2.632 de modificări
Modificări
m
Ortografie
=== Condiții generale ===
Foamea făcuse din tinerii arestați schelete. Rația zilnică de mâncare nu atingea 800 de calorii. Se dădeau ciorbe cu 20-30 de boabe de arpacaș, cu 10-15 boabe de fasole, cu 7-8 foi de varză iar uneori cu apă chioară peste care pluteau 2-3 steluțe de ulei. Pâinea era de 250 de grame ori un turtoi de 350 de grame, după caz. Dimineața, apă fiartă cu miros de zahăr ars. Toți deținuții erau distrofici, și totuși în ochii lor ardea mai puternic lumina unor suflete tari.
Toate legăturile cu familiile au fost întrerupte, toate contactele cu lumea au încetat. Nu exista nici hârtie, nici creion, nici carte. Nu aveai voie nici să privești spre fereastră, cu toate că era acoperită cu scânduri. Într-o celulă de 2/4m erau masați de la 7 la 12 deținuți, încât cel izolat înnebunea de izolare iar cei înghesuiți se sufocau între ei.
== Teroarea din Pitești ==
=== Începerea terorii ===
Un mic nucleu de 10-15 ciomăgași conduși de Țurcanu a executat marea oroare din PiteştiPitești, şi și asta pentru că li se promisese libertatea. Ei se visau colonei de Securitate şi și se simțeau motorul celei mai fierbinţi fierbinți acțiuni revoluționare.
Călăii și-au stabilit sediul în camera 4 Spital. Era o cameră mare, în care puteau fi masați sute de oameni. Priciuri de lemn înconjurau camera iar în centrul ei era un soi de ring numai bun pentru acțiunea reeducării. Bătăușii au început torturile fără un sistem, ci la cotonogeală, la distrugere. Se intra la tortură în „ture” de câte 15-20 de victime, în mijlocul camerei, în timp ce ceilalți deținuți erau așezați în poziție de „meditație” la marginea priciurilor, cu mâinile pe genunchi, fără drept de a se mișca ori de a vorbi. O parte din ciomăgași făceau razii în jurul priciului și loveau crud orice abatere de la ordinele stabilite. Ciomăgașilor li se spunea „domnule” și „să trăiți” iar victimele erau „bandiți” și erau înjurați, batjocoriți și înjosiți după formulele cele mai murdare și mai îngrozitoare. Pentru ca umilința să fie mai mare, erau dezbrăcați. Noaptea dormeau numai cu fața în sus și cu mâinile scoase afară din pătură, deoarece cei mai mulți au încercat să se sinucidă, dar era interzis și dreptul la moarte. Se urmărea uciderea sufletească, pentru a se ajunge la „restructurarea” marxist- leninistă.
Țurcanu se pare că are ceva nou de făcut. În cameră e liniște de mormânt. Toată lumea așteaptă cu groază iar cei care râd, de fapt rânjesc.
- Dezbrăcarea! ordonă el unuia. Tu ești Fecioara Preacurată iar tu (și arătă spre altul) ești preasfântul Iosif. Vom demonstra acum cum s-a putut zămisli Fiul lui Dumnezeu, dracu să-l ia, dintr-o Fecioară rămasă de-a pururi Fecioară. Deci, fă, Marie, pune fundul la bătaie ''(restul este cenzuat cenzurat de editor din respect pentru Maica Domnului)''.
Ceea ce a ordonat Țurcanu s-a realizat. Simțurile acelor oameni funcționau la impulsurile poruncite de Țurcanu, prin groaza intensă ce se exercita în victime. Este procesul răsturnat, denaturat al înaltelor trăiri duhovnicești în care omul își poate domina simțurile și instinctele supuse unor grele încercări, așa cum au făcut-o sfinții și martirii. „Noi înșine am putut constata pe viu, în tragica noastră experiență, fața și reversul acestui proces lăuntric”<ref name="ianolide" />.
C. a rămas același om simplu și totuși complex, mistic și totuși realist, tolerant și totuși necruțător. I-a ajutat pe prietenii săi să iasă din iadul „restructurării”, ca un bun camarad. A rămas optimist (poate ceva mai trist), puternic (poate ceva mai prudent), echilibrat dar cu mult mai adâncit în sine însuși, împreună cu Iisus pe care Îl iubea.
- Nu-i urăsc, mai spunea el despre torționari, într-un fel rezolvarea a venit de la sine, dar problema nu este elucidată, în fond sunt toți niște victime. Țurcanu și-a luat pedeapsa. Ne doare ceeea ceea ce s-a petrecut deoarece dovedește orientarea greșită a unei epoci istorice. E greu de explicat ura dezlănțuită acolo - ea are de altfel alte origini - dar metoda și așa-zisa „restructurare” sunt consecința unor linii directoare de veacuri. Simplificând, totul a fost posibil datorită omului fără Dumnezeu, adică materialismului paroxistic. Deși au reușit să distrugă oameni și suflete, ei au încheiat o epocă, deci de fapt nu au reușit decât să discrediteze materialismul istoric cu toate implicațiile lui. Procesul nu s-a terminat. Lumea are încă nevoie de suferință până va ajunge să se împace cu Dumnezeu.
=== B. ===
=== V. ===
V. era un tânăr cu un chip frumos și ținută demnă. Inteligent și intransingentintransigent. Era dur până la necruțare cu dușmanii, cu trădătorii, cu dubioșii, cu inconsecvenții. Nu suporta umilința creștină, care era un fel de degradare pentru el. Credea nelimitat în propriile sale puteri și se afirma categoric, definitiv, absolut. Era distant și rece în relații. Acorda cu multă zgârcenie prietenia sa. Era un singuratic și admira supra-omul. Înfiera cu necruțare orice i se părea a fi nedemn și dezonorant. Adept al luptei totale, nu înțelegea nici un mic compromis cu dușmanii. De asemenea, nu accepta nici o slăbiciune omenească, nu ierta pe nimeni și i-ar fi fost imposibil să creadă că el însuși ar avea nevoie de iertare. Era atât de plin de el însuși, încât se credea perfect. Teoretiza pedepsirea și răzbunarea. Despre credință refuza să vorbească. Își făcuse un Dumnezeu al lui, pe dimensiunile sale sufletești. Mulți îl considerau orgolios, alții credeau că e un farseur, el însă disprețuia astfel de păreri și nu-și pleca urechea la ele. Criteriul lui de a judeca oamenii și lumea era onoarea, o onoare fără compromisuri, fără oscilații, fără temeri, fără căderi. A respins cu indignare toate ademenirile ce i s-au oferit și a suferit stoic privațiunile îndurate. Așa a intrat în reeducare, acuzând de trădare.
A fost unul dintre cei mai chinuiți oameni și a dovedit o rezistență rar opusă de cineva acolo. Au fost necesare 6 luni de cumplite torturi, umiliri și înjosiri până ce a cedat, adică, în vocabularul reeducării, a ajuns la „șocul revoluționar”. Când s-a prăbușit, în sufletul lui s-a făcut întuneric, a devenit fiară, a trecut în cealaltă extremă. Căci el era lipsit de flexibilitate și suplețe sufletească. Pentru el nu exista decât ori-ori. Și întrucât s-a prăbușit omul de onoare, a devenit o bestie, și se afirma cu aceeași orgolioasă atitudine, cu aceeași impenetrabilă conștiință. A făcut mult rău fără urme de regret, sadic.
Nici când a ieșit din temniță, sub influența familiei și a societății, nu a fost mai bun. A rămas un delator dar tăcea, fiindcă aici nu avea cui să dea socoteală de trecutul său, întrucât era necunoscut. Chipul lui era aspru, privirea rece, gestul nervos, sufletul închistat, vorba săracă. Nu știm dacă înainte de moarte va pătrunde căldură în inima sa, dacă sufletul lui se va umili, dacă orgoliul lui va ceda, dacă Dumnezeu va fi primit în locașurile lăuntrice ale sale.
== Incheierea Încheierea experimentului ==
=== Diseminarea deținuților ===
Întrucât Țurcanu, îndemnat de mai-marii săi, cerea demascări teribile, oamenii, de groază, au început să fabuleze și au declarat comploturi făcute cu conducătorii C.C.-ului. (''Comitetul Central al Partidului Comunist Român'') Cum aceste declarații mergeau la Securitate și s-au făcut nenumărate arestări, procese și condamnări pe baza lor, când au apărut declarații contra unei Ana Pauker, ori a altora ca ea, conducerea a sesizat că s-a sărit peste cal și a început să ia unele măsuri.
Așa se face că în 1951 Țurcanu a fost adus la București. „Restructurații” credeau că va fi primul lor colonel de Securitate și vor urma și ei. Dar la București lui Țurcanu i s-a făcut un nou instructaj, cârmind sistemul către alte metode. Mai târziu, Țurcanu va fi scos „țap ispășitor” și condamndat condamnat la moarte, fiind executat prin împușcare în 1954.
Între timp unii reeducați de la Pitești au fost trimiși la alte penitenciare din țară, în mine și colonii de muncă. Astfel reeducarea s-a diseminat la Gherla, Canal, Târgu-Ocna, Jilava, mina Baia Sprie și Târgșor, unde erau elevii.
