Avort

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Avortul este întreruperea spontană, accidentală sau provocată a gravidităţii (a sarcinii), înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului matern. În tradiţia creştină, Sfinţii Părinţi, aproape în totalitatea lor, au considerat avortul provocat ca o ucidere a fătului.

Cuprins


Poziţia Bisericii Ortodoxe Române faţă de avort, contracepţie etc.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române față de avort o urmează îndeaproape pe cea a Părinților. Deși această poziție a Bisericii Ortodoxe era cunoscută, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a considerat necesar să emită un document oficial clar cu privire la poziția sa în această chestiune. Această precizare a devenit stringentă în anii de după căderea regimului comunist.

La 31 decembrie decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale emitea un decret prin care era anulat decretul ????? instituit de regimul Ceaușescu. Acesta din urmă, dorind să favorizeze o politică de natalitate crescută, în situația în care condițiile de viață din România se înrăutățeau constant, ca și condițiile de asistență medicală, decretul a fost perceput în societate ca unul abuziv și traumatic, iar anularea sa ca o formă de eliberare de opresiunea comunistă.

Totuși, ridicarea interdicției a avut efecte dramatice. În primii ani de după revoluție, numărul avorturilor oficial înregistrate a ajuns de ordinul a un milion pe an. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reacționat imediat, cerându-le teologilor să formuleze și să publice articole și materiale în care să combată avortul, iar duhovnicilor recomandându-le cu insistență să se folosească de scaunul duhovniciei pentru a-i sfătui, călăuzi și îndrepta pe credincioși și credincioase, învățându-i să evite cu orice chip această crimă.

Au început să apară materiale pentru combaterea practicilor avortive, precum și inițiative private, precum cea a Asociației Pro Vita pentru Născuți și nenăscuți fondată de Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, jud. ?.

Avortul a început să fie practicat pe scară largă în România. Odată cu răspândirea mijloacelor contraceptive, numărul avorturilor chirurgicale a început să scadă. Însă la începutul anilor '90 nu se vorbea încă despre efectele avortive ale majorității practicilor contraceptive. Confruntat cu răspândirea acestora și dat fiind că nu era cunoscută o poziție oficială a Bisericii Ortodoxe Române cu privire atât la mijloacele contraceptive, cât și la alte probleme de bioetică, Sfântul Sinod a decis înființarea unei Comisii Naționale de Bioetică a Bisericii Ortodoxe Române, în anul ????.

În ???? 2004, Sfântul Sinod adopta și făcea publice două documente: unul cu privire la avort și la practicile contraceptive, celălalt cu privire la transplantul de organe. Îl redăm mai jos pe cel dintâi:

Documentul Comisiei naționale de bioetică

"Exprimându-şi punctul de vedere cu privire la avort, Sfânta Biserică face acest lucru în conformitate cu învăţătura ei privind apariţia vieţii în general şi a vieţii umane, în special.
Potrivit Revelaţiei şi învăţăturii Bisericii, Dumnezeu a creat lumea din nimic (II Macabei]], 7,28). Dumnezeu a creat viaţa sub toate aspectele ei, iar în ceea ce priveşte viaţa omenească, Dumnezeu a arătat o grija deosebită. Viaţa omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru apariţia ei, Dumnezeu a avut o grija deosebită: omul nu apare la poruncă, ci în urma unui sfat şi a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiograf prin termenul de plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu.
Aceasta ne dovedeşte faptul că omul nu este simplă fiinţa biologică ("fiinţa vie" înzestrată cu suflet raţional), ci este deodată suflet viu (Facere, 2,7) şi trup omenesc (nu orice trup) viu. Aşa a apărut primul om (Adam), aşa au apărut, apar şi vor apărea - cu voia Lui Dumnezeu - oamenii în istorie: suflete vii în trupuri vii. Omul este, aşadar, o fiinţă psiho-fizică ce a fost şi este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facere 3, 28), în vederea asemănării cu El. Consecinţa logică a acestei învăţături şi credinţe este aceea că toate fiinţele omeneşti sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce priveşte natura şi vocaţia lor. Ele posedă deodată, actual şi potenţial, aceeaşi demnitate şi aceeaşi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu.
Pentru că este purtătoarea chipului lui Dumnezeu, orice fiinţă omenească, oricare ar fi vârsta, situaţia sau starea sa fizică, deţine o demnitate reală şi impune un deosebit respect. De aceea, tot ceea ce este comis împotriva fiinţei umane este comis, într-o anumită măsură, împotriva voinţei Lui Dumnezeu, după cum tot binele pe care-l facem unui semen de-al nostru este bine făcut Lui Dumnezeu Însuşi: "Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut (...), întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut" (Matei 25,40+45).
Dacă viaţa si, mai ales, viaţa omenească nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vieţii umane nu este efectul întâmplării şi nici exclusiv produsul eforturilor omeneşti. Viaţa omului este de la Dumnezeu şi se perpetuează prin intermediul fiinţelor omeneşti, potrivit celor rânduite de Dumnezeu. Omul se bucură de viaţa şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup omul îşi pregăteşte participarea la Împărăţia Lui Dumnezeu.
Revelaţia (consemnată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie) ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este fiinţă omenească (nu simplu "produs de concepţie"), care nu exclude grija lui Dumnezeu şi care trebuie să se bucure de respectul datorat demnităţii umane. Cum Biserica are o grijă deosebită faţă de fiinţele umane neputincioase şi fără apărare, nu poate să nu se îngrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinţe omeneşti, embrionii umani şi pruncii nenăscuţi.
Psalmistul David a spus în acest sens: "Doamne, Tu m-ai plăsmuit în pântecele mamei mele" (Psalm [138, 13). Iar Dumnezeu avea să-i spună lui Ieremia: "Înainte de a fi zămislit în pântece, te-am cunoscut şi înainte de a ieşi din pântece te-am sfinţit" (Ieremia 1,5). Iov a spus: "Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit" (Iov 10, 8-9). Legea lui Moise a acordat o grijă deosebită mamei şi pruncului (Ex. Ieşirea, 21, 22-23).
Din istorisirea vizitei Maicii Domnului la Sf. Elisabeta constatăm două lucruri foarte importante:
a) Elisabeta arată un respect deosebit faţă de Cel zămislit în pântecele Sfintei Fecioare Maria;
b) Se confirmă faptul că pruncul din pântecele mamei participă, în felul său, la evenimentele la care participă mama; Evanghelistul ne spune că, de îndată ce Elisabeta a primit salutul Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei (Luca 1,44]), ceea ce demonstrează că, înainte de naştere, pruncul percepe deja prezenţa Lui Dumnezeu.
Extinzându-se din spaţiul ebraic, mesajul creştin s-a confruntat cu o lume şi cu o civilizaţie care avea cu totul alte aspiraţii şi alte coordonate decât cele trasate de Revelaţie. Practicile avortive, spre exemplu, fie prin metoda chirurgicală, fie prin luarea de medicamente erau de mult cunoscute în mediile neebraice. Ceea ce nu cunoştea lumea greco-romană era noţiunea de păcat, de urâciune înaintea lui Dumnezeu, adică încălcarea cu ştiinţă şi liberă voinţă a voinţei lui Dumnezeu, noţiune foarte prezentă în tradiţia iudaică şi în viaţa creştină. În scrierile Sfântului Pavel găsim liste cu păcate pe care, de le vor comite, oamenii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6,9-10, Galateni 5,20, Efeseni 5,5]). Printre acestea se numără şi cele comise prin luarea de pharmakeia (venevicia).
În legislaţia romană găsim explicaţia termenului "pharmakeia". Legea Corneliană din anul 81 d.Hr înţelegea prin acest termen medicamentele avortive. Prin urmare, în Noul Testament avem dovada că păcatul uciderii pruncilor este unul din cele mai grele, unul din cele care ne exclud din Împărăţia lui Dumnezeu.
A fost şi a rămas viziunea Bisericii cu privire la asemenea păcate.
Epistola către Barnaba (scrisă pe la începutul secolului II) reproducea punctul de vedere al Bisericii din acea vreme prin cuvintele: "Iubeşte pe aproapele tău mai mult decât sufletul tău. Să nu ucizi copilul, pruncul în pântecele mamei sale; să nu-l ucizi nici după ce s-a născut" (XIX, 5). Acelaşi punct de vedere îl va exprima şi Didahia celor 12 Apostoli (2,2; 5,2). În secolul al III-lea, pe linia aceleiaşi îngrijorări a Bisericii, Tertulian va exprima ideea concomitenţei sufletului şi a trupului: unul şi celalalt se formează deodată (De anima, 27,210). Acelaşi Tertulian va numi avortul crimă (Apologeticum, 9), iar Hipolit Romanul va condamna medicamentele sterilizante (Philosophumena, 9,12). Puncte de vedere similare cu ale lui Tertulian şi Hipolit găsim la Clement al Alexandriei (Pedagogul, 2,10,96) şi Minucius Felix (Octavius, 30,2). În Scrisoarea către Diognet, perlă a literaturii creştine din primele trei secole, se arată că una din notele care deosebesc pe creştini de necreştini este aceea că ei nu-şi ucid pruncii: "Se căsătoresc precum fac toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi" (III, 6).
În secolul al IV-lea, mai mulţi Sfinţi Părinţi prezintă punctul de vedere al Bisericii cu privire la avort. Între aceştia, amintim pe Sf. Grigore de Nyssa (De hom. op.29, în Canticum, 8), Sf. Efrem Sirul (Discurs despre teama de Dumnezeu, 10), Sf. Ioan Gură de Aur (In Rom. 24,4), Lactanţiu, Ambrozie, Ieronim şi alţii. Sf. Vasile cel Mare, spre exemplu, spune că femeia care omoară fătul va fi pedepsită pentru crimă (Ep. 188, 8, şi Can.2).
Sinodul de la Elvira (305-306) hotărăşte excomunicarea femeii care a avortat, ea neputând să se împărtăşească decât pe patul de moarte (Canoanele 63,68). Sinodul Quinisext (691), prin canonul 91, opreşte de la împărtăşanie pe o durată de 10 ani femeile care dau şi pe cele care primesc medicamente avortive.
Din cele de mai sus reiese că avortul a fost o practică străină creştinismului, cunoscută într-o lume în care nu exista nici teamă, nici iubire de Dumnezeu. Toţi Sfinţii Părinţi semnalează că, în orice fază ar fi produs, avortul rămâne pruncucidere. Prin el, se încalcă porunca divina: "Să nu ucizi" (Ieşirea 20,13). El este cu atât mai grav, cu cat constituie uciderea unei fiinţe umane aflată în imposibilitatea de a se apăra.
Din textele prezentate mai sus reiese că Biserica a considerat totdeauna drept păcat foarte grav, egal cu avortul în gravitate, şi luarea de medicamente cu scop avortiv. Prin urmare, tot atât de grave că şi avortul chirurgical sunt barierele mecanice (steriletul şi anumite pilule, inclusiv RU 486) prin care se urmăreşte împiedicarea nidării ovulului fecundat pe pereţii uterului (acestea sunt tot practici avortive) şi medicamentele contraceptive, care, la rândul lor, au consecinţe nebănuite pentru trupul femeii.
Avortul şi toate practicile avortive sunt păcate grele pentru că:
  • a) prin ele se ucide o fiinţă umană ;
  • b) prin ele este afectată demnitatea femeii;
  • c) ele prezintă riscul mutilării trupului femeii, al îmbolnăvirii şi morţii premature a mamei şi a femeii tinere.
Femeia nu trebuie redusă la nivelul de obiect al plăcerii bărbatului, nu trebuie batjocorită şi umilită în ceea ce îi este specific, anume feminitatea şi calitatea de mamă.
Demnitatea şi sănătatea femeii sunt afectate deopotrivă de folosirea pilulelor pe bază de hormoni în vederea infecundităţii. Efectele nefaste, grave ale acestora nu sunt evidente imediat, dar sunt sigure. Fiind substanţe care acţionează hormonal asupra trupului femeii, urmările lor sunt nebănuite. Este impresionantă lista bolilor cauzate, mai curând sau mai târziu, femeilor care au utilizat medicamente avortive sau contraceptive (care, toate, sunt preparate pe baza de hormoni).
Cu titlu de exemplu, semnalăm că, între anii 1977-1988, în Anglia s-a făcut un studiu pe 200.000 de femei, privind efectul folosirii pilulelor anticoncepţionale pe baza de hormoni. S-a constatat că procentul deceselor cauzate de afecţiuni cardio-vasculare a fost cu 40 % mai mare la femeile care au folosit asemenea pilule faţă de cele care n-au folosit. Riscul accidentelor cerebrale a fost de 6,5 ori mai mare la femeile care au folosit pilulele. Pericolul infecţiilor pelviene a fost de 7 ori mai mare la femeile care au folosit pilulele faţă de cele care nu le-au folosit; în aceeaşi proporţie a crescut şi riscul sterilităţii.
Din cele prezentate mai sus reiese că avortul, tratamentele cu scop avortiv sau contraceptiv sunt păcate grele care ucid fiinţe umane, împiedică procesul firesc al procreării fiinţelor omeneşti, afectează şi pun în pericol demnitatea şi viaţa femei tinere şi în cele din urma, ne exclud din Împărăţia lui Dumnezeu spre care năzuiesc creştinii.
Din nefericire, practicile avortive (şi contraceptive) sunt o realitate a lumii contemporane secularizate. În numele "fericirii" imediate şi al comodităţii se ucid generaţii de oameni şi moare femeia tânără, mamă sau nu. Biserica nu poate fi indiferentă la această realitate îngrijorătoare şi tragică, întreţinută de instituţii care se intitulează uneori "caritative", "umaniste" şi chiar "medicale".
Societatea secularizată contemporană aduce justificări diverse ale avortului, justificări de cele mai multe ori, de ordin medical şi social. Fiind în lume, Biserica nu este nerealistă, dar nu poate fi nici superficială cu privire la motivele privind tendinţele de justificare a avortului.
Prin urmare,
a) Dacă viaţa mamei este pusă realmente în pericol prin sarcina sau naştere, ar trebui sa fie acordată prioritate vieţii femeii, nu pentru că viaţa ei are o valoare mai mare în sine, ci datorită relaţiilor şi responsabilităţilor faţă de alte persoane, care depind de ea.
b) În cazul în care investigaţia genetică descoperă un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naşte copilul, respectându-i dreptul la viaţa, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoştinţă de către medic şi de către duhovnic toate implicaţiile morale şi de întreţinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificaţiei mântuitoare a prezenţei unei fiinţe handicapate în viaţa fiecărei persoane şi în viaţa comunităţii.
c) Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui să fie născut şi, după caz, înfiat.
d) Avortul nu poate fi niciodată justificat, moral, de starea economica a familiei, de neînțelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic.
Pentru prevenirea acestor grave păcate se consideră că este nevoie de un intens proces de mediatizare a gravităţii păcatului avortului (luându-se în calcul toate aspectele lui medicale, psihologice, sociale, religioase). Societatea trebuie să ofere soluţii concrete pentru o viaţă demnă, morală şi materială, a familiei. Biserica trebuie să întreprindă un întreg efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitaţii umane. Activitatea pastorală a preotului trebuie diversificată. Biserica va trebui sa sensibilizeze toţi factorii care au ca obiect educarea populaţiei sau se îngrijesc de sănătate; omul trebuie educat cu privire la ce înseamnă adevărata tandreţe şi dragoste, trebuie educat să-şi pună ordine în propria-i viaţă, în condiţiile sociale actuale, trebuie educat asupra căsătoriei, a drepturilor şi obligaţiilor care revin în urma ei, şi nu în ultimul rând educat cu privire la economia familiei.
Factorii de decizie politică şi administrativă trebuie sensibilizaţi să favorizeze crearea condiţiilor sociale ca femeia să nu mai fie umilită, nici ca ea însăşi să se complacă în umilire (considerând-o normală) în propria ei specificitate."

N.b. Sublinierile ne aparțin.

Resurse despre avort și pro-life

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi