Biserica Mântuleasa

Clădită de familia unui negustor bogat, pe nume Manta, în 1734, Biserica Mântuleasa din București a rămas neclintită până în zilele noastre. Zidită în stil arhitectonic brâncovenesc, a cunoscut în decursul anilor mai multe restaurări și renovări, dar în prezent are aceeași înfățișare pe care a avut-o inițial. Sfântul lăcaș se remarcă prin pictura interioară originală, păstrată până în zilele noastre, în care unele scene religioase au particularități rare de ordin iconografic. Tot de la început este și hramul bisericii, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care a fost ales de ctitorii săi.

Istoric

Biserica Mântuleasa se numără printre cele mai vechi lăcașuri de cult din București și este inclusă pe „Lista monumentelor istorice din România”, cu codul de clasificare B-II-m-A-19179.01.. Este situată nu departe de intersecția Bulevardului Carol cu Calea Moșilor, pe strada cu același nume, care în urmă cu trei sute ani era la marginea orașului. Acest loc se numea atunci ulița Mântuleasa și avea doar „o adunătură de căsuțe”, care erau „presărate printre mari grădini sau livezi de duzi”. Pe aceste terenuri, primite drept zestre de soția negustorului Manta, a fost construit sfântul lăcaș, în jurul căruia s-a dezvoltat, de-a lungul timpului, mahalaua Mântuleasa. Istoricul Constantin C. Giurescu susține că în 1798, deci la 64 de ani de la construirea bisericii, aici erau doar 28 de case, mahalaua fiind considerată atunci „mică și relativ nouă”. Despre locuitorii acestei zone a orașului, Andreea Răsuceanu ne spune că erau meșteșugari și negustori înstăriți, dar și boieri de rang mai mic, așa cum au fost și ctitorii bisericii. De altfel, negustorul (cupețul) Manta era cea mai de seamă personalitate din această mahala, care deținea, pe lângă averea soției, și moșii întinse în județul Saac, chiar și o vale care îi purta numele. În 1732, jupânul Manta și soția lui, Stanca, au pus temelia Bisericii Mântuleasa. Însă doi ani mai târziu, când a fost târnosită, negustorul nu mai era în viață. Astfel, lucrările au fost continuate de văduva și de sora lui, cele două cumnate fiind considerate ctitorele sfântului lăcaș, așa cum se arată și în pisania încadrată deasupra ușilor de la intrare: „Această Sfântă și Dumnezeiască Biserică, unde se cinstește Hramul Sfinților Îngeri Mihail și Gavril, este făcută din temelie de jupâneasa Maria, sora lui jupân Manta Cupețu și de jupâneasa Stanca și s-a făcut în zilele lui Grigore Ghica V în luna lui septembrie 1734”. Biserica a fost construită din cărămidă, pe o suprafață de 176 mp, în stilul arhitectonic brâncovenesc. Are formă de cruce, cu altar, naos unit cu pronaosul, pridvor sprijinit pe patru stâlpi cilindrici de piatră și o turlă care servește drept clopotniță, situată deasupra zidului despărțitor dintre pronaos și pridvor.

Pictură interioară cu imagini rare

Tot epocii brâncovenești îi aparține și pictura interioară, care a fost scoasă la iveală prin spălarea făcută în 1924 de Paul Molda. Scenele religioase, realizate în frescă bizantină de preotul Bratu și de Iane zugravul, prezintă unele particularități rare de ordin iconografic. Una dintre acestea este pictarea Mântuitorului la dreapta „bunului tâlhar”, în Paradis, în planul al doilea, în spatele patriarhilor Avram, Iacov și Isac, din marea scenă a Judecății de Apoi. De asemenea, se mai pot vedea Cina cea de Taină și Înălțarea Sfintei Cruci alături de scene inspirate din activitatea Mântuitorului înainte de Patimi. Printre Apostoli, Episcopi și Sfinți Diaconi care împodobesc pereții hemiciclului, este pictat și Sfântul Diacon Amun, care apare rareori, și niciodată înainte de sfârșitul secolului XVII, în Țara Românească și Moldova.

O altă imagine rar întâlnită în pictura murală medievală este „hora domnițelor”, ce se poate vedea în pridvorul bisericii. Cercetătorii au constatat că aceasta este de fapt o ilustrare a ideii cuprinse în cântările de laudă aduse lui Dumnezeu în Psalmul 149: „Să laude numele Lui în horă; în timpane și în psaltire să-I cânte lui”, și în Psalmul 150: „Lăudați-l pe El în timpane și în horă; lăudați-l pe El în strune și organe”. În această pictură, dansatoarele, tinere și sprintene, sunt îmbrăcate după datina secolelor XVII și XVIII, cu veșminte din mătase vărgată, cu nasturi prețioși și cingătoare brodate cu modele diverse. Sunt vizibile și alte detalii, precum șirurile de mărgăritar de la gâtul domnițelor, cerceii și împletitura complicată a părului. Alături de aceste domnițe se pot vedea și muzicanții, dintre care unul are harfă și poartă un caftan lung, stacojiu, cu ample falduri.

Biserica în prezent

De-a lungul vremii, Biserica Mântuleasa a suferit multe stricăciuni, mai ales din cauza cutremurelor, astfel că între anii 1924 și 1930, în timpul domniei regilor Ferdinand I (1914-1927) și Carol al II-lea (1930-1940), a fost readusă la forma originală, așa cum reiese din cea de-a doua pisanie în care se poate citi: „Această Sfântă Biserică, zidită în anul mântuirii 1734, în cursul vremilor suferind multe schimbări și stricăciuni a fost restaurată în vechea sa înfățișare, în răstimpul anilor 1924–1930, în zilele de domnie ale regilor Ferdinand I și Carol II, Patriarh al României fiind D.D. Rr. Miron Cristea.” În timpul acestor lucrări de restaurare, realizate de Comisia Monumentelor Istorice, a fost redeschis pridvorul, iar a doua turlă, adăugată în decursul vremii, a fost înlăturată. Turla care a rămas, dărâmată în urma cutremurului din 1940, a fost ulterior refăcută, iar în prezent servește drept clopotniță. Clopotul bisericii are o istorie deosebită, fiind construit din oțelul capturat de armata română în Primul Război Mondial, după cum se poate vedea în inscripția aflată în exteriorul său: „Acest clopot s-a făcut cu ajutorul enoriașilor, din material capturat de armata română în luptele cu ungurii la Tisa, când s-a ocupat și Budapesta în anul 1919.” Alte lucrări majore au fost făcute între anii 2005 și 2009, când biserica a fost consolidată cu trei centuri de beton, iar pictura exterioară a fost restaurată. În prezent, fațadele sfântului lăcaș sunt tencuite și împărțite, printr-un brâu pictat, în două registre, iar sub cornișă au un al doilea brâu pictat. Din pictura exterioară originală s-a păstrat doar o mică parte, iar astăzi se pot vedea înflorituri decorative (vreji de acant, palmete), executate în roșu, albastru și galben auriu. Prin aceste reprezentări, Biserica Mântuleasa se apropie de ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Horezu, al cărei model, preluat de numeroase mănăstiri din Oltenia, a creat un stil național.

Strada Mântuleasa, un loc preferat de personalități

Dacă la începutul existenței sale, strada Mântuleasa a fost preferată de meșteșugari și negustori înstăriți, din rândul cărora provin și ctitorii bisericii, mai târziu ea a ajuns să fie locuită și de personalități culturale, printre care Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Panait Istrati, Constantin Bacalbașa și marele savant Simion Mehedinți. De asemenea, aici a locuit, timp de câțiva ani, și marele scriitor român Mircea Eliade, care vorbește despre aceste locuri în proza sa. În nuvela fantastică „Pe strada Mântuleasa”, Eliade scria că acesta era un loc misterios, cu multe pivnițe vechi, despre care spunea că erau „portaluri către universuri paralele”. În realitate nu erau decât pivnițe adânci, construite de negustorii bogați, în veacul al XVIII-lea, în care ei își ascundeau mărfurile și lucrurile de preț, fiind adevărate căi de scăpare în caz de incendii, asedii și alte primejdii. Acestea erau situate într-adevăr în preajma școlii Mântuleasa, dar și de-a lungul întregii străzi, așa cum menționa și marele prozator.

Un sfânt lăcaș cu același nume, în Craiova

Un alt lăcaș cu același nume, Biserica Maica Precista Mântuleasa, există și în Craiova, dar se pare că între cele două nu este nicio legătură. Nu se știe de unde își trage denumirea biserica din Craiova, dar se cunoaște că a fost ridicată pe terenul jupânesei Despina, în 1726, în mahalaua Mântuleasa. După 60 de ani a fost demolată, pe locul ei fiind înălțată una din piatră de vistiernicul Barbu Știrbei, breasla croitorilor și alți meșteșugari și negustori de vază din oraș. După ce a fost arsă și jefuită, în 1801, biserica a fost restaurată și înzestrată din nou cu tot ce era necesar și a durat peste 100 de ani. Apoi a fost rezidită cu sprijinul unor boieri și cetățeni înstăriți ai orașului, dar nu s-a mai păstrat forma originală.

Bibliografie

• „Enciclopedia Ortodoxiei românești”, Mircea Păcurariu, Editura Intitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010
• „Istoria începutului orașului București astăzi capitala României și reședința I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, D. Papazoglu, Tipografia Ion Weiss, București,1870
• „Istoria Bucurescilor”, G. I. Ionescu-Gion, Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, București, 1899
• „Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din București”, Valentina Bilcea, Angela Bilcea, Editura Meronia, 2009, București, pp.108-109
• „Istoricul a 40 de biserici din România” vol. III, preot Marin Dumitrescu, Editura Stabiliment de Arte Grafice „Universala“, București, 1907

Surse

• Arhiepiscopia Bucureștilor - Biserica Mântuleasa
• Maria Dobrescu, „Cele două Mântulese”, 15 Septembrie 2010 „Ziarullumina.ro”
• Biserica Maica Precista Mântuleasa