Egumen
Egumenul (din ngr. igúmenos / egúmenos) este un sinonim mai puţin utilizat pentru stareţul unei mănăstiri.
Termenul de "egumen" a intrat în limba bisericească cel mai sigur în epoca fanariotă [1] şi este aproape complet abandonat în secolul XX.
După 1990, termenul este folosit din nou, odată cu reluarea relaţiilor bisericeşti cu mănăstirile de la Muntele Athos, dar şi cu înmulţirea traducerilor de spiritualitate ortodoxă din limba neogreacă [2].
Totuşi, utilizarea lui rămâne variabilă în limba română.
Astfel, în Biserica Ortodoxă Rusă egumenul este un grad monastic[3]
În Biserica Ortodoxă Română (BOR), termenul de "egumen" apare în mod oficial distinct de cel de stareţ în Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mânăstirilor" (1998), fără ca el să fie explicat, după cum urmează:
- Art.30 - Conducătorul suprem al oricărui aşezământ monahal este Chiriarhul.
- Art.31 - Persoanele prin care se exercită cârmuirea chiriarhală la faţa locului sunt următoarele: stareţul, egumenul şi metocarul.
- Art.32 - Ca împuternicit al Chiriarhului şi părinte duhovnicesc al obştii mănăstirii, stareţul, ajutat de egumen, conduce mănăstirea, potrivit cu sfintele canoane, pravila monahală, hotărârile Sfântului Sinod si îndrumările Chiriarhului locului.
Note
- ↑ Epoca fanariotă începe în 1711 în Moldova şi în 1716 în Muntenia.
- ↑ http://www.evz.ro/article.php?artid=299369
- ↑ "Gradele şi titlurile monahale sînt: monah, ierodiacon, arhidiacon, ieromonah, egumen, arhimandrit" - cf. Art.41 al Statutului Bisericii Ortodoxe din Moldova (Patriarhia Moscovei) http://teologie.net/data/pdf/statut_bom.pdf
