Amvon
Amvonul (gr. ἄμβων, ὁ — amvon, de la ἀναβαίνω — anavaino „a se urca, a se sui”) este un loc mai înalt sau un podium în biserică de unde se citește evanghelia și uneori se predică.
Tipuri de amvon
Platformă centrală
Amvonul era iniţial o platformă sau un podium mai ridicat, aşezat în mijlocul naosului bisericii, de unde se citea din Scriptură în timpul Sfintei Liturghii[1]. Amvonul era şi locul în care episcopul era îmbrăcat în veşmintele arhiereşti înainte de Sfânta Liturghie. Tot aici se găsea jilţul (tronul) episcopal pe care acesta rămânea aşezat până la Vohodul Mic (ieşirea cu Sfânta Evanghelie). În prezent, practica se mai păstrează în bisericile care nu au strane [2] .
Balcon
Un alt tip de amvon este cel de tip balcon, folosit doar pentru citirea Evangheliei şi pentru predică. Are forma unui mic balcon rotunjit, suficient pentru a susţine o singură persoană, aşezat spre mijlocul bisericii, de o parte sau de alta a bisericii, de obicei înălţat până deasupra capetelor credincioşilor [3]şi la care se ajunge cu ajutorul unei scări (dreaptă sau în spirală). Poate fi ataşat de galeria sau balconul bisericii (acolo unde există) sau chiar de una din coloanele de susţinere, şi este folosit eventual pentru citirea Evangheliei şi/sau a predicii.[4] Acolo unde Evanghelia şi predica se citesc de pe platforma din faţa altarului, amvonul de tip balcon nu se mai păstrează, sau este nefuncţional.
Soleea altarului
În perioada modernă, locul amvonului a fost în general luat de platforma înălţată din faţa Uşilor Împărăteşti, considerată parte a altarului. De aici, diaconul rosteşte ecteniile, de aici se citeşte de obicei Evanghelia. Predica se rosteşte de obicei tot de aici, ca şi binecuvântarea de încheiere a Sfintei Liturghii. Această platformă în prelungirea altarului, în faţa iconostasului este cunoscută sub numele de solee (din gr. σωλέα). Poate avea două sau trei trepte, uneori rotunjite. Platforma se poate întinde de-a lungul întregului iconostas sau doar în faţa uşilor împărăteşti. În orice caz, rolul acesteia ca parte a altarului şi spaţiu destinat clericilor se păstrează în bisericile actuale mai ales pentru spaţiul central din faţa uşilor împărăteşti. Credincioşii care nu sunt clerici nu calcă peste acest spaţiu central decât atunci când trec prin faţa Uşilor Împărăteşti după ce primesc Sfânta Împărtăşanie; în restul timpului, credincioşii care trec să se închine pe la icoanele împărăteşti ale iconostasului ocolesc acest spaţiu central, care joacă rolul amvonului. Atunci când amvonul din mijlocul bisericii nu este folosit, se poate aşeza pe el spre închinare o icoană.
Rugăciunea amvonului
Ultima rugăciune a Sfintei Liturghii poartă numele de "Rugăciunea amvonului"[1]. Iniţial, era o rugăciune pe de mulţumire rostită de clerici atunci când aceştia coborau din amvon, la sfârşitul slujbei. În vechime, în funcţie de sărbătoarea zilei, de sezonul liturgic sau de prilejul cu care se rosteau (cununii, înmormântări etc.), oricând se celebra Sfânta Liturghie.
Galerie de imagini
Citirea Evangheliei din amvon, Catedrala patriarhală Sf. Gheorghe, Istanbul
Amvon de piatră semiînălţat, Constantinopol
Soleea altarului – Catedrala Sf. Nicolae, Washington D.C.
Note
- ↑ Un astfel de exemplu de amvon înălţat în mijlocul bisericii se poate vedea în vechea biserică bizantină de secol XI din Kalambaka, Grecia, la poalele Meteorelor (a se vedea: Kalambaka)
- ↑ Jilţul sau tronul episcopal aşezat în naosul bisericii este cunoscut sub numele de sintron sau sindron (din gr. synthronon)
- ↑ În variante mai vechi însă puteau fi şi semiînălţate.
- ↑ Evanghelia se citeşte de la amvon, de exemplu, în slujbele din Biserica patriarhală „Sf. Gheorghe” din Istanbul, reşedinţa Patriarhiei Ecumenice.
Surse
Legături externe
- en:Ambo