2.632 de modificări
Modificări
m
→Persecuțiile lui Dioclețian și Liciniu: Ortografie
===Persecuțiile lui Dioclețian și Liciniu===
Creștinismul a fost considerat religie nepermisă (''religio illicita'') în primele două veacuri și jumătate, trecând prin numeroase persecuții. Ultimele Ultima mare persecuție, cea a lui Dioclețian (284-305), este cea mai însemnată pentru Dobrogea și restul pământurilor românești „întrucât în cursul acesteia cunoaștem un număr însemnat de creștini din ținuturile dunărene, care au primit cununa muceniciei”<ref name="Păcurariu" />.
Dioclețian, instigat de cezarul lui, Galeriu, a dat patru edicte împotriva creștinilor între 303 și 304, iar urmașul lor, Liciniu, a reînceput persecuția în 319 cauzând moartea martirică „pentru Hristos și Evanghelie [pentru] numeroși strămoși ai noștri daco-romani”<ref name="Păcurariu" />. Sursele principale pentru aceste acte martirice sunt ''Breviarul'' (martirologiul siriac, scris între 370-380), ''Hieronymian'' (o compilație martirologică din secolul VII bazată pe martirologiul romano-catolic de azi) și ''Sinaxarul Bisericii constantinopolitane'' (o listă de sfinți din secolul VIII, care stă la baza calendarului ortodox de azi)<ref name="Păcurariu" />.
