Modificări

S-a născut la [[23 iulie]] 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi Maxim şi EcaterinaIacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuţă". La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, [[postul]], cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii.

Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. În 1924 are parte de o altă grea încercare, bunica sa trecând la cele veşnice. Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii [[pustnic]]eşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de [[Teologie]] din Cernăuţi, ca să-l facă [[preot]]. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de [[duminică]], şi, călăuzit de [[Duhul Sfânt]], a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ.

Acesta urmează calea Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii [[pustnic]]eşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de [[Teologie]] din Cernăuţi, ca să-l facă [[preot]]. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea Neamţ!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de [[duminică]], şi, călăuzit de [[Duhul Sfânt]] , a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.

Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la [[mănăstire]], continuând aceeaşi ascultare. La [[8 aprilie]] 1936, în [[Miercurea Mare]], [[rasofor]]ul Ilie Iacob este tuns în monahism de [[arhimandrit]]ul [[Valerie Moglan]] (viitor arhiereu vicar la Iași), în biserica mare a mănăstirii cu hramul [[Înălţarea Domnului]] – ctitorie a voievodului [[Ştefan cel Mare]] – primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi [[Duhovnic|părinte duhovnicesc]] i-a fost [[ieromonah]]ul [[Ioachim Spătarul]], egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.

Dorind viaţă [[pustnic]]ească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnulnostru [[Iisus Hristos]], fericitul monah Ioan Iacob pleacă în [[Ţara Sfântă]] împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin, în noiembrie acelaşi an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi [[Mormântul Domnului]], cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la [[Mănăstirea Neamţ]], fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea [[Sfântul Sava]] de lângă [[Betleem]], timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima [[ascultare]] în obştea Sfântul Sava a fost cea de [[paraclisier]]. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de [[smerenie]] şi [[milă]] faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu [[dragoste]] atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.