Brefotrofiu
Brefotrofiile (lat. Brephotrophium; gr. Βρεφοτρόφιον, de la brephos „embrion”) erau, în organizarea socială a Bisericii primelor veacuri creștine, case sau așezăminte bisericești, destinate exclusiv adăposturilor și creșterii copiilor găsiți; aceste așezăminte (instituții) de asistență socială erau deservite de diaconițe, de văduve și fecioare creștine.
În două edicte (313, 322), împăratul Constantin cel Mare a luat măsuri de ajutorare a părinților care nu aveau cu ce să-și crească copiii, ca astfel să se evite uciderea sau părăsirea acestor copii.
În vremea împăratului Justinian (sec. V), Brefotrofiile s-au contopit cu Orfanotrofiile (gr. orphanotrophia -orfelinate), ca secții ale acestora, deoarece copiii crescuți în Brefotrofii treceau firesc după câțiva ani în orfelinate. Legislațiile lui Justinian se ocupă strâns de organizarea lor, acordându-le drepturi și privilegii. Conducătorii lor se numeau Brefotrofi. Ei erau numiți de episcopi deoarece Biserica răspundea de păstrarea și folosirea întregului patrimoniu bisericesc ca și de bunurile Brefotrofiilor și organizarea lor, acestea fiind subordonate Bisericii. Brefotrofii erau ajutați de administratori sau intendenți, numiți Hartulari (secretari, contabili) și de alt personal, după nevoie.
Surse
- Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
