Constantin Șerban: Diferență între versiuni
m (secţiuni) |
(→Ctitor de sfinte lăcașuri: ctitor: referință) |
||
| (Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de același utilizator) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | [[Imagine:Constantin_Serban_si_Doamna_Balasa.jpg|thumb|right|300px|<center>Constantin | + | [[Imagine:Constantin_Serban_si_Doamna_Balasa.jpg|thumb|right|300px|<center>Constantin Șerban și Doamna Bălașa</center>]] |
| − | '''Constantin | + | '''Constantin Șerban''' (sau ''Constantin Șerban Basarab'', numit și ''Cârnul'') a fost Domn al Țării Românești între anii 1654-1658. A domnit și în Moldova, de două ori: în 1659 și în 1661. |
| − | == | + | ==Viața== |
| − | Constantin | + | Constantin Șerban era fiul lui [[Radu Șerban]], Domn al Țării Românești (urmașul lui [[Mihai Viteazul]]), și descendent al Craioveștilor și Basarabilor din Oltenia. Curțile sale se aflau în satul Dobreni, unde astăzi se mai păstrează biserica și ruinele conacului. A fost căsătorit cu Bălașa, fiica stolnicului Nicolache.<ref name="Xenopol">Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Ed. Cartea Românească, București, 1925</ref> |
| − | În 1644 avea rangul de serdar (denumire dată | + | În 1644 avea rangul de serdar (denumire dată șefului călărimii) și a luptat în Transilvania alături de principele Gheorghe Rákóczi al II-lea, fiind trimis de voievodul [[Matei Basarab]] cu 6000 de oameni. |
| − | Principele transilvan Gheorghe Rákóczi al II-lea l-a ajutat la rândul lui, în 1654, să se urce pe tronul | + | Principele transilvan Gheorghe Rákóczi al II-lea l-a ajutat la rândul lui, în 1654, să se urce pe tronul Țării Românești. În timpul domniei sale, Constantin Șerban a trebuit să facă față unor răscoale ale seimenilor (corp de mercenari) și dorobanților. Astfel, în 1655 i-a învins la Simplea, pe râul Teleajen, seimenii și dorobanții în fruntea cărora se găsea Hrizea Vodă, rivalul său. Datorită însă acestor răscoale, care secătuiseră țara, Constantin Șerban a pierdut treptat sprijinul boierilor și al poporului. În anul 1659 Constantin Șerban a intrat în Moldova și l-a bătut la Jijia pe voievodul Gheorghe Ghica al Moldovei, dar acesta s-a întors împreună cu aliații săi tătarii și l-a alungat peste munți, în Ardeal. |
| − | În mai 1660, Constantin | + | În mai 1660, Constantin Șerban intră în București împotriva aceluiași Gheorghe Ghica, devenit între timp domnitor al Țării Românești și îl alungă peste Dunăre, dar armatele turco-tătare îl reîntronează, iar Constantin Șerban este nevoit să se retragă. Face o nouă expediție în Moldova împotriva lui Ștefăniță Lupu („''Papură Vodă''”) (1659 - 1661), dar nereușindu-i o victorie decisivă, este nevoit să se retragă iarăși, refugiindu-se în Transilvania, unde și-a cumpărat moșii în județul Bihor.<ref name="Xenopol"/> |
A murit în anul 1682, în Polonia. | A murit în anul 1682, în Polonia. | ||
| − | ==Ctitor de sfinte | + | ==Ctitor de sfinte lăcașuri== |
| − | Constantin | + | Constantin Șerban este [[ctitor]]ul, printre altele, [[Catedrala patriarhală din București|Catedralei patriarhale din București]]. Biserica are [[hram]]ul [[Constantin cel Mare|Sfinții Împărați Constantin și]] [[Elena Împărăteasa|Elena]], în cinstea ctitorului ei.<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre'', București, 1966, p. 73-75</ref> |
| − | ==Note== | + | A mai ridicat biserica ortodoxă din Muncaciu în 1661 și pe cea din Tinod (județul Bihor). În perioada cât a domnit, a dăruit Mitropoliei din Alba Iulia 6000 de aspri anual.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908</ref> Tot el a ctitorit, în 1656, Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe” din centrul Piteștiului.<ref>[https://www.cjarges.ro/en/biserica-sfantul-gheorghe-din-pitesti Consiliul Județean Argeș: ''Biserica „Sfântul Gheorghe” din Pitești''], Cjarges.ro, accesat la 15 noiembrie 2021</ref> |
| + | |||
| + | ==Note bibliografice== | ||
<references/> | <references/> | ||
| + | |||
| + | ==Legături externe== | ||
| Linia 24: | Linia 28: | ||
{{succesiune| | {{succesiune| | ||
înainte=[[Matei Basarab]]| | înainte=[[Matei Basarab]]| | ||
| − | titlu=[ | + | titlu=[[Listă a Domnilor Țării Românești|Domn al Țării Românești]]| |
ani=1654 - 1658| | ani=1654 - 1658| | ||
după=Mihnea al III-lea}} | după=Mihnea al III-lea}} | ||
| Linia 31: | Linia 35: | ||
[[Categorie:Voievozi români]] | [[Categorie:Voievozi români]] | ||
| + | [[Categorie:Ctitori]] | ||
Versiunea curentă din 15 noiembrie 2021 09:15
Constantin Șerban (sau Constantin Șerban Basarab, numit și Cârnul) a fost Domn al Țării Românești între anii 1654-1658. A domnit și în Moldova, de două ori: în 1659 și în 1661.
Viața
Constantin Șerban era fiul lui Radu Șerban, Domn al Țării Românești (urmașul lui Mihai Viteazul), și descendent al Craioveștilor și Basarabilor din Oltenia. Curțile sale se aflau în satul Dobreni, unde astăzi se mai păstrează biserica și ruinele conacului. A fost căsătorit cu Bălașa, fiica stolnicului Nicolache.[1]
În 1644 avea rangul de serdar (denumire dată șefului călărimii) și a luptat în Transilvania alături de principele Gheorghe Rákóczi al II-lea, fiind trimis de voievodul Matei Basarab cu 6000 de oameni.
Principele transilvan Gheorghe Rákóczi al II-lea l-a ajutat la rândul lui, în 1654, să se urce pe tronul Țării Românești. În timpul domniei sale, Constantin Șerban a trebuit să facă față unor răscoale ale seimenilor (corp de mercenari) și dorobanților. Astfel, în 1655 i-a învins la Simplea, pe râul Teleajen, seimenii și dorobanții în fruntea cărora se găsea Hrizea Vodă, rivalul său. Datorită însă acestor răscoale, care secătuiseră țara, Constantin Șerban a pierdut treptat sprijinul boierilor și al poporului. În anul 1659 Constantin Șerban a intrat în Moldova și l-a bătut la Jijia pe voievodul Gheorghe Ghica al Moldovei, dar acesta s-a întors împreună cu aliații săi tătarii și l-a alungat peste munți, în Ardeal.
În mai 1660, Constantin Șerban intră în București împotriva aceluiași Gheorghe Ghica, devenit între timp domnitor al Țării Românești și îl alungă peste Dunăre, dar armatele turco-tătare îl reîntronează, iar Constantin Șerban este nevoit să se retragă. Face o nouă expediție în Moldova împotriva lui Ștefăniță Lupu („Papură Vodă”) (1659 - 1661), dar nereușindu-i o victorie decisivă, este nevoit să se retragă iarăși, refugiindu-se în Transilvania, unde și-a cumpărat moșii în județul Bihor.[1]
A murit în anul 1682, în Polonia.
Ctitor de sfinte lăcașuri
Constantin Șerban este ctitorul, printre altele, Catedralei patriarhale din București. Biserica are hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, în cinstea ctitorului ei.[2]
A mai ridicat biserica ortodoxă din Muncaciu în 1661 și pe cea din Tinod (județul Bihor). În perioada cât a domnit, a dăruit Mitropoliei din Alba Iulia 6000 de aspri anual.[3] Tot el a ctitorit, în 1656, Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe” din centrul Piteștiului.[4]
Note bibliografice
- ↑ 1,0 1,1 Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, București, 1925
- ↑ Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, București, 1966, p. 73-75
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908
- ↑ Consiliul Județean Argeș: Biserica „Sfântul Gheorghe” din Pitești, Cjarges.ro, accesat la 15 noiembrie 2021
Legături externe
| Constantin Șerban | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Matei Basarab |
Domn al Țării Românești 1654 - 1658 |
Urmat de: Mihnea al III-lea |
