2.632 de modificări
Modificări
m
→Primele informații: Adăugare legătură
Știri despre preoții ortodocși din aceste două țări încep încă din secolul al XIV-lea. Sunt amintiți în hotărârea Sinodului [[Patriarhia Ecumenică|Patriarhiei ecumenice]] din mai 1359, privind strămutarea lui [[Iachint de Vicina]] în [[scaun]]ul [[Mitropolia Munteniei și Dobrogei|Ungrovlahiei]], ca și în actul mitropolitului grec Ieremia (c. 1393), prin care arunca anatema asupra domnului, vlădicilor, preoților și credincioșilor din Moldova.
Se vede că Biserica Moldovei, deși nu avea recunoașterea Patriarhiei ecumenice, era totuși organizată temeinic, căci actele vremii consemnează numeroși protopopi moldoveni. Astfel, în primăvara anului 1395, domnitorul Ștefan Mușat a trimis la Constantinopol pe protopopul Petru, pentru ca să încerce o împăcare cu Patriarhia, pe tema recunoașterii celor doi vlădici, [[Iosif Mușat|Iosif]] și Meletie, [[hirotonie|hirotoniți]] la Halici. El a fost numit de [[patriarh]]ul Antonie ca „dichiu” sau reprezentant al său în Biserica Moldovei, slujbă pe care nici nu și-a luat-o în primire, fiind numit împotriva voinței sale.
În mai 1401, un preot moldovean cu numele Isidor se înfățișa la patriarhul ecumenic Matei, plângându-se că n-a fost primit în cuprinsul Mitropoliei Ungrovlahiei de către mitropolitul Antim Critopol, sub cuvânt că este hirotonit de Iosif, cel nerecunoscut de Patriarhie. Patriarhul și sinodul său au îngăduit însă preotului Isidor slujirea celor sfinte, dându-i și o scrisoare, în acest sens, către mitropolitul Antim. În aceeași scrisoare, mitropolitul era îndrumat să aseze preoți-duhovnici, pentru ca să nu rămână credincioșii nespovediți.
