2.632 de modificări
Modificări
→Limba s-a format din latina antică: Adăugare analiză de la Pr. Dumitru Stăniloae
Actualele numiri ale lunilor, din limba literară, sunt la origine latinești, dar trecută prin filieră bizantino-slavă și refăcute în parte după modul apusean mai nou.
=== Limba s-a format din latina antică orientală ===
Trebuie remarcat faptul că toți termenii de origine latină privind credința sunt complet diferiți de cei folosiți în Biserica apuseană. Aceasta înseamnă că străbunii românilor nu au fost evanghelizați de misionari „oficiali” veniți din Apus - așa cum au susținut unii istorici - , căci aceștia ar fi impus termenii lor de credință, lucru destul de ușor de înfăptuit, din moment ce vorbeau aceeași limbă latină.
De aceea românii nu au termeni ca Deus (Dumnezeu), creator mundi (făcătorul lumii), ecclesia (biserică), fides (credință), oratio (rugăciune), pater (tată, părinte), incarnatio (intrupare), assumptio (înălțare), redemptio (răscumpărare), resurrectio (înviere), remissio (iertare), regnum Dei (împărăția lui Dumnezeu), virgo (fecioară) etc., ci termenii menționați mai sus, formați în cadrul romanității dunărene sau în spațiul carpato-balcanic (sau daco-moesic) de către populația de limbă latină de aici.
Pr. [[Dumitru Stăniloae]] adaugă despre acestea<ref>[[Dumitru Stăniloae]], ''Ortodoxie și naționalism'', eseul ''Rolul ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității naționale'', 2011, URL: https://www.marturisitorii.ro/wp-content/uploads/2016/10/Parintele-Dumitru-Staniloae-Ortodoxie-si-nationalism.pdf</ref>:
:''Acești termeni creștini latini se dovedesc creați de poporul nostru, ca latinitate orientală, dintr-o vreme când nu începuse să iradieze un vocabular creștin de la Roma, adică dinainte de sfârșitul sec. II, când creștinismul de acolo a început să-și dea o expresie literară proprie, care s-a întins în tot Occidentul (prin presbiterul Cajus, [[Ipolit Romanul|Ipolit]] și prin [[Tertulian]]). Acești termeni folosiți de poporul nostru neîntrerupt de la începuturile creștinismului lui, arată că creștinismul a pătruns în sânul lui cel puțin o dată cu pătrunderea lui în Italia, dar într-un mod mult mai masiv, fiind mai aproape de Asia Mică; dar și că acest creștinism, departe de a afecta latinitatea lui, a contribuit ca el să se distingă ca un popor latin aparte foarte de timpuriu față de latinitatea din Occident, formându-se ca un popor latin propriu.''
:''Traducerile de pe teritoriul latinității orientale indică un caracter popular, concret, propriu creștinismului de la început, nedevenit obiect al speculației mai teologice. În scrisul latin literar al teologilor de mai târziu din aceste părți s-au impus termenii mai teologici creați la Roma, dar faptul că ei nu s-au impus și în uzul general, e o dovadă că termenii vechi mai populari erau deja adânc înrădăcinați în viața poporului. Cu mult mai popular, mai afectiv e și termenul Tată decât Pater. El e apropiat de Taică, tăicuță, care a putut da naștere și celui de Maică, Măicuța Domnului.''
=== Exemplu de text cu lexic latin ===
