Modificări

Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui sfânt lăcaş sunt fiind Radu și Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la [[18 ianuarie]] 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Timp de peste un secol și jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt locașlăcaș, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie intre în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, așa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. Prima atestare documentară a ei rezultă dintr-un hrisov emis la [[6 iulie]] 1648 de către [[Matei Basarab]], prin care voievodul îi confirma satul cu același nume dăruit de ctitor.

Închinată Sfântului Mormânt de cel de-al doilea ctitor al său, mănăstirea este răscumpărată de domnitorul către Sf. voievod [[Constantin Brâncoveanu]] în anul 1693 și făcută [[metoc ]] al [[mănăstirea Horezu|mănăstirii Hurezi]]. În timpul lui s-a zugrăvit interiorul, s-a adăugat pridvorul în stil brâncovenesc, s-au construit unele chilii și [[clopotniță|clopotnița]], precum și zidurile ca de cetate.

După Danciul Pârâianu şi înaintaşii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, ca fiind al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi. Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. De o parte şi de alta a intrării în [[pridvor ]] se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în ţara noastră , ale mănăstirilor româneşti închinate la [[Muntele Athos|Sfântul Munte Athos]]. Chiliile şi celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud şi vest, formând , alături de zidul de incintă de pe latura de nord , o adevărată cetate de apărare. Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolniţa, ctitorie a egumenului [[egumen]]ului Lavrentie, de la 1732, fiind pictată la în 1738 de zugravii bisericești Gheorgheie şi Ionu - zugravi.