Constantin Șerban
Constantin Şerban (sau Constantin Şerban Basarab, numit şi Cârnul) a fost Domn al Ţării Româneşti între anii 1654-1658. A domnit şi în Moldova, de două ori: în 1659 şi în 1661.
Viaţa
Constantin Şerban era fiul lui Radu Şerban, Domn al Ţării Româneşti (urmaşul lui Mihai Viteazul), și descendent al Craioveştilor şi Basarabilor din Oltenia. Curţile sale se aflau în satul Dobreni, unde astăzi se mai păstrează biserica și ruinele conacului. A fost căsătorit cu Bălaşa, fiica stolnicului Nicolache.[1]
În 1644 avea rangul de serdar (denumire dată şefului călărimii) şi a luptat în Transilvania alături de principele Gheorghe Rákóczi al II-lea, fiind trimis de voievodul Matei Basarab cu 6000 de oameni.
Principele transilvan Gheorghe Rákóczi al II-lea l-a ajutat la rândul lui, în 1654, să se urce pe tronul Ţării Româneşti. În timpul domniei sale, Constantin Şerban a trebuit să facă faţă unor răscoale ale seimenilor (corp de mercenari) şi dorobanților. Astfel, în 1655 i-a învins la Simplea, pe râul Teleajen, seimenii și dorobanții în fruntea cărora se găsea Hrizea Vodă, rivalul său. Datorită însă acestor răscoale, care secătuiseră ţara, Constantin Şerban a pierdut treptat sprijinul boierilor și al poporului. În anul 1659 Constantin Şerban a intrat în Moldova și l-a bătut la Jijia pe voievodul Gheorghe Ghica al Moldovei, dar acesta s-a întors împreună cu aliaţii săi tătarii și l-a alungat peste munţi, în Ardeal.
În mai 1660, Constantin Şerban intră în București împotriva aceluiași Gheorghe Ghica, devenit între timp domnitor al Ţării Româneşti și îl alungă peste Dunăre, dar armatele turco-tătare îl reîntronează, iar Constantin Şerban este nevoit să se retragă. Face o nouă expediție în Moldova împotriva lui Ştefăniță Lupu („Papură Vodă”) (1659 - 1661), dar nereușindu-i o victorie decisivă, este nevoit să se retragă iarăşi, refugiindu-se în Transilvania, unde și-a cumpărat moșii în județul Bihor.[1]
A murit în anul 1682, în Polonia.
Ctitor de sfinte lăcaşuri
Constantin Şerban este ctitorul, printre altele, Catedralei patriarhale din Bucureşti. Biserica are hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în cinstea ctitorului ei.[2]
A mai ridicat biserica ortodoxă din Muncaciu în 1661 și pe cea din Tinod (județul Bihor). În perioada cât a domnit, a dăruit Mitropoliei din Alba Iulia 6000 de aspri anual.[3]
Note bibliografice
- ↑ 1,0 1,1 Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925
- ↑ Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Bucureşti, 1966, p. 73-75
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
Legături externe
| Constantin Șerban | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Matei Basarab |
Domn al Țării Românești 1654 - 1658 |
Urmat de: Mihnea al III-lea |
