Schitul românesc Prodromu (Muntele Athos)

Acest articol sau paragraf este o ciornă.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.

Istoricul schitului românesc Prodromul

Partea de răsărit a Muntelui Athos, zonă foarte liniştită şi bogată in peşteri, a fost dintotdeuna un loc preferat de sihaştrii români atoniţi. Aici au sihăstrit călugari români înca din secolul al IV-lea. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea se nevoiau in peşterile de aici vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. La începutul secolului al XIX-lea biserica se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli, sau, mai apoi, Chilia Prodromul (Înaintemergătorul). Prin anul 1810, se nevoia aici un vestit sihastru român, mare făcător de minuni, ieroschimonahul Iustin. Dupa 35 de ani de nevoinţă, s-a mutat la cele veşnice, lăsând egumen, în locul său, pe ucenicul lui, ieromonahul Patapie. După 20 de ani, din cauza tulburărilor politice din Balcani, călugarii s-au risipit, Patapie retrăgându-se şi răposând la mănăstirea Neamţ. În anul 1850, ieromonahii Nifon şi Nectarie, ambii cu metanie din mănăstirea Horaiţa, judeţul Neamţ, au rezidit cu ajutoare aduse din ţara, temelia, biserica şi trei corpuri de chilii ale schitului Prodromul, care se ruinaseră aproape cu desăvârşire. În anul 1860, biserica a fost sfinţita de arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Apoi, ieroschimonahul Nifon, numit pe drept cuvânt ctitoriul schitului, adună în jurul lui până la 60 de călugări, care se nevoiau la Muntele Athos, punând bazele celui mai mare schit românesc de acolo, cunoscut până astăzi ca Schitul Românesc Prodromul.

Articole înrudite

• Muntele Athos
• Icoana Maicii Domnului Prodromiţa