Avort

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Avortul este întreruperea spontană, accidentală sau provocată a gravidității (a sarcinii), înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului matern. În tradiția creștină, Sfinții Părinți, aproape în totalitatea lor, au considerat avortul provocat ca o ucidere a fătului.

Cuprins


Poziția Bisericii Ortodoxe Române față de avort, contracepție etc.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române față de avort o urmează îndeaproape pe cea a Părinților. Deși această poziție a Bisericii Ortodoxe era cunoscută, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a considerat necesar să emită un document oficial clar cu privire la poziția sa în această chestiune. Această precizare a devenit stringentă în anii de după căderea regimului comunist.

La 31 decembrie decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale emitea un decret prin care era anulat decretul ????? instituit de regimul Ceaușescu. Acesta din urmă, dorind să favorizeze o politică de natalitate crescută, în situația în care condițiile de viață din România se înrăutățeau constant, ca și condițiile de asistență medicală, decretul a fost perceput în societate ca unul abuziv și traumatic, iar anularea sa ca o formă de eliberare de opresiunea comunistă.

Totuși, ridicarea interdicției a avut efecte dramatice. În primii ani de după revoluție, numărul avorturilor oficial înregistrate a ajuns de ordinul a un milion pe an. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reacționat imediat, cerându-le teologilor să formuleze și să publice articole și materiale în care să combată avortul, iar duhovnicilor recomandându-le cu insistență să se folosească de scaunul duhovniciei pentru a-i sfătui, călăuzi și îndrepta pe credincioși și credincioase, învățându-i să evite cu orice chip această crimă.

Au început să apară materiale pentru combaterea practicilor avortive, precum și inițiative private, precum cea a Asociației Pro Vita pentru Născuți și nenăscuți fondată de Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, jud. ?.

Avortul a început să fie practicat pe scară largă în România. Odată cu răspândirea mijloacelor contraceptive, numărul avorturilor chirurgicale a început să scadă. Însă la începutul anilor '90 nu se vorbea încă despre efectele avortive ale majorității practicilor contraceptive. Confruntat cu răspândirea acestora și dat fiind că nu era cunoscută o poziție oficială a Bisericii Ortodoxe Române cu privire atât la mijloacele contraceptive, cât și la alte probleme de bioetică, Sfântul Sinod a decis înființarea unei Comisii Naționale de Bioetică a Bisericii Ortodoxe Române, în anul ????.

În ???? 2004, Sfântul Sinod adopta și făcea publice două documente: unul cu privire la avort și la practicile contraceptive, celălalt cu privire la transplantul de organe. Îl redăm mai jos pe cel dintâi:

Documentul Comisiei naționale de bioetică

"Exprimându-și punctul de vedere cu privire la avort, Sfânta Biserică face acest lucru în conformitate cu învățătura ei privind apariția vieții în general și a vieții umane, în special.
Potrivit Revelației și învățăturii Bisericii, Dumnezeu a creat lumea din nimic (II Macabei]], 7,28). Dumnezeu a creat viața sub toate aspectele ei, iar în ceea ce privește viața omenească, Dumnezeu a arătat o grija deosebită. Viața omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru apariția ei, Dumnezeu a avut o grija deosebită: omul nu apare la poruncă, ci în urma unui sfat și a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiograf prin termenul de plăsmuire și de suflare de viață. Viața omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci și (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu.
Aceasta ne dovedește faptul că omul nu este simplă ființa biologică ("ființa vie" înzestrată cu suflet rațional), ci este deodată suflet viu (Facere, 2,7) și trup omenesc (nu orice trup) viu. Așa a apărut primul om (Adam), așa au apărut, apar și vor apărea - cu voia Lui Dumnezeu - oamenii în istorie: suflete vii în trupuri vii. Omul este, așadar, o ființă psiho-fizică ce a fost și este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facere 3, 28), în vederea asemănării cu El. Consecința logică a acestei învățături și credințe este aceea că toate ființele omenești sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce privește natura și vocația lor. Ele posedă deodată, actual și potențial, aceeași demnitate și aceeași valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu.
Pentru că este purtătoarea chipului lui Dumnezeu, orice ființă omenească, oricare ar fi vârsta, situația sau starea sa fizică, deține o demnitate reală și impune un deosebit respect. De aceea, tot ceea ce este comis împotriva ființei umane este comis, într-o anumită măsură, împotriva voinței Lui Dumnezeu, după cum tot binele pe care-l facem unui semen de-al nostru este bine făcut Lui Dumnezeu Însuși: "Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut (...), întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut" (Matei 25,40+45).
Dacă viața si, mai ales, viața omenească nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vieții umane nu este efectul întâmplării și nici exclusiv produsul eforturilor omenești. Viața omului este de la Dumnezeu și se perpetuează prin intermediul ființelor omenești, potrivit celor rânduite de Dumnezeu. Omul se bucură de viața și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup omul își pregătește participarea la Împărăția Lui Dumnezeu.
Revelația (consemnată în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție) ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este ființă omenească (nu simplu "produs de concepție"), care nu exclude grija lui Dumnezeu și care trebuie să se bucure de respectul datorat demnității umane. Cum Biserica are o grijă deosebită față de ființele umane neputincioase și fără apărare, nu poate să nu se îngrijoreze cu privire la cele mai neputincioase ființe omenești, embrionii umani și pruncii nenăscuți.
Psalmistul David a spus în acest sens: "Doamne, Tu m-ai plăsmuit în pântecele mamei mele" (Psalm [138, 13). Iar Dumnezeu avea să-i spună lui Ieremia: "Înainte de a fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și înainte de a ieși din pântece te-am sfințit" (Ieremia 1,5). Iov a spus: "Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit" (Iov 10, 8-9). Legea lui Moise a acordat o grijă deosebită mamei și pruncului (Ex. Ieșirea, 21, 22-23).
Din istorisirea vizitei Maicii Domnului la Sf. Elisabeta constatăm două lucruri foarte importante:
a) Elisabeta arată un respect deosebit față de Cel zămislit în pântecele Sfintei Fecioare Maria;
b) Se confirmă faptul că pruncul din pântecele mamei participă, în felul său, la evenimentele la care participă mama; Evanghelistul ne spune că, de îndată ce Elisabeta a primit salutul Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei (Luca 1,44]), ceea ce demonstrează că, înainte de naștere, pruncul percepe deja prezența Lui Dumnezeu.
Extinzându-se din spațiul ebraic, mesajul creștin s-a confruntat cu o lume și cu o civilizație care avea cu totul alte aspirații și alte coordonate decât cele trasate de Revelație. Practicile avortive, spre exemplu, fie prin metoda chirurgicală, fie prin luarea de medicamente erau de mult cunoscute în mediile neebraice. Ceea ce nu cunoștea lumea greco-romană era noțiunea de păcat, de urâciune înaintea lui Dumnezeu, adică încălcarea cu știință și liberă voință a voinței lui Dumnezeu, noțiune foarte prezentă în tradiția iudaică și în viața creștină. În scrierile Sfântului Pavel găsim liste cu păcate pe care, de le vor comite, oamenii nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu (I Corinteni 6,9-10, Galateni 5,20, Efeseni 5,5]). Printre acestea se numără și cele comise prin luarea de pharmakeia (venevicia).
În legislația romană găsim explicația termenului "pharmakeia". Legea Corneliană din anul 81 d.Hr înțelegea prin acest termen medicamentele avortive. Prin urmare, în Noul Testament avem dovada că păcatul uciderii pruncilor este unul din cele mai grele, unul din cele care ne exclud din Împărăția lui Dumnezeu.
A fost și a rămas viziunea Bisericii cu privire la asemenea păcate.
Epistola către Barnaba (scrisă pe la începutul secolului II) reproducea punctul de vedere al Bisericii din acea vreme prin cuvintele: "Iubește pe aproapele tău mai mult decât sufletul tău. Să nu ucizi copilul, pruncul în pântecele mamei sale; să nu-l ucizi nici după ce s-a născut" (XIX, 5). Același punct de vedere îl va exprima și Didahia celor 12 Apostoli (2,2; 5,2). În secolul al III-lea, pe linia aceleiași îngrijorări a Bisericii, Tertulian va exprima ideea concomitenței sufletului și a trupului: unul și celalalt se formează deodată (De anima, 27,210). Același Tertulian va numi avortul crimă (Apologeticum, 9), iar Hipolit Romanul va condamna medicamentele sterilizante (Philosophumena, 9,12). Puncte de vedere similare cu ale lui Tertulian și Hipolit găsim la Clement al Alexandriei (Pedagogul, 2,10,96) și Minucius Felix (Octavius, 30,2). În Scrisoarea către Diognet, perlă a literaturii creștine din primele trei secole, se arată că una din notele care deosebesc pe creștini de necreștini este aceea că ei nu-și ucid pruncii: "Se căsătoresc precum fac toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți" (III, 6).
În secolul al IV-lea, mai mulți Sfinți Părinți prezintă punctul de vedere al Bisericii cu privire la avort. Între aceștia, amintim pe Sf. Grigore de Nyssa (De hom. op.29, în Canticum, 8), Sf. Efrem Sirul (Discurs despre teama de Dumnezeu, 10), Sf. Ioan Gură de Aur (In Rom. 24,4), Lactanțiu, Ambrozie, Ieronim și alții. Sf. Vasile cel Mare, spre exemplu, spune că femeia care omoară fătul va fi pedepsită pentru crimă (Ep. 188, 8, și Can.2).
Sinodul de la Elvira (305-306) hotărăște excomunicarea femeii care a avortat, ea neputând să se împărtășească decât pe patul de moarte (Canoanele 63,68). Sinodul Quinisext (691), prin canonul 91, oprește de la împărtășanie pe o durată de 10 ani femeile care dau și pe cele care primesc medicamente avortive.
Din cele de mai sus reiese că avortul a fost o practică străină creștinismului, cunoscută într-o lume în care nu exista nici teamă, nici iubire de Dumnezeu. Toți Sfinții Părinți semnalează că, în orice fază ar fi produs, avortul rămâne pruncucidere. Prin el, se încalcă porunca divina: "Să nu ucizi" (Ieșirea 20,13). El este cu atât mai grav, cu cat constituie uciderea unei ființe umane aflată în imposibilitatea de a se apăra.
Din textele prezentate mai sus reiese că Biserica a considerat totdeauna drept păcat foarte grav, egal cu avortul în gravitate, și luarea de medicamente cu scop avortiv. Prin urmare, tot atât de grave că și avortul chirurgical sunt barierele mecanice (steriletul și anumite pilule, inclusiv RU 486) prin care se urmărește împiedicarea nidării ovulului fecundat pe pereții uterului (acestea sunt tot practici avortive) și medicamentele contraceptive, care, la rândul lor, au consecințe nebănuite pentru trupul femeii.
Avortul și toate practicile avortive sunt păcate grele pentru că:
  • a) prin ele se ucide o ființă umană ;
  • b) prin ele este afectată demnitatea femeii;
  • c) ele prezintă riscul mutilării trupului femeii, al îmbolnăvirii și morții premature a mamei și a femeii tinere.
Femeia nu trebuie redusă la nivelul de obiect al plăcerii bărbatului, nu trebuie batjocorită și umilită în ceea ce îi este specific, anume feminitatea și calitatea de mamă.
Demnitatea și sănătatea femeii sunt afectate deopotrivă de folosirea pilulelor pe bază de hormoni în vederea infecundității. Efectele nefaste, grave ale acestora nu sunt evidente imediat, dar sunt sigure. Fiind substanțe care acționează hormonal asupra trupului femeii, urmările lor sunt nebănuite. Este impresionantă lista bolilor cauzate, mai curând sau mai târziu, femeilor care au utilizat medicamente avortive sau contraceptive (care, toate, sunt preparate pe baza de hormoni).
Cu titlu de exemplu, semnalăm că, între anii 1977-1988, în Anglia s-a făcut un studiu pe 200.000 de femei, privind efectul folosirii pilulelor anticoncepționale pe baza de hormoni. S-a constatat că procentul deceselor cauzate de afecțiuni cardio-vasculare a fost cu 40 % mai mare la femeile care au folosit asemenea pilule față de cele care n-au folosit. Riscul accidentelor cerebrale a fost de 6,5 ori mai mare la femeile care au folosit pilulele. Pericolul infecțiilor pelviene a fost de 7 ori mai mare la femeile care au folosit pilulele față de cele care nu le-au folosit; în aceeași proporție a crescut și riscul sterilității.
Din cele prezentate mai sus reiese că avortul, tratamentele cu scop avortiv sau contraceptiv sunt păcate grele care ucid ființe umane, împiedică procesul firesc al procreării ființelor omenești, afectează și pun în pericol demnitatea și viața femei tinere și în cele din urma, ne exclud din Împărăția lui Dumnezeu spre care năzuiesc creștinii.
Din nefericire, practicile avortive (și contraceptive) sunt o realitate a lumii contemporane secularizate. În numele "fericirii" imediate și al comodității se ucid generații de oameni și moare femeia tânără, mamă sau nu. Biserica nu poate fi indiferentă la această realitate îngrijorătoare și tragică, întreținută de instituții care se intitulează uneori "caritative", "umaniste" și chiar "medicale".
Societatea secularizată contemporană aduce justificări diverse ale avortului, justificări de cele mai multe ori, de ordin medical și social. Fiind în lume, Biserica nu este nerealistă, dar nu poate fi nici superficială cu privire la motivele privind tendințele de justificare a avortului.
Prin urmare,
a) Dacă viața mamei este pusă realmente în pericol prin sarcina sau naștere, ar trebui sa fie acordată prioritate vieții femeii, nu pentru că viața ei are o valoare mai mare în sine, ci datorită relațiilor și responsabilităților față de alte persoane, care depind de ea.
b) În cazul în care investigația genetică descoperă un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naște copilul, respectându-i dreptul la viața, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoștință de către medic și de către duhovnic toate implicațiile morale și de întreținere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificației mântuitoare a prezenței unei ființe handicapate în viața fiecărei persoane și în viața comunității.
c) Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui să fie născut și, după caz, înfiat.
d) Avortul nu poate fi niciodată justificat, moral, de starea economica a familiei, de neînțelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic.
Pentru prevenirea acestor grave păcate se consideră că este nevoie de un intens proces de mediatizare a gravității păcatului avortului (luându-se în calcul toate aspectele lui medicale, psihologice, sociale, religioase). Societatea trebuie să ofere soluții concrete pentru o viață demnă, morală și materială, a familiei. Biserica trebuie să întreprindă un întreg efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitații umane. Activitatea pastorală a preotului trebuie diversificată. Biserica va trebui sa sensibilizeze toți factorii care au ca obiect educarea populației sau se îngrijesc de sănătate; omul trebuie educat cu privire la ce înseamnă adevărata tandrețe și dragoste, trebuie educat să-și pună ordine în propria-i viață, în condițiile sociale actuale, trebuie educat asupra căsătoriei, a drepturilor și obligațiilor care revin în urma ei, și nu în ultimul rând educat cu privire la economia familiei.
Factorii de decizie politică și administrativă trebuie sensibilizați să favorizeze crearea condițiilor sociale ca femeia să nu mai fie umilită, nici ca ea însăși să se complacă în umilire (considerând-o normală) în propria ei specificitate."

N.b. Sublinierile ne aparțin.

Resurse despre avort și pro-life

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi