Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Antonie de la Iezeru

Cuviosul
Antonie de la Iezeru
Cuviosul Antonie de la Iezeru
Date personale
Naștere secolul al XVII-lea
Mutare la Domnul (†) sec. al XVIII-lea
Localizare   Schitul Iezeru, Vâlcea
Naționalitate română
Date cult
Tip cuvios
Data canonizării 20 iunie 1992
Prăznuire la data de 23 noiembrie
Recunoaștere Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea (sau Antonie de la Schitul Iezeru) a trăit la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea. A fost monah la schitul Iezeru din Vâlcea, nevoindu-se multă vreme într-o peșteră din apropierea acestuia, în muntele Iezeru. Prăznuirea sa se face pe 23 noiembrie.

Viața

Acest[1] fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credință mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ținutul Vâlcii.

Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.

După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile și plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea să era simplă și numai cele de trebuință purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă dar și acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: „Sfârșitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră”.

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet, a adormit întru Domnul.

Proslăvirea

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuviosului Antonie de la Iezeru-Vâlcea (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 23 noiembrie.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat și cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaște, care cu podoaba faptelor bune și cu raza tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim prealăudată pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, Preacuvioase Părinte Antonie. [2]

Note

  1. După: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie23.htm
  2. Variantă în limbă mai arhaică a condacului: „Soare luminos Biserica te cunoaște, carele cu podoaba săvârșirilor celor bune și cu razele tămăduirilor pre toți luminezi, robule al lui Hristos; pentru aceasta, prăznuim prealăudată pomenirea ta, și cinstim nevoințele tale, cuvioase părinte Antonie.”

Surse

Legături externe