Biserica Mântuleasa

Clădită de familia unui negustor bogat, pe nume Manta, în 1734, Biserica Mântuleasa din Bucureşti a rămas neclintită până în zilele noastre. Zidită în stil arhitectonic brâncovenesc, a cunoscut în decursul anilor mai multe restaurări şi renovări, dar în prezent are aceeaşi înfăţişare pe care a avut-o iniţial. Sfântul lăcaş se remarcă prin pictura interioară originală, păstrată până în zilele noastre, în care unele scene religioase au particularităţi rare de ordin iconografic. Tot de la început este şi hramul bisericii, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, care a fost ales de ctitorii săi.

Istoric

Biserica Mântuleasa se numără printre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Bucureşti şi este inclusă pe „Lista monumentelor istorice din România”, cu codul de clasificare B-II-m-A-19179.01.. Este situată nu departe de intersecţia Bulevardului Carol cu Calea Moşilor, pe strada cu acelaşi numele, care în urmă cu trei sute ani era la marginea oraşului. Acest loc se numea atunci uliţa Mântuleasa şi avea doar „o adunătură de căsuţe”, care erau „presărate printre mari grădini sau livezi de duzi”. Pe aceste terenuri, primite drept zestre de soţia negustorului Manta, a fost construit sfântul lăcaş, în jurul căruia s-a dezvoltat, de-a lungul timpului, mahalaua Mântuleasa. Istoricul Constantin C. Giurescu susţine că în 1798, deci la 64 de ani de la construirea bisericii, aici erau doar 28 de case, mahalaua fiind considerată atunci „mică şi relativ nouă”. Despre locuitorii acestei zone a oraşului, Andreea Răsuceanu ne spune că erau meşteşugari şi negustori înstăriţi, dar şi boieri de rang mai mic, aşa cum au fost şi ctitorii bisericii. Dealtfel, negustorul (cupeţul) Manta era cea mai de seamă personalitate din această mahala, care deţinea, pe lângă averea soţiei, şi moşii întinse în judeţul Saac, chiar şi o vale care îi purta numele. În 1732, jupânul Manta şi soţia lui, Stanca, au pus temelia Bisericii Mântuleasa. Însă doi ani mai târziu, când a fost târnosită, negustorul nu mai era în viaţă. Astfel, lucrările au fost continuate de văduva şi de sora lui, cele două cumnate fiind considerate ctitorele sfântului lăcaş, aşa cum se arată şi în pisania încadrată deasupra uşilor de la intrare: „Această Sfântă şi Dumnezeiască Biserică, unde se cinsteşte Hramul Sfinţilor Îngeri Mihail şi Gavril, este făcută din temelie de jupâneasa Maria, sora lui jupân Manta Cupeţu şi de jupâneasa Stanca şi s-a făcut în zilele lui Grigore Ghica V în luna lui septembrie 1734”. Biserica a fost construită din cărămidă, pe o suprafaţă de 176 mp, în stilul arhitectonic brâncovenesc. Are formă de cruce, cu altar, naos unit cu pronaosul, pridvor sprijinit pe patru stâlpi cilindrici de piatră şi o turlă care serveşte drept clopotniţă, situată deasupra zidului despărţitor dintre pronaos şi pridvor.

Pictură interioară cu imagini rare

Tot epocii brâncoveneşti aparţine şi pictura interioară, care a fost scoasă la iveală prin spălarea făcută în 1924 de Paul Molda. Scenele religioase, realizate în frescă bizantină de preotul Bratu şi de Iane zugravul, prezintă unele particularităţi rare de ordin iconografic. Una dintre acestea este pictarea Mântuitorului la dreapta ,,bunului tâlhar”, în Paradis, în planul al doilea, în spatele patriarhilor Avram, Iacov şi Isac, din marea scenă a Judecăţii de Apoi. De asemenea, se mai pot vedea Cina cea de Taină şi Înălţarea Sfintei Cruci alături de scene inspirate din activitatea Mântuitorului înainte de Patimi. Printre Apostoli, Episcopi şi Sfinţi Diaconi care împodobesc pereţii hemiciclului, este pictat şi Sfântul Diacon Amun, care apare rareori, şi niciodată înainte de sfârşitul secolului XVII, în Ţara Românească şi Moldova. O altă imagine rar întâlnită în pictura murală medievală este „hora domniţelor”, ce se poate vedea în pridvorul bisericii. Cercetătorii au constatat că aceasta este de fapt o ilustrare a ideii cuprinse în cântările de laudă aduse lui Dumnezeu în Psalmul 149: „Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte lui”, şi în Psalmul 150: „Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-l pe El în strune şi organe”. În această pictură, dansatoarele, tinere şi sprintene, sunt îmbrăcate după datina secolelor XVII şi XVIII, cu veşminte din mătase vărgată, cu nasturi preţioşi şi cingătoare brodate cu modele diverse. Sunt vizibile şi alte detalii, precum şirurile de mărgăritar de la gătul domniţelor, cerceii şi împletitura complicată a părului. Alături de aceste domniţe se pot vedea şi muzicanţii, dintre care unul are harfă şi poartă un caftan lung, stacojiu, cu ample falduri.

Biserica în prezent

De-a lungul vremii, Biserica Mântuleasa a suferit multe stricăciuni, mai ales din cauza cutremurelor, astfel că între anii 1924 şi 1930, în timpul domniei regilor Ferdinand I (1914-1927) şi Carol al II-lea (1930-1940), a fost readusă la forma originală, aşa cum reiese din cea de-a doua pisanie în care se poate citi: „Această Sfântă Biserică, zidită în anul mântuirii 1734, în cursul vremilor suferind multe schimbări şi stricăciuni a fost restaurată în vechea sa înfăţişare, în răstimpul anilor 1924–1930, în zilele de domnie ale regilor Ferdinand I şi Carol II, Patriarh al României fiind D.D. Rr. Miron Cristea.” În timpul acestor lucrări de restaurare, realizate de Comisia Monumentelor Istorice, a fost redeschis pridvorul, iar a doua turlă, adăugată în decursul vremii, a fost înlăturată. Turla care a rămas, dărâmată în urma cutremurului din 1940, a fost ulterior refăcută, iar în prezent serveşte drept clopotniţă. Clopotul bisericii are o istorie deosebită, fiind construit din oţelul capturat de armata română în Primul Război Mondial, după cum se poate vedea în inscripţia aflată în exteriorul său: „Acest clopot s-a făcut cu ajutorul enoriaşilor, din material capturat de armata română în luptele cu ungurii la Tisa, când s-a ocupat şi Budapesta în anul 1919.” Alte lucrări majore au fost făcute între anii 2005 şi 2009, când biserica a fost consolidată cu trei centuri de beton, iar pictura exterioară a fost restaurată. În prezent, faţadele sfântului lăcaş sunt tencuite şi împărţite, printr-un brâu pictat, în două registre, iar sub cornişă au un al doilea brâu pictat. Din pictura exterioară originală s-a păstrat doar o mică parte, iar astăzi se pot vedea înflorituri decorative (vreji de acant, palmete), executate în roşu, albastru şi galben auriu. Prin aceste reprezentări, Biserica Mântuleasa se apropie de ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Horezu, al cărei model, preluat de numeroase mănăstiri din Oltenia, a creat un stil naţional.

Strada Mântuleasa, un loc preferat de personalităţi

Dacă la începutul existenţei sale, strada Mântuleasa a fost preferată de meşteşugari şi negustori înstăriţi, din rândul cărora provin şi ctitorii bisericii, mai târziu ea a ajuns să fie locuită şi de personalităţi culturale, printre care Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Panait Istrati, Constantin Bacalbaşa şi marele savant Simion Mehedinţi. De asemenea, aici a locuit, timp de câţiva ani, şi marele scriitor român Mircea Eliade, care vorbeşte despre aceste locuri în proza sa. În nuvela fantastică „Pe strada Mântuleasa”, Eliade scria că acesta era un loc misterios, cu multe pivniţe vechi, despre care spunea că erau „portaluri către universuri paralele”. În realitate nu erau decât pivniţe adânci, construite de negustorii bogaţi, în veacul al XVIII-lea, în care ei îşi ascundeau mărfurile şi lucrurile de preţ, fiind adevărate căi de scăpare în caz de incendii, asedii şi alte primejdii. Acestea erau situate într-adevăr în preajma şcolii Mântuleasa, dar şi de-a lungul întregii străzi, aşa cum menţiona şi marele prozator.

Un sfânt lăcaş cu acelaşi nume, în Craiova

Un alt lăcaş cu acelaşi nume, Biserica Maica Precista Mântuleasa, există şi în Craiova, dar se pare că între cele două nu este nicio legătură. Nu se ştie de unde îşi trage denumirea biserica din Craiova, dar se cunoaşte că a fost ridicată pe terenul jupânesei Despina, în 1726, în mahalaua Mântuleasa. După 60 de ani a fost demolată, pe locul ei fiind înălţată una din piatră de vistiernicul Barbu Ştirbei, breasla croitorilor şi alţi meşteşugari şi negustori de vază din oraş. După ce a fost arsă şi jefuită, în 1801, biserica a fost restaurată şi înzestrată din nou cu tot ce era necesar şi a durat peste 100 de ani. Apoi a fost rezidită cu sprijinul unor boieri şi cetăţeni înstăriţi ai oraşului, dar nu s-a mai păstrat forma originală.

Bibliografie

• „Enciclopedia Ortodoxiei românești”, Mircea Păcurariu, Editura Intitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010
• „Istoria începutului oraşului Bucureşti astăzi capitala României şi reşedinţa I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, D. Papazoglu, Tipografia Ion Weiss, Bucureşti,1870
• „Istoria Bucurescilor”, G. I. Ionescu-Gion, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti, 1899
• „Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti”, Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Editura Meronia, 2009, Bucureşti, pp.108-109
• „Istoricul a 40 de biserici din România” vol. III, preot Marin Dumitrescu, Editura Stabiliment de Arte Grafice „Universala“, Bucureşti, 1907

Surse

• Arhiepiscopia Bucureştilor - Biserica Mântuleasa
• Maria Dobrescu, „Cele două Mântulese”, 15 Septembrie 2010 „Ziarullumina.ro”
• Biserica Maica Precista Mântuleasa