de mori de făină și aproape 200 de cârciumi. Toate acestea au fost naționalizate de guvernul rus în 1786, ceea ce a făcut mănăstirea dependentă de stat.
În aceeași perioadă, guvernul a schimbat organizarea mănăstirii, abolind tradiția alegerii Sfatului bătrânilor, corpul care conducea mănăstirea. Din acest moment, mitropolitul de Kiev desemnează personal membrii Sfatului bătrânilor. În plus, mitropolitul devenea și arhimandritul mănăstirii, cu reședința în interiorul mănăstirii. Începând cu secolul al XVIII-lea a început rusificarea mănăstirii.
La începutul secolului XX, înainte ca bolșevicii să preia puterea, Lavra Adormirii Kievo-Pecerska adăpostea peste o mie de călugări. Era una dintre cele mai faimoase centre ale vieții monahale din lumea ortodoxă, vizitată în fiecare an de sute de mii de credincioși. Mănăstirea era renumită pentru moaștele multor sfinți monahi canonizați de mitropolitul Petru Movilă în 1643.
Toate acestea s-au schimbat după revoluția bolșevică de la sfârșitul anului 1917. Primele schimbări aduse de autoritățile sovietice au avut loc în 1921. Inițial, autoritățile au confiscat moaștele sfinților și obiectele artistice și cu valoare istorică ce aparțineau mănăstirii. Clădirile au primit destinații comerciale sau laice. Mai multe monumente aparținând mănăstirii au format un muzeu, Muzeul de Viață și Slujire Religioasă al Lavrei, care includea și colecții din alte muzee din Kiev. După închiderea completă a mănăstirii în 1926, guvernul sovietic a transformat-o într-un muzeu-depozit, componentă al Muzeului Întregii Ucraine, constituit din mai multe muzee care puneau accentul pe propaganda anti-religioasă și care cuprindeau arhive, biblioteci și ateliere, colecția fiind închisă în 1934, când colecțiile au fost transferate către noile muzee din Kiev. Toate clopotele mănăstirii au fost înlăturare de oficialitățile sovietice în 1931–1932.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata sovietică, în fața avansului trupelor naziste, a minat Catedrala Sfintei Adormiri. Explozibilul a fost apoi detonat după ce naziștii au ocupat Kievul în 3 noiembrie 1941, deteriorând grav catedrala. Clopotnița mare a mănăstirii, cea mai înaltă clădire din Kiev la acea vreme, a fost și ea afectată de suflul exploziei. După război, clădirile Lavrei au fost restaurate și redenumite Rezervația Cultural Istorică a Peșterilor Kievului, adăpostind câteva muzee și instituții. De asemenea, a fost permisă până în 1961 redeschiderea aici a unei mănăstiri cu aproape o sută de călugări.
Prin anii 1980, ateismul a început să slăbească, iar guvernul sovietic a transferat în 1988 zona Lavrei Inferioare împreună cu Peșterile de Departe în posesia Exarhatului Ucrainean al Bisericii Rusiei, cu ocazia comemorării a o mie de ani de la Botezul rușilor. Lavra de Jos a fost restituită Bisericii Ortodoxe, iar viața monastică și spirituală a renăscut treptat. Călugări tineri s-au adăugat monahilor bătrâni care s-au reîntors în Lavră, ciclul slujbelor a fost reluat, iar întâia îndatorire a călugărilor, rugăciunea neîncetată, a reînceput.
Lavra de Sus, cu Catedrala Adormirii Maicii Domnului a rămas în proprietatea statului și funcționează în continuare ca muzeu, în afara orelor în care în biserică au loc slujbe, mănăstirea având bisericile de aici doar în folosință.
Bisericile Lavrei
Catedrala Adormirea Prea Sfintei Născătoare de este locul principal de rugăciune al mănăstirii, la care se adaugă mai multe alte biserici:
- Biserica Nașterii Domnului (o biserică subterană din Peșterile de Departe)
- Biserica Nașterii Maicii Domnului
- Biserica Intrării în Biserică a Maicii Domnului (o biserică subterană din Peșterile de Aproape)
- Biserica Buneivestiri (o biserică subterană din Peșterile de Departe)
- Biserica Sfintei Treimi
- Biserica Înălțării Sfintei Cruci, construită între 1700–1704
- Biserica Zămislirii Sfintei Ana
- Biserica Tuturor Sfinților
- Biserica Cuvioșilor Părinți Antonie și Teodosie
- Biserica Soborului Sfinților de la Pecerska
- Biserica Soborului Tuturor Sfinților
Administrare
- Preafericitul Vladimir, Mitropolit al Kievului și Întregii Ucraine a fost arhimandrit și stareț al Lavrei din 1992 când a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, până la moartea sa (2014) și este îngropat lângă paraclisul universitar.
- Înaltpreasfințitul Pavel, Arhiepiscop de Vișgorod și Vicar al Mitropoliei Kievului a devenit superiorul Lavrei din 1994.
De asemenea, Lavra este sediul Academiei Teologice din Kiev care și-a reînceput activitatea în 1989.
Legături externe
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri
Categorii > Locuri
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Rusia
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Ucraina > Mănăstiri din Ucraina
Categorii > Spiritualitate > Ascetism
Categorii > Spiritualitate > Ascetism
Categorii > Viața Bisericii > Monahism > Mănăstiri
Categorii > Viața Bisericii > Monahism > Mănăstiri
