Episcop

Pornind de sus în jos, treapta cea mai înaltă a clerului slujitor este episcopatulsau arhieria.

Înţelegerea episcopatului

Din punct de vedere liturgic, toţi arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală, indiferent de funcţiunile administrative sau onorifice pe care le pot avea, adică fie că sunt simpli arhierei (vicari sau locotenenţi), episcopi în funcţiune, arhiepiscopi sau mitropoliţi, patriarhi etc. Ei au moştenit drepturile şi puterile prin succesiunea neîntreruptă a hirotoniei de la Sfinţii Apostoli, ai căror urmaşi direcţi sunt. Episcopii au dreptul şi puterea de a săvârşi toate sfintele slujbe şi toate lucrările sfinte ale cultului, fără nici o excepţie, precum şi dreptul de a transmite, prin hirotonie, această putere, fie întreagă – ca la arhierei -, fie parţială, celorlalte două trepte subordonate lor, adică preoţilor şi diaconilor. Cele mai multe dintre funcţiunile liturgice ale episcopilor pot fi trecute, prin hirotonie, preoţilor; pe altele, care sunt fundamentale pentru viaţa liturgică a Bisericii, episcopii le-au păstrat exclusiv pentru ei înşişi, şi anume: sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, hirotonia clericilor şi sfinţirea bisericilor şi a antimiselor (sfinţirea bisericilor o pot face în vremurile mai noi şi anumiţi preoţi sau arhimandriţi, cu delegaţia expresă a episcopului, de la caz la caz).

Ca şi în trecut, arhiereul este şi astăzi, de drept, înainte-stătător sau protosul oricărei adunări de cult la care ia parte, indiferent dacă slujeşte sau nu. În această calitate îi sunt rezervate anumite acte şi formule liturgice, îndeosebi cele pentru binecuvântare (ca de exemplu: urarea „Pace tuturor”), pe care le rosteşte chiar atunci când nu slujeşte, ci doar asistă la serviciul divin.

În exerciţiul funcţiunii lui liturgice, adică în timpul slujirii, arhiereul reprezintă pe Mântuitorul Însuşi, ca mare preot sau arhiereu; de aceea, el slujeşte de obicei cu fast şi solemnitate, numai în sobor, adică însoţit şi ajutat de preoţi şi diaconi, precum şi de membri ai clerului inferior. Deţinând însă deplinătatea puterii slujitoare, arhiereul poate sluji şi singur, atunci când voieşte, când se află în situaţii excepţionale, sau când nu dispune de preoţi şi diaconi (ca de exemplu în călătorie, pe câmpul de război, când este singur în chilia sa etc).

El dă binecuvântarea asupra credincioşilor cu amândouă mâinile, după exemplul Mântuitorului (vezi Luca 14, 50) şi are dreptul de a fi pomenit la extenii şi în diferite momente din sfintele slujbe, în cuprinsul eparhiei pe care o păstoreşte, iar în alte eparhii numai acolo unde slujeşte sau asistă la serviciul divin din biserică.

Tot arhiereilor – individual sau adunaţi în sinoade – le aparţine dreptul de a supraveghea săvârşirea corectă a cultului şi de a lua hotărâri privitoare la rânduiala serviciilor divine în eparhiile respective.

Hirotonirea întru episcop

Arhiereul este hirotonit de mai mulţi arhierei (doi sau trei).

Dar atât practica ortodoxă, cât si practica abuziva a hirotonirii episcopilor se sprijina pe Canonul 1 Apostolic care spune ca un episcop sa fie hirotonit de 2 sau 3 episcopi . Pornind de la acest canon multe schisme, atat in Biserica Ortodoxa cât si în cea catolica s-au propagat. Fiecare grupuscul schismatic a facut eforturi sa scoata din pamânt 2 sau 3 episcopi ne-caterisiti care sa le hirotoneasca un altul si astfel sa obtina "continuitatea apostolica", într-o logică omenească, neteologică si de cele mai multe ori perversă.

In fapt, practica ortodoxa de aproape 2000 de ani cu privire la hirotonirea unui nou episcop este aceasta:

Un episcop este hirotonit de doi sau trei din episcopii riverani (episcopii vecini scaunului pe care-l va ocupa), care sunt de fapt delegati ai Sinodului mitropolitan (al regiunii, care are in frunte un mitropolit sau un primat). Deci cei 2 sau 3 episcopi nu sunt de capul lor acolo, ci reprezinta:

1. semnul ca acea hirotonie este cu binecuvântarea Sinodului in care episcopul urmeaza sa se integreze (caci nu exista biserica si preot si episcop si parohie ortodoxa daca ea/el nu este intagrat/a unui Sinod ortodox);

1. episcopii vecini erau de multe ori "locum tenens" (inlocuitor al scaunului episcopal vecin vacant) si cunosc situatia locului si adeseori erau implicati direct in alegerea noului episcop, deci ei sunt trimisi si pentru aceste motive (plus motive de buna-vecinatate intre episcopi, atat de importante pentru armonia lucrarii ortodoxe).

Tocmai in virtutea acestei intelegeri ortodoxe a lucrurilor, canonul 1 apostolic nu a dat o cifra exacta pentru numărul de episcopi necesari hirotonirii, ci a spus "doi sau trei" pentru ca nu e in primul rând o chestiune de numar, ci una de implinire a lucrului in rânduiala ortodoxa a traditiei Parintilor.

De aceea, practici de genul celor pe care la vedem la toate gruparile si grupusculele schismatice sunt de fapt lovite de nulitate canonica. Un act bisericesc trebuie sa fie facut cu binecuvântarea Bisericii lui Hristos (episcopul se refera la sinodul lui, preotul la episcopul lui, credinciosul la preotul si la duhovnicul lui), altminteri nu e decât un soi de "magie alba ortodoxa" = apas pe butonul "canon x" si se intampla "lucrul y" -- ceea ce este o aberatie adesea intâlnita in ziua de azi in lumea crestina.

Surse

Liturgica teoretică – Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Arhim. Prof. Ghenadie Niţoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda – E.I.B.M.B.O.R., 2002