Modificări

Majoritatea colindelor au în centrul lor persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, descriind mai ales Întruparea şi Naşterea Lui cea mai presus de minte, pe care o exprimă în mod simplu, fără speculaţii teologice subtile, ci cu sentimentul trăirii unui mare adevăr de credinţă. Fiul lui Dumnezeu S-a născut:

căci :

Pentru a noastră mântuire''.

Iată cum este redată, de exemplu, învăţătura despre judecata universală în colindul următor:

Maica Domnului, care ocupă un loc central în evlavia şi în cultul ortodox, este prezentă la tot pasul în colindele româneşti, alături de Fiul său iubit, Mântuitorul Hristos. Credincioşii o numesc pe Maica Domnului ''Curata, Preanevinovata, Fecioara Maria, Lumina preasfintă, Precista blagoslovită'':

Colindele noastre religioase înfăţişează pe Maica Domnului ca mijlocitoare pentru crednicioşi şi rugătoare pentru neamul omenesc în versuri de o rară frumuseţe şi de o putere intuitivă vrednică de admirat.

Dar toate învăţăturile de credinţă exprimate în colinde sunt în legatură cu aceea de mântuire, foarte frecventă şi ea în aceste creaţii, accentul punându-se pe frumuseţea cadrului spectacular al Naşterii si pe bucuriile luminoase ca soarele, pe care această naştere le picură în sufletele creştinilor. La evenimentul Naşterii sunt de faţă toate planurile creaţiei şi ale firii: cerul reprezentat prin îngeri, lumea cuvântătoare a pământenilor, înfăţişată prin păstori şi lumea necuvântătoare, înfăţişată prin plante şi animale de tot felul. Tatăl Însuşi coboară din ceruri să binecuvinteze lumea. Totul se petrece ca intr-o slujbă cerească asemănătoare Sfintei Liturghii, pe care credincioşii o ascultă în fiecare Duminică:

Colindele au avut si marele rol de a păstra şi apăra credinţa ortodoxă atunci când prozelitismul eterodox încerca să rupă unitatea de credinţă a ortodocşilor, pentru a dezmembra, în acelaşi timp şi unitatea lor naţională. Păstrând şi mărturisind aceleaşi adevăruri de credinţă, colindele s-au numărat printre mijloacele populare cele mai eficace de apărare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufletească a credincioşilor nostri ortodocşi de pe tot întinsul României ortodoxe. Documente vrednice de încredere mărturisesc ferm că românii transilvăneni preferau să cânte de Crâciun colindele învăţate din străbuni, în locul cântecelor care li se impuneau de cei străini de legea lor.

În acelaşi timp, colindele scot în evidenţă legătura strânsă a strămoşilor cu Ortodoxia şi, în special cu Patriarhia ecumenică făcând ca în versurile lor să răsune numele oraşului Constantinopol:

Colindele româneşti sunt deosebit de valoroase pentru bogatele idei morale şi sociale pe care le exprimă. Pe lângă mesajul ceresc al mântuirii, colindele au format şi o şcoală de îmbărbătare, de nădejde şi de virtuţi morale în viaţa credincioşilor, exprimând dragostea de oameni, facerea de bine, smerenia, ascultarea şi bunătatea, cinstea, dragostea de ţară, eroismul, bucuria sărbătorilor, dorinţa de prosperitate, belşug şi pace, ca idealuri nepieritoare şi caracteristici esentiale ale sufletului poporului nostru. În ele eticul s-a imbinat in chipul cel mai armonios şi mai fericit cu esteticul.

Actualizând în fiecare an amintirea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, colindătorii duc cu ei la casele credincioşilor voia bună, cinstea şi dragostea, aşa cum se vede din aceste urări:

Colindele reflectă bunătatea proverbială a românului, credincioşii având pildă de bunătate pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care în colinde apare ca un Domn ''prea bun'':

Luând ca pildă această bunătate a Domnului şi Mântuitorului Hristos, colindele îndeamnă pe credincioşi ca şi ei să fie buni mereu, dar mai ales acum, când S-a născut ''Păstorul cel bun'':

Bunătatea aceasta a românului, cunoscută pretutindeni sub numele de ospitalitate, este răsplatită de urările de la sfârşitul colindelor:

Colindele preamăresc virtutea cumpătării, şi strâns legat de ea, postul din care, de altfel, izvorăşte, laudând pe cei ce postesc:

"Intru cei de sus marire

Si pe pamant paciuire,