Aghiasmatar

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 28 iunie 2013 04:34, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (tipo)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Aghiasmatarul Mănăstirii Dervent (Dobrogea, România)

Aghiasmatarul (gr. ἁγιάσματα — aghiazmata) sau aghiazmatarul poate desemna mai multe feluri de vase sau construcții în care se păstrează și/sau transportă apa sfințită.

Notă: Acest articol se referă la aghiazmatar ca obiect liturgic. Pentru cartea de cult cu același nume, a se vedea articolul: Aghiazmatar.

Construcție

În basilicile paleocreștine, dar și în bisericile de mai târziu, aghiasma se păstra frecvent într-un mic pavilion aflat lângă clădirea propriu-zisă a bisericii, unde se găsea un bazin sau uneori un izvor. Acolo se oficia și slujba sfințirii apei și tot acolo se păstra apa sfințită. Și acest pavilion a luat numele de aghiasmatar. Astfel de aghiasmatare se găsesc și pe teritoriul României de astăzi, la Mănăstirea Neamț sau la Mănăstirea Curtea de Argeș.

Vas

Aghiasmatar se numește și vasul în care se păstrează aghiasma în biserici. Acesta poate avea diferite forme și poate fi confecționat din diferite materiale, de obicei din metal. Aghiasmatarul este în general dotat cu un mic robinet. Unele aghiasmatare sunt din materiale prețioase și bogat împodobite, altele foarte simple.

Căldărușă

În sfârșit, uneori (ex. în Banat sau în Republica Moldova) mai este desemnat cu numele de aghiasmatar căldărușa de metal (de obicei de aramă)în care preotul poartă aghiasma cu care îi stropește pe credincioși după slujbe sau casele acestora.

De obicei, pentru a-i stropi pe credincioși, preotul folosește un buchet de busuioc.

A se vedea și

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  • Lector superior Dr., Ieromonah Petru Pruteanu, Curs de arheologie bisericească (Liturgica Generală I, an I, semestrul I), editura Paisiana, Zăbriceni, 2006.