2.267 de modificări
Modificări
m
Adăugase casetă
{{SfințiiÎnchisorilor}}'''Experimentul Pitești''' a fost un proces unic de tortură comunistă pus în practică în Penitenciarul Pitești între 1949-1952. A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est<refname="ierunca">Virgil Ierunca, Pitești, Editura Limite, Madrid, 1981</ref>. [[Aleksandr Soljenițîn]], supraviețuitor al gulagurilor sovietice, a numit Experimentul Pitești „cel mai groaznic act de barbarie din lumea contemporană”<ref>10th edition of international symposium on the Pitești experiment, re-education through torture. AgerPres. Octombrie 1, 2010. URL: https://web.archive.org/web/20170214002437/https://www.agerpres.ro/english/2010/10/01/10th-edition-of-international-symposium-on-the-pitesti-experiment-re-education-through-torture-18-14-45</ref>.
Experimentul Pitești a fost terminat în septembrie 1951 1952 imediat după înlăturarea din fruntea Partidului Comunist Român a comuniștilor extremiști - facțiunea extremiști—facțiunea moscovită, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca - de (László Luka)—de către noua linie a desprinderii de Moscova sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Torturile în penitenciarele și lagărele comuniste au continuat până pe 1 august 1964 când deținuții politici au fost eliberați deși au continuat să fie ținuți sub supravegherea Securității. După anul 1989, generalul de Securitate Alexandru Grunberg Nikolski a decalarat că Securitatea a implementat Fenomenul Pitești la ordinul bucureștean al Anei Pauker. == Introducere == Regimul comunist, proaspăt instalat cu ajutorul trupelor sovietice, a adăpostit prin autoritatea sa experiența penitenciară din Pitești. Conform istoricului francez François Furet, „ceea ce s‑a petrecut acolo între 1949 și 1952 – complet ignorat de Occident – merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraționare ale veacului al XX‑lea”<ref name="ierunca" />. În acea perioadă, închisorile erau pline. Șantierul penal al Canalului Dunăre–Marea Neagră a inaugurat, pe de altă parte, gulagul românesc. Partidele, altele decât cel comunist, au fost interzise de puțină vreme, iar poliția politică stăpânește în mod absolut. S‑au făcut „mii de arestări și deportări, fără să mai vorbim de asasinate”<ref name="ierunca" />. La Pitești sunt închiși mai cu seamă tineri, studenți, liceeni, arestați pe diverse motive, dar bănuiți cu toții de „gândire neloială”. Închisoarea va deveni locul „reeducării” lor politice și morale. Vor fi bătuți, umiliți, torturați, până ce vor declara ei înșiși că se căiesc și că s‑au schimbat: au devenit „oameni noi”<ref name="ierunca" />.
== Teoria reeducării ==
{{Citat|Marxism-leninismul îl declară pe om [[Dumnezeu]]. Natura, viața, societatea și sufletul trebuie supuse legilor materialismului istoric. Cei mai mari dușmani ai materialismului istoric sunt Dumnezeu și [[sufletul]]. Acestea trebuie în primul rând distruse. Repetăm, și nu vom repeta niciodată îndeajuns, că dincolo de dominația economică, politică și militară, comunismul urmărește dominația asupra sufletului. Sufletul trebuie distrus pentru că nu poate fi supus. Religia, arta, știința, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse și înlocuite cu ideile, legile și știința materialismului istoric. Rezultă astfel un om-monstru, un om-caricatură, un om-demon. Numai demonii și oamenii, conștienți de nimicnicia lor, se proclamă totuși dumnezei.
''Prin urmare educarea în spiritul materialismului istoric – adică «reeducarea» - este demonizarea omului, mutilarea sufletului, moartea lui Dumnezeu, mecanicizarea conștiinței, anularea personalității, dispariția libertății, robia absolută, teleghidarea psihică, condiționarea mentală pe bază de reflexe. Către acest fel de educație se tinde.''|[[Ioan Ianolide]]<ref name="ianolide">[[Ioan Ianolide]]. ''Întoarcerea la Hristos: document pentru o lume nouă'', Editura Christiana, București, 2006. ISBN 973-8125-80-4</ref>}}
== Reeducarea în Pitești ==
În Pitești reeducarea n-ar fi putut da rezultate dacă nu erau realizate câteva condiții prealabile: teroarea, izolarea, surpriza, lipsa răspunderii.
=== Condiții generale ===
Foamea făcuse din tinerii arestați schelete. Rația zilnică de mâncare nu atingea 800 de calorii. Se dădeau ciorbe cu 20-30 de boabe de arpacaș, cu 10-15 boabe de fasole, cu 7-8 foi de varză iar uneori cu apă chioară peste care pluteau 2-3 steluțe de ulei. Pâinea era de 250 de grame ori un turtoi de 350 de grame, după caz. Dimineața, apă fiartă cu miros de zahăr ars. Toți deținuții erau distrofici, și totuși în ochii lor ardea mai puternic lumina unor suflete tari.
Toate legăturile cu familiile au fost întrerupte, toate contactele cu lumea au încetat. Nu exista nici hârtie, nici creion, nici carte. Nu aveai voie nici să privești spre fereastră, cu toate că era acoperită cu scânduri. Într-o celulă de 2/4m erau masați de la 7 la 12 deținuți, încât cel izolat înnebunea de izolare iar cei înghesuiți se sufocau între ei.
== Teroarea din Pitești ==
=== Începerea terorii ===
Un mic nucleu de 10-15 ciomăgași conduși de Țurcanu a executat marea oroare din PiteştiPitești, şi și asta pentru că li se promisese libertatea. Ei se visau colonei de Securitate şi și se simțeau motorul celei mai fierbinţi fierbinți acțiuni revoluționare.
Călăii și-au stabilit sediul în camera 4 Spital. Era o cameră mare, în care puteau fi masați sute de oameni. Priciuri de lemn înconjurau camera iar în centrul ei era un soi de ring numai bun pentru acțiunea reeducării. Bătăușii au început torturile fără un sistem, ci la cotonogeală, la distrugere. Se intra la tortură în „ture” de câte 15-20 de victime, în mijlocul camerei, în timp ce ceilalți deținuți erau așezați în poziție de „meditație” la marginea priciurilor, cu mâinile pe genunchi, fără drept de a se mișca ori de a vorbi. O parte din ciomăgași făceau razii în jurul priciului și loveau crud orice abatere de la ordinele stabilite. Ciomăgașilor li se spunea „domnule” și „să trăiți” iar victimele erau „bandiți” și erau înjurați, batjocoriți și înjosiți după formulele cele mai murdare și mai îngrozitoare. Pentru ca umilința să fie mai mare, erau dezbrăcați. Noaptea dormeau numai cu fața în sus și cu mâinile scoase afară din pătură, deoarece cei mai mulți au încercat să se sinucidă, dar era interzis și dreptul la moarte. Se urmărea uciderea sufletească, pentru a se ajunge la „restructurarea” marxist- leninistă.
Țurcanu se pare că are ceva nou de făcut. În cameră e liniște de mormânt. Toată lumea așteaptă cu groază iar cei care râd, de fapt rânjesc.
- Dezbrăcarea! ordonă el unuia. Tu ești Fecioara Preacurată iar tu (și arătă spre altul) ești preasfântul Iosif. Vom demonstra acum cum s-a putut zămisli Fiul lui Dumnezeu, dracu să-l ia, dintr-o Fecioară rămasă de-a pururi Fecioară. Deci, fă, Marie, pune fundul la bătaie ''(restul este cenzuat cenzurat de editor din respect pentru Maica Domnului)''.
Ceea ce a ordonat Țurcanu s-a realizat. Simțurile acelor oameni funcționau la impulsurile poruncite de Țurcanu, prin groaza intensă ce se exercita în victime. Este procesul răsturnat, denaturat al înaltelor trăiri duhovnicești în care omul își poate domina simțurile și instinctele supuse unor grele încercări, așa cum au făcut-o sfinții și martirii. „Noi înșine am putut constata pe viu, în tragica noastră experiență, fața și reversul acestui proces lăuntric”<ref name="ianolide" />.
{{Citat|În timp ce se executa public acest act imbecil și pervers, la un semn al lui Țurcanu asistența a izbucnit în scandal, râs, huiduieli și batjocoriri ale lucrurilor sfinte. Oamenii aceia aveau privirile pierdute, instabile, de șerpi în atac, de fiare încolțite de moarte, de nebuni ori de demoni. Expresia fețelor era înspăimântătoare. Gesturile erau agitate, dezarticulate, deșuchiate. Toți erau obligați să aplaude dar nu toți o făceau în același stil, căci fiecare ajunsese la o anumită rezistență sau decădere. Fantezia a început să lucreze febril și s-au batjocorit treptat și alte scene sfinte ale creștinismului: Fuga în Egipt, Predica de pe munte, Apostolii, Iisus și Maria Magdalena, Paștele etc. Prin aceasta se urmărea distrugerea credinței, ultimul bastion al rezistenței umane asaltate de forțele întunericului.|Ioan Ianolide<ref name="ianolide">Ioan Ianolide. ''Întoarcerea la Hristos: document pentru o lume nouă'', Editura Christiana, București, 2006. ISBN 973-8125-80-4</ref>}}
=== Exemplu rar de sinucidere ===
Un tânăr din Constanța era torturat de câteva luni în șir și cedase. Își făcuse omul și autodemascarea. Într-o zi însă Țurcanu îi spune:
C. a rămas același om simplu și totuși complex, mistic și totuși realist, tolerant și totuși necruțător. I-a ajutat pe prietenii săi să iasă din iadul „restructurării”, ca un bun camarad. A rămas optimist (poate ceva mai trist), puternic (poate ceva mai prudent), echilibrat dar cu mult mai adâncit în sine însuși, împreună cu Iisus pe care Îl iubea.
- Nu-i urăsc, mai spunea el despre torționari, într-un fel rezolvarea a venit de la sine, dar problema nu este elucidată, în fond sunt toți niște victime. Țurcanu și-a luat pedeapsa. Ne doare ceeea ceea ce s-a petrecut deoarece dovedește orientarea greșită a unei epoci istorice. E greu de explicat ura dezlănțuită acolo - ea are de altfel alte origini - dar metoda și așa-zisa „restructurare” sunt consecința unor linii directoare de veacuri. Simplificând, totul a fost posibil datorită omului fără Dumnezeu, adică materialismului paroxistic. Deși au reușit să distrugă oameni și suflete, ei au încheiat o epocă, deci de fapt nu au reușit decât să discrediteze materialismul istoric cu toate implicațiile lui. Procesul nu s-a terminat. Lumea are încă nevoie de suferință până va ajunge să se împace cu Dumnezeu.
=== B. ===
=== V. ===
V. era un tânăr cu un chip frumos și ținută demnă. Inteligent și intransingentintransigent. Era dur până la necruțare cu dușmanii, cu trădătorii, cu dubioșii, cu inconsecvenții. Nu suporta umilința creștină, care era un fel de degradare pentru el. Credea nelimitat în propriile sale puteri și se afirma categoric, definitiv, absolut. Era distant și rece în relații. Acorda cu multă zgârcenie prietenia sa. Era un singuratic și admira supra-omul. Înfiera cu necruțare orice i se părea a fi nedemn și dezonorant. Adept al luptei totale, nu înțelegea nici un mic compromis cu dușmanii. De asemenea, nu accepta nici o slăbiciune omenească, nu ierta pe nimeni și i-ar fi fost imposibil să creadă că el însuși ar avea nevoie de iertare. Era atât de plin de el însuși, încât se credea perfect. Teoretiza pedepsirea și răzbunarea. Despre credință refuza să vorbească. Își făcuse un Dumnezeu al lui, pe dimensiunile sale sufletești. Mulți îl considerau orgolios, alții credeau că e un farseur, el însă disprețuia astfel de păreri și nu-și pleca urechea la ele. Criteriul lui de a judeca oamenii și lumea era onoarea, o onoare fără compromisuri, fără oscilații, fără temeri, fără căderi. A respins cu indignare toate ademenirile ce i s-au oferit și a suferit stoic privațiunile îndurate. Așa a intrat în reeducare, acuzând de trădare.
A fost unul dintre cei mai chinuiți oameni și a dovedit o rezistență rar opusă de cineva acolo. Au fost necesare 6 luni de cumplite torturi, umiliri și înjosiri până ce a cedat, adică, în vocabularul reeducării, a ajuns la „șocul revoluționar”. Când s-a prăbușit, în sufletul lui s-a făcut întuneric, a devenit fiară, a trecut în cealaltă extremă. Căci el era lipsit de flexibilitate și suplețe sufletească. Pentru el nu exista decât ori-ori. Și întrucât s-a prăbușit omul de onoare, a devenit o bestie, și se afirma cu aceeași orgolioasă atitudine, cu aceeași impenetrabilă conștiință. A făcut mult rău fără urme de regret, sadic.
Nici când a ieșit din temniță, sub influența familiei și a societății, nu a fost mai bun. A rămas un delator dar tăcea, fiindcă aici nu avea cui să dea socoteală de trecutul său, întrucât era necunoscut. Chipul lui era aspru, privirea rece, gestul nervos, sufletul închistat, vorba săracă. Nu știm dacă înainte de moarte va pătrunde căldură în inima sa, dacă sufletul lui se va umili, dacă orgoliul lui va ceda, dacă Dumnezeu va fi primit în locașurile lăuntrice ale sale.
== Încheierea experimentului ==
=== Diseminarea deținuților ===
Întrucât Țurcanu, îndemnat de mai-marii săi, cerea demascări teribile, oamenii, de groază, au început să fabuleze și au declarat comploturi făcute cu conducătorii C.C.-ului. (''Comitetul Central al Partidului Comunist Român'') Cum aceste declarații mergeau la Securitate și s-au făcut nenumărate arestări, procese și condamnări pe baza lor, când au apărut declarații contra unei Ana Pauker, ori a altora ca ea, conducerea a sesizat că s-a sărit peste cal și a început să ia unele măsuri.
Așa se face că în 1951 Țurcanu a fost adus la București. „Restructurații” credeau că va fi primul lor colonel de Securitate și vor urma și ei. Dar la București lui Țurcanu i s-a făcut un nou instructaj, cârmind sistemul către alte metode. Mai târziu, Țurcanu va fi scos „țap ispășitor” și condamnat la moarte, fiind executat prin împușcare în 1954.
Între timp unii reeducați de la Pitești au fost trimiși la alte penitenciare din țară, în mine și colonii de muncă. Astfel reeducarea s-a diseminat la Gherla, Canal, Târgu-Ocna, Jilava, mina Baia Sprie și Târgșor, unde erau elevii.
=== Viața după trecerea prin Pitești ===
Printre deținuții politici de la Baia Sprie era și un tânăr poet, încă student, care trecuse prin mâinile lui Țurcanu dar odată sosit la mină, datorită unei robusteți sufletești, se smulsese din teroarea reeducării.
La ora aceea deținuții politici care nu trecuseră prin Pitești nu puteau pricepe cele petrecute acolo și adesea se erijau în judecători severi și disprețuitori. Au trebuit să treacă ani, în care să vină un noian de informații despre cele întâmplate în Pitești, ca să poată realiza dimensiunile tragediei și cei ce nu au fost acolo.
Tânărul student a făcut o impresie bună. El a mărturisit public și sincer tot ce a suferit, tot ce știa și fiind un om serios, l-au crezut. În mină viața era grea, pericolele mari, izolarea completă, totuși tânărul se simțea fericit pentru că scăpase de reeducare. Un accident în mină era pentru el floare la ureche pe lângă „restructurarea științifică” din „tură”.
Într-o zi, cineva a făcut o glumă neagră. A spus:
- A sosit în mină la noi Țurcanu!
Tânărul s-a îngrozit. Știa ce-l așteaptă, nu numai pentru că venea reeducarea, dar și pentru că era taxat drept trădător al ei. Panica i-a dat un icter negru care l-a băgat în infirmerie. Au fost zadarnice scuzele, explicațiile și argumentele ce i se aduceau. Ideea rămăsese fixă și icterul nu ceda. Au trecut luni de zile și el nu putea fi convins că fusese o glumă proastă și nimic mai mult.
Între timp Țurcanu fusese pus în lanțuri, acuzat de crimele săvârșite în reeducare și condamnat. Au sosit la mină oameni care au mărturisit că l-au văzut în lanțuri la proces și că era desfigurat. Numai astfel a putut fi convins tânărul că fusese o glumă. Frica a dispărut. Din nou adâncurile lui sufletești au alungat tenebrele. În măsura în care se destindea sufletește a dispărut și icterul. Poetul și-a reluat în primire muza dar a rămas trist, deși prin fire era vesel și exuberant. Nu voia să-și mai amintească cele petrecute. Ascundea în el un mormânt apăsător. Sănătatea lui rămăsese șubredă. Îi făcea plăcere să recite numai poeziile, toate eroice, de dinainte de reeducare.
{{Citat|Oamenii care au făcut o astfel de experiență au dimensiuni sufletești colosale, au o sensibilitate rar întâlnită cu care sesizează lucruri subtile și secrete și dau greutate cuvântului. Dar apăsați de propria dramă, nu fac niciodată caz și uz de superioritatea lor.|Ioan Ianolide<ref name="ianolide" />}}
=== Sfârșitul văzut de Ianolide în 1981 ===
În 1981, la treizeci de ani de la Experimentul Pitești când Ioan Ianolide a rămas „singurul supraviețuitor dintre toți eroii întâmplărilor” din penitenciar, Ianolide remarcă următoarele:
{{Citat|Toți prietenii mei au rămas în cimitirele temnițelor. Atât „reeducații” din Pitești, cât și „reeducatorii” au dispărut.
''„Reeducații” s-au stins încet, chinuitor, din cauza consecințelor torturilor la care au fost supuși și a regimului de exterminare ce a urmat. Un sfârșit tragic l-au avut „reeducatorii”, adică torționarii, călăii, cozile de topor prin care s-au săvârșit atrocitățile de acolo. Ei au fost acuzați și judecați ca „legionari” care au săvârșit reeducarea la ordinele lui Horia Sima, cu scopul de a „discredita” public „imaculata” revoluție bolșevică. Ipocrizie inimaginabilă, abuz juridic flagrant!''
''Dacă istoria se va scrie după documentele oficiale ale acestui proces, atunci viitorul va crede că legionarii au ticluit ororile din Pitești, iar comuniștii au intervenit indignați să facă ordine și dreptate!''
''Directorul, doctorul și politrucul din Pitești au fost declarați, în procesul „țapilor ispășitori”, unelte ale legionarilor, drept pentru care au fost pedepsiți. Acuzat și el de părtășie cu legionarii, inspectorul care ordona și supraveghea torturile de la Pitești, având nervii mai slabi, a binevoit să se sinucidă în prima fază a anchetei.''
''Ceilalți însă, mai mari decât el și mai vinovați decât el, au trăit mult mai bine și au fost ocrotiți de „grija” partidului pentru cadrele lui. E drept că Ana Pauker și-a pierdut ponderea politică, dar reeducarea pusă la cale de ea e și astăzi un bine câștigat de partid în faza de construire a socialismului.''|Ioan Ianolide<ref name="ianolide" />}}
== Deținuți în timpul experimentului==
* [[Octavian Voinea]]
* [[Paul Limberea]]
* [[Paul Popescu]]<ref name="bordeianu">Dumitru Bordeianu. ''Mărturisiri din mlaștina disperării''. Scara, 2014.</ref>
* [[Petrovan Miron]]
* [[Petru Cojocaru]]
* [[Sergiu Mandinescu]]
* [[Traian Popescu]]
* [[Vasile Pătrașcu]]<ref name="bordeianu />
* [[Victor Lichi]]
* [[Ștefan Ioan Davidescu]]
* [[Zelică Berza]]<ref name="bordeianu />
== Note ==
<references />
== A se vedea și ==
* [[Lista sfinților români din închisori]]
== Surse ==
* [[Ioan Ianolide]]. ''Întoarcerea la Hristos: document pentru o lume nouă'', Editura Christiana, București, 2006. ISBN 973-8125-80-4
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
