Macarie al Corintului
Viața și activitatea
Macarie Notaras s-a născut în Corint în anul 1731 și a murit la Chios, în aprilie 1805. A fost episcop și mai apoi mitropolit de Corint, călugăr și cărturar care a participat la curentul de înnoire monastică și duhovnicească prin redescoperirea și publicarea, împreună cu cuviosul Nicodim Aghioritul, a scrierilor Sfinților Părinți, a autorilor duhovnicești (părinții neptici sau filocalici) și a isihasmului în particular.
Prin anul 1774, pe când trăia la Hidra, primește vizita mai tânărului Nicolae (viitorul Nicodim Aghioritul) căruia Macarie îi fusese recomandat de niște călugări de la Muntele Athos ca fiind un om de o mare virtute și versat în doctrina Părinților Bisericii. După contactul cu mitropolitul Macarie și cu renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, Nicolae pleacă la Muntele Athos în 1775.
Doi ani mai târziu, în 1777, Macarie, care venea adesea la Sfântul Munte pentru a căuta și aduna și copia manuscrise ale Sfinților Părinți, îl caută pe Nicodim și îl însărcinează cu revizuirea și pregătirea pentru editare a Filocaliei, această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale, a culegerii Everghetinos și a Tratatul despre deasa împărtășire, redactat chiar de sfântul Macarie, dar pe care el îl îmbogățește considerabil. Aceste lucrări vor fi tipărite aproape în același timp la Veneția, Filocalia în 1782 iar Everghetinosul în 1783.
Cu ocazia unei noi șederi în Sfântul Munte, sfântul Macarie îi încredințează lui Nicodim editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea Evangheliei.
Sfântul Macarie a participat și a luat poziție și în așa-numita "controversă a colivelor" și în discuțiile legate de deasa împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos, dispute care s-au declanșat pe la jumătatea secolului al XVIII-lea în Sfântul Munte Athos.
„Controversa colivelor” se referea la săvârșirea sau nesăvârșirea parastaselor (a pomenirilor pentru cei morți) în ziua de duminică, cum începuse să se facă în anumite locuri din Muntele Athos. Liderii "colivarilor" (numiți ironic în felul acesta) erau cuvioșii Neofit Cavsocalivitul și Atanasie de Paros, care se arătaseră foarte stricți față de cei care începuseră să săvârșească parastasele Duminica, și le aduceau acuzații grave, numindu-i: "defăimători ai Învierii", "vorbitori de morți în zi de duminică", "idolatri", "lipsiți sau căzuți de har" și chiar "eretici". După 1775, sfântul Macarie al Corintului și sfântul Nicodim Aghioritul vor lua și ei poziții concrete în aceste dispute, susținând însă o poziție mai moderată, și anume că mai potrivit este ca parastasele să se săvârșească sâmbăta, conform tradiției Bisericii, dar fără să-i condamne pe cei care, din motive de ordin practic, săvârșesc pomenirile morților duminica.
În paralel, sfântul Macarie redactează tratatul ”Despre deasa împărtășanie”. În acest volum el face apel la canoanele Bisericii și la scrierile Sfinților Părinți pentru a susține și a sublinia importanța desei împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos.