Mănăstirea Coșula
Mănăstirea Coșula este o mănăstire de călugări amplasată în satul Coșula (din județul Botoșani), la o distanță de 20 kilometri sud-est de orașul Botoșani. Pe aici se ajunge mergând 3 km pe un drum județean aflat la dreapta DN 28 B. Mănăstirea Coșula datează din anul 1535, când marele vistiernic Mateiaș a construit aici un complex monahal. Mănăstirea Coșula a fost singura din județul Botoșani care a avut și exeriorul pictat. De asemenea este cunoscută pentru fresca veche de peste 500 de ani și legendarul Galben de Coșula. Pe frescă sunt reprezentate scena Rusaliilor și „Crucea Mântuitorului”.
Istoric
Ctitorirea Mănăstirii
Mănăstirea Coșula a fost construită în anul 1535 de către marele vistiernic Mateiaș, sfetnicul domnitorului Petru Rareș, pe malul stâng al râului Miletin. Ea a fost realizată în stilul arhitecturii feudale moldovenești. Biserica a fost pictată în frescă în perioada 1537-1538.
Deasupra ușii pronaosului se află o pisanie cu următoarea inscripție în limba slavonă: "Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit dumnealui Matiaș Marele Vistiernic și a zidit hramul Sf. Nicolae la mănăstirea sa, pe Miletin; s-a început la 23 aprilie și s-a săvârșit în același an, anul 7043 septemvrie 8 zile" (=1535).
Ctitorul bisericii mănăstirii Coșula este vistiernicul și apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești. El a fost un boier de încredere al domnitorului, fiindu-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea în 1536 un portret destul de elogios: „În adevăr e un om foarte modest, foarte bun și, pe lângă aceasta, foarte prudent și destul de cumpănit în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.”
La sfatul voievodului, el și-a trimis familia și bunurile în Transilvania, din cauza pericolului turcesc ce amenința Moldova, dar nu l-a urmat pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545.
Mateiaș și-a păstrat dregătoria și în timpul domniei lui Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551). El a ctitorit Biserica "Sf. Nicolae" de la Mănăstirea Coșula (1535) și Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Horodniceni (1539). Vistiernicul Mateiaș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el la Horodniceni, aici aflându-se și mormintele altor membri ai familiei sale.
