Apocrife

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Apocrifele sunt de obicei colecţii de texte cu vocaţie scripturistică, dar rămase în afara canonului biblic. Termenul de apocrife poate avea semnificaţii diferite, în funcţie de contextul scriptural în care este folosit (cu referire la Vechiul sau la Noul Testament) şi de cel confesional (împrumutând semnificaţii diferite în context ortodox, catolic sau protestant).

Cuprins

Apocrifele Vechiului Testament

A se vedea articolul principal: Cărţile deuterocanonice.

Cărţile apocrife/deuterocanonice/bune de citit sunt cărţi ale Vechiului Testament acceptate de Biserica Ortodoxă ca parte integrantă a textului biblic, dar care nu sunt acceptate ca atare de protestanţi. Termenul de „deuterocanonice” provine din limba greacă, deutero +canona, însemnând "al doilea canon." Termenul de apocrife provine din grecescul ἀπόκρυφα, care înseamnă "ascuns, ocult". Formula cărţilor „bune de citit” traduce termenul grecesc anagignoskomena, apelativul folosit în mod obişnuit în tradiţia greacă pentru a desemna aceste cărţi, care nu sunt însă numite „apocrife” în Biserica Ortodoxă.

În context vetero-testamentar, cărţile apocrife (numite uneori deuterocanonice) sunt cărţile considerate edificatoare, „bune de citit” (gr. anagignoskomena) şi integrate ca atare în versiunile ortodoxe ale Vechiului Testament, dar cu un statut inferior faţă de cărţile aparţinând „primului canon” vetero-testamentar. Unii exegeţi ortodocşi le consideră neinspirate de Duhul Sfânt şi nu le consideră parte a canonului, în acest sens fiind numite şi „cărţi necanonice”[1] ; alţii le consideră cărţi inspirate, dar cu vocaţie de pedagogie morală, nu ca surse doctrinare autorizate[2]; alţii, în sfârşit, ţinând seama şi de folosirea lor extensivă în cultul Bisericii, le consideră parte integrantă a canonului biblic, respingând, pentru ele, denumirea improprie de „apocrife”[3]

Cărţile „bune de citit”

Un tabel comparativ al cărţilor vetero-testamentare incluse în tradiţiile greacă, rusă şi română este propus în pagina Orthodoxwiki dedicată Sfintei Scripturi.

De asemenea, Psalmii sunt numerotaţi şi împărţiţi diferit.

Apocrifele în tradiţiile romano-catolică şi protestantă

În Biblia Ortodoxă, canonul Vechiului Testament cuprinde 49 de cărţi. Romano-catolicii acceptă doar şapte cărţi „deuterocanonice”, astfel că în Biblia catolică numărul cărţilor Vechiului Testament este de 46 (uneori numerotate ca 47). Întrucât protestanţii resping folosirea Septuagintei, textul biblic vetero-testamentar protestant include doar 39 de cărţi.

Adevăratele cărţi apocrife ale Vechiului Testament

Există însă şi cărţi cu vocaţie scripturală vetero-testamentară şi care nu sunt incluse de nici o Biserică în canonul Vechiului Testament, cuprinsul lor doctrinar nefiind considerat valid. Acestea sunt adevăratele „cărţi apocrife” ale Vechiului Testament. Este vorba de Înălţarea la cer a lui Moise, Urcarea la Cer a lui Isaia, Apocalipsa lui Ilie, Cartea lui Enoh, Testamentul celor Doisprezece Patriarhi şi o altă Carte a Macabeilor. Aceste cărţi au cunoscut totuşi o răspândire destul de mare, astfel că apar aluzii la ele inclusiv în textul Noului Testament.

Noul Testament

Dat fiind că majoritatea creştinilor recunosc aceleaşi 27 de cărţi ale Noului Testament, termenul de apocrife este folosit pentru a desemna atât cărţile „apocrife” din perioada apostolică, neincluse în canonul biblic dar considerate folositoare sufleteşte, precum şi falsele cărţi scripturistice cunoscute sub numele grecesc de pseudoepigrapha, considerate eretice.

Cărţile „apocrife” ale perioadei apostolice

O serie de cărţi scrise în perioada apostolică, atribuite unor apostoli sau ucenici ai Mântuitorului sau chiar unor profeţi. Aceste scrieri din perioada creştină timpurie cuprind relatări despre viaţa şi învăţăturile Mântuitorului, învăţături cu privire la Natura divină, aspecte din viaţa şi învăţăturile apostolilor, elemente de pedagogie morală creştină. Frecvent, învăţătura cuprinsă în acestea este considerată în totalitate sau în mare parte ortodoxă, şi sunt considerate cărţi folositoare şi edificatoare, dar fără autoritate doctrinară echivalentă cu cea a canonului biblic. Sunt cunoscute sub numele de cărţi apocrife.

Pseudoepigrapha

La sfârşitul secolului I, au apărut mai multe scrieri despre copilăria, viaţa şi învăţăturile lui Hristos, despre viaţa Maicii Domnului şi activitatea apostolilor. Prezentate sub numele unor apostoli sau ucenici ai lui Hristos, acestea colportează o serie de legende şi relatări fanteziste despre viaţa Mântuitorului, Maicii Domnului şi apostolilor. Acestea erau aşa-numitele „cărţi apocrife” sau „false” (termenul grecesc de pseudoepigrapha traducându-se literal ca „false scrieri”).

Unele dintre acestea au rezultat din şi au contribuit la dezvoltarea în sânul Bisericii creştine timpurii a ereziei gnostice, care transforma creştinismul într-un fel de filosofie spiritualistă, dualistă şi marcată de pretenţia de elitism intelectual. Biserica creştină a trebuit să se confrunte cu problema învăţăturilor false răspândite cu ajutorul acestor cărţi în sânul comunităţii creştine. Mai mulţi Sfinţi au scris împotriva acestor scrieri şi a învăţăturilor lor greşite. În acelaşi timp, dat fiind că nu toţi creştinii aveau pregătirea intelectuală de a distinge greşelile cuprinse în aceste cărţi, Părinţii le recomandau creştinilor să evite cu totul citirea lor. Ecouri ale acestei probleme se regăsesc inclusiv în Pateric sau în alte scrieri cu caracter spiritual ale acestora.

Note

  1. Bartolomeu Valeriu Anania, „Introducere la cărțile necanonice”, în Biblia sau Sfânta Scriptură în traducerea lui Valeriu Anania, , Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2; Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament. Manual pentru Facultățile Teologice, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4, pp. 328-329.
  2. V. comentariile lui Demetrios J. Constantelos, „The Apocryphal/Deuterocanonical Books: An Orthodox View”, in John R. Kohlenberger III (general editor), The Parallel Apocrypha, Oxford University Press, Oxford/New York, 1997, ISBN: 9780195284447, pp. xxvii-xxx.
  3. Petros Vassiliadis, „Canon and authority of Scripture”, in S. T. Kimbrough, Orthodox and Wesleyan Scriptural understanding and practice, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, N.Y., 2005, ISBN 978-0-88141-301-4, p. 23 (a se vedea: aici.)

A se vedea şi

Traduceri

  • Apocalipsa lui Pavel, ed. bilingvă, traducere de Smaranda şi Cristian Bădiliţă, Polirom, Iaşi, 1999.
  • Trei Apocrife ale Vechiului Testament. Iosif şi Aseneth, Testamentul lui Iov, Testamentul lui Avraam, traducere şi îngrijire de Cristian Bădiliţă, Polirom, Iaşi, 2000.
  • Evanghelii apocrife, traducere, studiu introductiv, note şi prezentări de Cristian Badiliţă, ed. a IV-a revizuită, Polirom, Iaşi, 2007.

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi