Modificări

Salt la: navigare, căutare

Ioan Maximovici

248 de octeți adăugați, 23 aprilie 2008 06:34
SFÂRŞITUL VIEŢII PĂMÂNTEŞTI A SFÂNTULUI IERARH IOAN - MĂRTURII CUM CĂ VLADICA IOAN ŞI-A PREVĂZUT DATA MORŢII, 19 IUNIE/2 IULIE 1966-
== SFÂRŞITUL VIEŢII PĂMÂNTEŞTI A SFÂNTULUI IERARH IOAN - MĂRTURII CUM CĂ VLADICA IOAN ŞI-A PREVĂZUT DATA MORŢII, 19 IUNIE/2 IULIE 1966- ==
Truda de arhipastor arhipăstor a vladicai vlădicai Ioan s-a incheiat încheiat o data dată cu calatoria călătoria sa la Seattle, la sfarsitul sfârşitul lui iunie 1966. Cel caruia căruia i s-a dat adesea sa cunoasca gandurile si să cunoască gândurile şi destinul oamenilor, pe care i le facea făcea cunoscute Pronia lui Dumnezeu, a fost instiintat si înştiinţat şi de propriul sfarsitsfârşit. Astfel, in în vara anului 1966, cand când directorul caminului căminului de copii Casa Sfantului Sfântului Tihon din Zadonsk, care era si locuinta vladicaişi locuinţa vlădicăi, l-a instiintat ca înştiinţat că peste trei ani va avea loc congresul eparhial, sfantul sfântul ierarh Ioan i-a raspuns ca răspuns că atunci nu va mai fi aici (in viata pamanteascaîn viaţă pământească). In În luna mai a aceluiasi aceluiaşi an, o femeie ce-l cunostea cunoştea pe vladica vlădică de 12 ani, a carei marturie cărei mărturie- dupa parerea după părerea mitropolitului Filaret - "este demna demnă de toata incredereatoată încrederea" a auzit de la vladicavlădică: "Voi muri in curandîn curând, la sfarsitul sfârşitul lui iunie... Nu la San Francisco, ci la Seattle..." In În fine, insusi însuşi mitropolitul Filaret povesteste povesteşte despre neobisnuita neobişnuita sa despartire despărţire de arhiepiscop, dupa după o sedinta şedinţă a Sinodului, cand când acesta savarsi rugaciunea săvârşi rugăciunea de drum inaintea plecarii înaintea plecării lui la San Francisco. Vladica siVlădică şi-a luat ramas rămas bun de la el intrîntr-un mod neobisnuitneobişnuit: in în loc sa ia manunchiul mănunchiul de busuioc si sa şi să se stropeasca stropească cu agheasmaagheasmă, asa aşa cum se cuvine unui arhiereu, el, plecandu-se cu smerenie, l-a rugat pe mitropolit sa-l stropeascastropească, iar apoi, in în locul obisnuitei sarutari obişnuitei sărutări reciproce a mainilormâinilor, el i-a sarutat mana sărutat mâna mitropolitului, smulgandusmulgându-sişi-o cu hotarare hotărâre pe a sa. Acela l-a amenintat ameninţat cu degetul si şi ambii zambirazâmbiră. Atunci, mitropolitul nu a dat o importanta deosebita importanţă deosebită acestui gest, dar cand vladica când vlădică a murit, el a inteles ca asa siînţeles că aşa şi-a luat ramas rămas bun arhiepiscopul de la el.  
Se mai stie, de asemeni, ca in seara din ajunul plecarii la Seattle, vladica i-a spus unui om pentru care savarsise o rugaciune: "De acum, n-ai sa te mai atingi de mana mea".
Ceea ce insusi vladica însuşi vlădică a prevazutprevăzut, dar pentru care nu erau deloc pregatiti toti pregătiţi toţi cei ce-l cunosteaucunoşteau, s-a petrecut in în locul si şi la timpul pe care el le-a prezis.. Moartea a survenit la Seattle, pe 2 iulie (19 iunie pe stil vechi), unde, dupa după ce a savarsit Sfanta săvârşit Sfânta Liturghie la biserica Nikolsk, vladica vlădică a plecat insotit însoţit de prietenul sau său apropiat, vladica vlădică Nectarie, avand având cu sine icoana Kursk-Korennaia a Maicii Domnului. Ramanand in Rămânând în altar in în jur de inca încă trei ore dupa sfarsitul după sfârşitul Liturghiei, vladica vlădică a mai vizitat-o pe vaduva văduva unui protoiereu (avand având cu el icoana Kursk-Korennaia) si şi s-a intors in întors în apartamentul sausău, pregatindupregătindu-se sa mearga să meargă la cimitir (era sambatasâmbătă). DeodataDeodată, cei de jos l-au auzit cazandcăzând. Urcand in goana Urcând în goană la etaj, insotitorii însoţitorii lui de la Seattle, IÎ. Kalfov si Işi Î. Hrusciov Hruşciov l-au gasit zacand in găsit zăcând în pragul chiliei. L-au asezat in aşezat în fotoliu sişi, la orele 15.50 el isi dadu îşi dădu sufletul Domnului, incheinduîncheindu-si şi calea pamanteascapământească, la fel ca si stramosul sauşi strămoşul său, episcopul Ioan de Tobolsk: in fata în faţă icoanei facatoare făcătoare de minuni. Nu putem sa nu vedem legatura directa intre nevointa legătura directă între nevoinţa sa de o viata intreagaviaţă întreagă, de a se infrana înfrâna de la dormitul in în pat, si sfarsitul in pozitie asezataşi sfârşitul în poziţie aşezată. Caci dupa Căci după ce a fost intins in întins în patul aflat in cameraîn cameră, vladica sivlădică şi-a primit pacea trupeasca trupească- judecand dupa judecând după toate, pentru prima oaraoară, din ziua in în care sişi-a dat fagaduintele calugarestifăgăduinţele călugăreşti
== "DESI AM MURIT, SUNT VIU" - VLADICA IOAN ==
4.112 modificări

Meniu de navigare