Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Siluan (Șpan) al Italiei

Preasfințitul episcop Siluan
Preasfințitul episcop Siluan (Șpan)
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Roma, Italia
Titlul   Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Formulă de adresare   Preasfinția Voastră
Perioada   29 noiembrie 1997 - prezent
Predecesor   -
Succesor   -
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   6 martie 1994
Hirotonire episcopală   21 octombrie 2001
Episcopi consecratori   IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu IPS Mitropolit Teofan al Olteniei (la acea vreme), reprezentantul PF Patriarh Teoctist, IPS Mitropolit Serafim, al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, PS Ambrozie, Episcop Vicar Patriarhal, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului și PS Petroniu Sălăjeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (Paris)
Alte funcții   Membru al Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada februarie 2013 – februarie 2014. Membru de drept și secretar al Consiliului Episcopal Ortodox pentru Italia și Malta (CEOIM). Membru al Conferinței Permanente “Religie, Cultură și Integrare” de pe lângă Ministerul pentru Cooperare Internațională și Integrare al Guvernului Republicii Italiene.
Date personale
Data nașterii   5 martie 1970
Locul nașterii   Gura Râului, judeţul Sibiu
Data morții   -
Locul morții   -
Preasfințitul Părinte Siluan (Șpan) este episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, membru al sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale și membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Biografie

Născut la 5 martie 1970, la Gura Râului (nume civil: Ciprian Nicolae ȘPAN), județul Sibiu (Transilvania, România), fiind al patrulea din cei 6 copiii ai Preotului Gheorghe Șpan și ai Preotesei Emilia Șpan.

Formarea și experiența profesională

  • 1988 – A absolvit Liceul de Matematică-Fizică „Gheorghe Lazăr” din Sibiu;
  • 1989 – 1993 – Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu;
  • 1994 – 1998 – Program de Doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris.

Slujirea pastoral-liturgică

  • 21 ianuarie 1994 - este hirotonit diacon pe seama capelei Facultății de Teologie din Sibiu;
  • 6 martie 1994 - este hirotonit preot celib pe seama capelei Facultății de Teologie din Sibiu de către Mitropolitul Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale și de Nord, la vremea respectivă Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului;
  • 1994 – 2001 - a deservit ca preot slujitor și duhovnic Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franța;
  • 15 decembrie 1999 - este transferat canonic din Arhiepidcopia Sibiului în Mitropolia Ortodoxa Româna a Europei Occidentale și Meridionale de la Paris;
  • decembrie 1999 - este numit preot paroh al Parohiei Sfânta Parascheva și Sf Genoveva din Paris;
  • Din martie 2001 - este numit consilier eparhial pentru problemele liturgice și de misiune de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Iosif;
  • 21 iunie 2001 - este tuns în monahism, primind numele de Siluan (de la Sf. Siluan Athonitul - 24 septembrie), pe seama Schitului Sfântul Siluan Athonitul din Lăzești, jud. Alba;
  • Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 4-5 iulie 2001, i-a acordat rangul de Arhimandrit și l-a ales în funcția de Episcop Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu titulatura de "Marsilianul";
  • 1 septembrie 2001 - 1 iulie 2004 - este primul stareț al Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci de la Malvialle (Puy de Dôme - Franța);
  • Duminica 21 octombrie 2001 - este hirotonit întru episcop, în biserica „Sfântul Iosif” a parohiei omonime de la Bordeaux, de către IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu IPS Mitropolit Teofan al Olteniei (la acea vreme), reprezentantul PF Patriarh Teoctist, IPS Mitropolit Serafim, al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, PS Ambrozie, Episcop Vicar Patriarhal, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului și PS Petroniu Sălăjeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei;
  • Noiembrie 2001 – August 2004 - În sarcina pastorală a Preasfinției Sale s-au aflat parohiile și comunitățile Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale din Spania, Portugalia și din sudul Franței, precum și buna desfășurare a vieții monahale în Mitropolie. Reședința sa episcopală a fost la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Malvialle (Puy-de-Dôme, Franța);
  • august - 2004 - Din cauza înmulțirii parohiilor în Italia și a necesității unui interlocutor în această țară pentru dialogul cu Biserica Romano-Catolică, la propunerea Mitropolitului Iosif, atribuțiile PS Siluan se transfera pe seama Vicariatului Ortodox Român al Italiei. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2004, PS Siluan a primit sarcina pastorală, misionară, administrativă și de reprezentare a Bisericii noastre în Italia (Vicariatul Italiei la acea vreme), prin gramata mitropolitană nr. 264 / 16 august 2004;
  • decembrie 2004 - Reședința episcopală a PS Siluan, ca Episcop-Vicar pentru Italia, a fost stabilită la Casa Canonica, Via Gavedo nr. 6, din localitatea Groppoli/Mulazzo (MS), Italia;
  • 8 mai 2007 - participă, alături de IPS Mitropolit Iosif la Adunarea extraordinară a clerului din Vicariatul Italiei care aprobă înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
  • 1 iunie 2007 - participă la Adunarea Mitropolitană (Limours, Franta), care aprobă propunerea înființării Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
  • 21 iunie 2007 - participă la sesiunea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (București, România), care a aprobat înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
  • 19 februarie 2008 - este ales, drept unic candidat, de către Colegiul electoral al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (Paris);
  • 5 martie 2008 - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ca cel dintâi Episcop al Italiei (București);
  • 8 mai 2008 - A fost înscăunat ca primul Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de către un sobor de ierarhi, în frunte cu IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale si Meridionale, la Lucca (Italia).

Responsabilități și realizări administrative

  • 2001 – 2004 – Ca și responsabil al parohiilor și comunitățile Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale din Spania, Portugalia și sudul Franței, a contribuit la înființarea a peste 20 de parohii și filii;
  • 2004 - coordonează demersurile care duc la recunoașterea oficială din partea autorităților spaniole a Vicariatului Ortodox Român al Spaniei;
  • Din 2004 și până în 2008, în calitate de Episcop Vicar pentru Italia, a contribuit la organizarea și înființarea a peste 30 de parohii, iar în 2007, la înființarea primei mănăstiri ortodoxe românești pe teritoriul Italiei, în localitatea Mirabella Eclano;
  • Din 2008, în calitatea de Episcop eparhiot, și până prezent, a contribuit la înființarea a 115 parohii, 3 mănăstiri, 2 schituri și peste 75 de filii în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei;
  • A contribuit la amenajarea și organizarea administrativă a noului Centru Eparhial de la Roma și la organizarea teritorială a eparhiei, înființându-se 12 sectoare și departamente în cadrul administrației eparhiale și organizându-se 18 protopopiate;
  • Contribuie la lansarea în luna august 2008 a site-ului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei – http://episcopia-italiei.it, care în 5 ani a depășit cifra de 3,5 milioane de vizitatori; cu o cifră de câteva mii de vizite zilnic.
  • A înființat în 2009 Centrul de Pelerinaje „Sfinții Apostoli pentru și Pavel”;
  • În 2011 are loc lansarea site-lui oficial al Centrului de Pelerinaje – http://episcopia-italiei.it/pelerinaje/
  • Anual al loc zeci de pelerinaje la Ierusalim, Grecia, Italia și România.
  • În 12 septembrie 2011 se obține recunoașterea juridică a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei din partea statului Italian, care reprezintă încununarea tuturor eforturilor și a jertfelniciei celor care au pus bazele primelor comunități ortodoxe românești în Italia și a tuturor celor care au continuat și au dezvoltat această lucrare, preoți și mireni.

Activități misionar-catehetice cu tinerii

  • În de 6 decembrie 2008, de prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, a constituit Frăția Tinerilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei
  • În 2009 contribuie la lansarea oficială a site-ului Nepsis:

http:// http://episcopia-italiei.it/nepsis

  • În 2011 contribuie la lansarea oficială a site-ului Nepsis Junior: http://tineriortodocsi.webs.com/
  • Lunar participă la întâlnirile tinerilor din Lazio
  • Periodic participă la Cateheze tematice, Conferințe, Tabere

Activități social-cartitative

  • Înființează în anul 2009 Asociația Filantropică „San Lorenzo dei Romeni” (prin care sunt ajutați anual sute de copii, oameni aflați în dificultate, persoane bolnave etc…)
  • Înființează în anul 2011 trei diaconii pentru susținerea activității sociale a Episcopiei în zona Roma:

- DIACONIA SĂRACI ȘI PRIBEGI - „Sfântul Grigorie cel Mare al Romei”
- DIACONIA BOLNAVI – „Sfântul Mare Mucenic Panteleimon”
- DIACONIA ÎNCHISORI – „Sfintele Muceniţe Praxidia și Petronela”

  • Susține organizarea activităților sociale pe lângă numeroase parohii, dintre care cele mai importante la Torino:

- CENTRUL DE AJUTOR DEDICAT VIEŢII „SFÂNTA FILOTEIA”
- ASOCIAȚIA „SAN LORENZO DEI ROMENI” – TORINO
- CENTRO D’ASCOLTO – TORINO

  • A contribuit la susținerea asistenţei spirituale în închisori și spitale.

Activitatea cultural-educațională și de reprezentare

  • a publicat editoriale, reportaje, articole şi studii în presa bisericească, precum şi în volume omagiale, aniversare sau tematice, în limbile română, italiană şi franceză;
  • a participat la numeroase emisiuni la diferite posturi de radio şi televiziune, (îndeosebi la Radio Trinitas şi Trinitas TV, dar şi radio România Actualități; posturile TVR 1, TVR Internațional, TVR Cultural, RAI, Casa Mia TV, etc.);
  • a acordat numeroase interviuri în diferite cotidiane şi posturi de radio, din ţară şi străinătate (România, Italia, Franța, Vatican);
  • a participat la numeroase evenimente culturale în ţară şi străinătate;
  • a pus bazele și a susținut programul de formare pastorală în parohiile din cadrul Episcopiei Italiei, programul de cateheze și programul de formare a clerului minor;
  • a pus bazele cotidianului on-line „Merinde pentru Suflet” și a broșurilor catehetice „Merinde pentru Suflet”.

Activitatea științifică și publicistică

  • 2006-2007 – „Cateheză liturgică”, în Foaia „Sfântul Ioan-Casian”, publicaţie lunară editată de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale;
  • Participarea la traducerea cărţii „Questions sur l’homme”, de Olivier Clement.

Articole şi interviuri apărute în diferite publicaţii cu caracter religios sau informativ din Franţa, Spania, Italia;

  • 2008 – până în prezent – face parte din colegiul de redacție a Revistei APOSTOLIA, unde a semnat numeroase editoriale și articole;
  • Limbi cunoscute: italiana, franceza, engleza (scris-vorbit); rusa şi spaniola (citit+conversaţie); greaca (scripturistică şi liturgică) şi slavona (liturgică).

Afilieri

  • Este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române;
  • Este membru al Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada februarie 2013 – februarie 2014;
  • Este membru al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale;
  • Este membru de drept și secretar al Consiliului Episcopal Ortodox pentru Italia și Malta (CEOIM);
  • Este membru al Conferinței Permanente “Religie, Cultură și Integrare” de pe lângă Ministerul pentru Cooperare Internațională și Integrare al Guvernului Republicii Italiene.

Surse