2.632 de modificări
Modificări
Creare pagină aproape integral luată din cartea citată la surse
Din Letopisețul lui Grigore Ureche se poate afla că, la 23 septembrie 1564, [[Alexandru Lăpușneanu]] a pus [[mitropolit]] la Suceava pe '''Teofan al II-lea''', ucenicul lui Macarie. Acesta a avut trei perioade de păstorire înainte de a se retrage în [[Sfântul Munte]] unde a fost cinstit de călugării athoniți.
== Confuzia dintre Teofan I și Teofan al II-lea ==
Deși mulți istorici au socotit că acesta este fostul mitropolit [[Teofan I al Moldovei|Teofan I]], reașezat acum în [[scaun]], totuși este vorba de doi mitropoliți cu același nume. Teofan II își avea metania la [[mănăstirea Râșca]], a cărei zidire a început-o [[Petru Rareș]] la îndemnul [[episcop]]ului Macarie al Romanului, prin 1542, fiind apoi zugrăvită sub [[Ștefan Rareș]].
Se pare că Teofan a fost [[egumen]] la Râșca, pentru că o însemnare pe un [[Tetraevanghel]] slavon arată că a fost dăruit de el bisericii de la Râșca „zidită de mine”. Înseamnă că Teofan a supravegheat lucrările de construcție la Râsca, așa cum făcuse [[Grigorie Roșca]] la [[Mănăstirea Probota|Probota]]. Așa s-ar explica și afirmația lui [[Grigore Ureche]] că „era ucenicul lui Macarie” episcopul, care era legat sufletește de Râșca, fiind și îngropat aici.
== Perioada I de păstorire ==
Ajungând în scaunul domnesc Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574), Biserica a trecut din nou prin situații grele, căci mulți slujitori ai Bisericii au avut de suferit în timpul lui. Mitropolitul Teofan s-a refugiat de teama lui în Transilvania, fapt pentru care Ioan Vodă cerea bistrițenilor să-l prindă.
== Perioada II de păstorire ==
Pe la începutul anului 1578, [[Petru Șchiopul]] a readus în scaun pe mitropolitul Teofan II, care este întâlnit în câteva acte de danie ale acestui domn, mai ales în cele pentru [[Mănăstirea Galata|mănăstirea Galata]] de lângă Iași, [[ctitorie|ctitoria]] sa.
În timpul domniei lui Iancu Sasul (1579-1582), se pare că mitropolitul Teofan al II-lea, cu episcopul [[Gheorghe Movilă]] de la Rădăuți și cu unii mari boieri au complotat împotriva acestui domn, fapt pentru care au fost siliți să pribegească în Polonia. Evenimentul este menționat într-o însemnare pe Tetraevanghelul pomenit mai sus.
În perioada absenței sale, treburile Mitropoliei au fost conduse, în calitate de locțiitor, de episcopul Nicanor al Romanului, căci într-un act din anul 1579 se spune despre acesta că în timpul lui Iancu Sasul a luat, în mod abuziv, niște locuri ale mănăstirii Secu, fiindcă „în acea vreme el a fost mitropolit și era stăpân atunci să facă cum i-a fost voia...”.
== Perioada III de păstorire ==
Mitropolitul Teofan al II-lea și-a reluat scaunul în luna septembrie 1582, când Petru Șchiopul a ajuns domn pentru a doua oară. Și de data aceasta, este menționat în mai multe acte de danie ale acestui domnitor. La 15 mai 1584, însuși Teofan dăruia mănăstirii Galata „niște chilii, pe care le-am făcut eu lângă mănăstire”, un loc de prisacă și o poiană.
== Perioada din Sfântul Munte ==
În 1588, Teofan s-a retras din scaun și s-a așezat la [[Mănăstirea Dochiaru (Muntele Athos)|mănăstirea Dohiariu]] din Muntele Athos. Această mănăstire a fost ajutată cu bani de Alexandru Lăpușneanu și familia sa, în vederea refacerii bisericii, trapezei, chiliilor, precum și a picturii. Se pare că mitropolitul Teofan a fost acela care a [[Târnosire|resfinţit-o]], în urma lucrărilor de restaurare din anul 1568. Retras la Dohiariu, poate imediat după ce și-a înaintat „paretisis”-ul (demisia) din scaunul mitropolitan, a viețuit acolo până la moartea sa, în 1597/1598.
Pentru neprețuitul ajutor acordat mănăstirii Dohiariu, [[călugăr]]ii l-au îngropat cu multă cinste în partea de nord (stânga) a primului [[nartex]] al bisericii mari. Doamna Elisabeta, soția lui Ieremia Movilă (1595-1606), a dat călugărilor de aici banii necesari pentru așezarea unei pietre funerare de marmură, în perete, deasupra [[mormânt]]ului. Piatra are o frumoasă inscripție în greacă, cu [[stih]]uri antice. Pe peretele din dreptul mormântului s-a zugrăvit, mai târziu, chipul mitropolitului Teofan, în [[veșminte]] [[arhiereu|arhierești]], având o față ascetică, lungă, cu barbă albă, ochii mari și pătrunzători.
În felul acesta, și-a sfârșit viața, departe de Moldova, osârduitorul mitropolit Teofan al II-lea, după o viață atât de zbuciumată, închinată Bisericii și țării sale.
==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
{{start box}}
{{succesiune|înainte=Grigorie II de la Neamț și Anastasie|
titlu=[[Listă a mitropoliților Moldovei|Mitropolit al Moldovei]]|
ani=1564–1572, 1578–1579, 1582–1588|
după=Anastasie și Gheorghe Movilă}}
{{end box}}
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Mitropolia Moldovei]]
[[Categorie:Mitropoliți români]]
== Confuzia dintre Teofan I și Teofan al II-lea ==
Deși mulți istorici au socotit că acesta este fostul mitropolit [[Teofan I al Moldovei|Teofan I]], reașezat acum în [[scaun]], totuși este vorba de doi mitropoliți cu același nume. Teofan II își avea metania la [[mănăstirea Râșca]], a cărei zidire a început-o [[Petru Rareș]] la îndemnul [[episcop]]ului Macarie al Romanului, prin 1542, fiind apoi zugrăvită sub [[Ștefan Rareș]].
Se pare că Teofan a fost [[egumen]] la Râșca, pentru că o însemnare pe un [[Tetraevanghel]] slavon arată că a fost dăruit de el bisericii de la Râșca „zidită de mine”. Înseamnă că Teofan a supravegheat lucrările de construcție la Râsca, așa cum făcuse [[Grigorie Roșca]] la [[Mănăstirea Probota|Probota]]. Așa s-ar explica și afirmația lui [[Grigore Ureche]] că „era ucenicul lui Macarie” episcopul, care era legat sufletește de Râșca, fiind și îngropat aici.
== Perioada I de păstorire ==
Ajungând în scaunul domnesc Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574), Biserica a trecut din nou prin situații grele, căci mulți slujitori ai Bisericii au avut de suferit în timpul lui. Mitropolitul Teofan s-a refugiat de teama lui în Transilvania, fapt pentru care Ioan Vodă cerea bistrițenilor să-l prindă.
== Perioada II de păstorire ==
Pe la începutul anului 1578, [[Petru Șchiopul]] a readus în scaun pe mitropolitul Teofan II, care este întâlnit în câteva acte de danie ale acestui domn, mai ales în cele pentru [[Mănăstirea Galata|mănăstirea Galata]] de lângă Iași, [[ctitorie|ctitoria]] sa.
În timpul domniei lui Iancu Sasul (1579-1582), se pare că mitropolitul Teofan al II-lea, cu episcopul [[Gheorghe Movilă]] de la Rădăuți și cu unii mari boieri au complotat împotriva acestui domn, fapt pentru care au fost siliți să pribegească în Polonia. Evenimentul este menționat într-o însemnare pe Tetraevanghelul pomenit mai sus.
În perioada absenței sale, treburile Mitropoliei au fost conduse, în calitate de locțiitor, de episcopul Nicanor al Romanului, căci într-un act din anul 1579 se spune despre acesta că în timpul lui Iancu Sasul a luat, în mod abuziv, niște locuri ale mănăstirii Secu, fiindcă „în acea vreme el a fost mitropolit și era stăpân atunci să facă cum i-a fost voia...”.
== Perioada III de păstorire ==
Mitropolitul Teofan al II-lea și-a reluat scaunul în luna septembrie 1582, când Petru Șchiopul a ajuns domn pentru a doua oară. Și de data aceasta, este menționat în mai multe acte de danie ale acestui domnitor. La 15 mai 1584, însuși Teofan dăruia mănăstirii Galata „niște chilii, pe care le-am făcut eu lângă mănăstire”, un loc de prisacă și o poiană.
== Perioada din Sfântul Munte ==
În 1588, Teofan s-a retras din scaun și s-a așezat la [[Mănăstirea Dochiaru (Muntele Athos)|mănăstirea Dohiariu]] din Muntele Athos. Această mănăstire a fost ajutată cu bani de Alexandru Lăpușneanu și familia sa, în vederea refacerii bisericii, trapezei, chiliilor, precum și a picturii. Se pare că mitropolitul Teofan a fost acela care a [[Târnosire|resfinţit-o]], în urma lucrărilor de restaurare din anul 1568. Retras la Dohiariu, poate imediat după ce și-a înaintat „paretisis”-ul (demisia) din scaunul mitropolitan, a viețuit acolo până la moartea sa, în 1597/1598.
Pentru neprețuitul ajutor acordat mănăstirii Dohiariu, [[călugăr]]ii l-au îngropat cu multă cinste în partea de nord (stânga) a primului [[nartex]] al bisericii mari. Doamna Elisabeta, soția lui Ieremia Movilă (1595-1606), a dat călugărilor de aici banii necesari pentru așezarea unei pietre funerare de marmură, în perete, deasupra [[mormânt]]ului. Piatra are o frumoasă inscripție în greacă, cu [[stih]]uri antice. Pe peretele din dreptul mormântului s-a zugrăvit, mai târziu, chipul mitropolitului Teofan, în [[veșminte]] [[arhiereu|arhierești]], având o față ascetică, lungă, cu barbă albă, ochii mari și pătrunzători.
În felul acesta, și-a sfârșit viața, departe de Moldova, osârduitorul mitropolit Teofan al II-lea, după o viață atât de zbuciumată, închinată Bisericii și țării sale.
==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
{{start box}}
{{succesiune|înainte=Grigorie II de la Neamț și Anastasie|
titlu=[[Listă a mitropoliților Moldovei|Mitropolit al Moldovei]]|
ani=1564–1572, 1578–1579, 1582–1588|
după=Anastasie și Gheorghe Movilă}}
{{end box}}
[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Mitropolia Moldovei]]
[[Categorie:Mitropoliți români]]
