14.992 de modificări
Modificări
m
→Istoric
Picturile interioare (fresce) au fost realizate în 1766, de către zugravii Ionașcu și Pană.
După trecerea Transilvaniei în stăpânirea Imperiului Habsburgic (la sfârșitul secolului al XVII-lea), persecuțiile de natură religioasă au făcut mii de victime printre românii ardeleni, care nu voiau să-și schimbe credința ortodoxă strămoșească și să treacă la [[catolicism]]. Românii ortodocși au rezistat, fiind ajutați, în primul rând, de bisericile și mănăstirile lor. Din acest motiv a început calvarul distrugerii mănăstirilor și bisericilor ortodoxe din Transilvania. Peste 150 de mănăstiri au fost distruse la ordinul guvernatorului Transilvaniei, generalul austriac Adolf Nikolaus von Buccow (1762-1764). Ca prin minune, Mănăstirea Brâncoveanu a rămas neatinsă, dar după două decenii, în 1785, a fost trimis un detașament militar condus de generalul Preiss, care a dărâmat această sfântă mănăstire. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a rămas în stare de ruină. După distrugerea mănăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbata de Sus, aflat la circa 10 km depărtare, a fost locuit vremelnic de urmași ai familiei Brâncoveanu. Aceștia au stăpânit domeniul până la primul război mondial. În 1922, după realizarea Marii Uniri, cu ocazia realizării reformei agrare decretate în 1921, statul român a predat [[Mitropolia Ardealului|Mitropoliei Ardealului]] domeniul brâncovenesc, inclusiv ruinele mănăstirii.<refname=danalache>[https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-brancoveanu-sambata-sus-67949.html Teodor Dănălache, ''Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus''], 21 aprilie 2017, ''CrestinOrtodox.ro''</ref>
IPS [[Nicolae Bălan]], Mitropolit al Ardealului între 1920-1955, este al doilea ctitor al Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus. Consecvent țelului său de întărire a Ortodoxiei și de reorganizare a [[monahism]]ului în Transilvania, el a hotărât reconstruirea acestui sfânt lăcaș. Lucrările de refacere a bisericii au început în vara anului 1926, când s-au dezgropat din ruine zidurile vechii biserici, s-au refăcut părțile ce lipseau și s-a construit acoperișul. Lucrările au fost anevoioase și au fost întrerupte în perioada celui de-al doilea război mondial. [[Târnosire]]a bisericii și a noilor clădiri (chilii și anexe) a avut loc la [[15 august]] 1946, când se [[Praznic|sărbătorea]] și [[hram]]ul mănăstirii: [[Adormirea Maicii Domnului]]. În cuvântarea ținută cu acest prilej, după ce a făcut un scurt istoric al mănăstirii, mitropolitul Nicolae Bălan a explicat de ce întârziase sfințirea: vroia să clădească o casă mare pentru călugări, tiparniță și casă de adăpost pentru preoții bătrâni. Întrucât împrejurările nu au permis realizarea acestui plan mai vast, mitropolitul Nicolae a săvârșit sfințirea, mulțumindu-se cu ce se realizase până atunci. În interiorul noii biserici s-au păstrat și porțiuni din pictura veche. Arhitectura bisericii mânăstirii se încadrează întru totul în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea în Ţara Românească. Pe peretele vestic al pronaosului se află tabloul votiv al ctitorilor Brâncoveni. Pronaosul bisericii a servit și de necropolă pentru cel de-al doilea ctitor al mănăstirii, mitropolitul Nicolae Bălan. Mai jos de biserică, la circa 50 m, a reconstruit și vechea clopotniță a mânăstirii în forma inițială, unde până în anul 1997 (când au fost mutate în turla noii incinte) au fost adăpostite cele cinci clopote foarte bine armonizate, a căror greutate depășește 2000 Kg.<ref name=istoric/>
