Modificări

[[Image:StEuthymiusTheGreat.jpg|thumb|right|Sfântul Eftimie cel Mare: icoană din secolul al XVII-lea, de la [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], [[Muntele Athos]]]] [[Preacuvios]]ul părintele nostru '''Eftimie cel Mare''' (377-473) a fost un sfânt [[călugăr|monah]] ortodox care a trăit în [[Palestina]] la sfârşitul sfârșitul secolului al IV-lea şi și începutul secolului al V-lea. [[Biserica Ortodoxă]] îi face [[prăznuire|pomenirea]] pe [[20 ianuarie]].

==ViaţaViața==Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Graţian Grațian în anul 377 d.Hr., în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia (în prezent Makatya, Turcia) şi și a fost fiul unor părinţi pioşi şi credincioşi numiţi părinți pioși și credincioși numiți Pavel şi și Dionisia.

Pentru că mama lui Eftimie era stearpă, părinţii părinții săi s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: ei au auzit vocea unui [[Îngeri|înger]] care le-a spus să se veselească pentru că odată cu naşterea nașterea copilului toate [[erezie|ereziile]] vor fi desfiinţate desființate iar pacea va cuprinde [[Biserică|Biserica]] lui Dumnezeu. De aceea, acest [[SfinţiSfinți|sfânt]] a fost [[botez]]at cu numele de Eftimie (care înseamnă ''voioşievoioșie'').

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, [[episcop]] de Melitene, care l-a trecut în rândul [[cler]]ului, ca [[citeț]]. Deoarece era ager în studiile sale şi și îi depăşea depășea pe toţi ceilalţi toți ceilalți în virtuţi şi viaţă virtuți și viață [[monahism|ascetică]], el a fost hirotonit [[preot]] cu sila şi și însărcinat cu supravegherea sfintelor [[sihăstrie|sihăstrii]] şi și [[Mănăstire|mănăstiri]]. La vârsta de douăzeci şi și nouă de ani, el a mers la [[Ierusalim]], unde a locuit împreună cu Sfântul [[Teoctist]] în peştera peștera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulţi mulți oameni de boli.

De asemenea, se povesteşte povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin naşterea nașterea sa, ci prin [[rugăciune]] a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porţile porțile cerului, cum a făcut şi și Sfântul [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei [[Sfânta Liturghie|Sfinte Liturghii]], cei prezenţi prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului [[Îndumnezeire|îndumnezeit]] al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârşitul sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purităţii şi purității și [[castitate|castităţiicastității]] sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii [[suflet]]ului dispoziţia şi dispoziția și starea sufletelor care veneau la [[Sfânta ÎmpărtăşanieÎmpărtășanie]].

O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un [[călugăr]] care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut şi reţinutși reținut, dar în inima sa el era desfrânat şi și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri ruşinoaserușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârşitsfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un [[înger]] luând cu forţa forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliţă suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse şi ruşinoase și rușinoase ale călugărului muribund.

Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci şi şase și șase de ani (în 473 d.Hr.), el a adormit în Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul [[Anastasie I al Ierusalimului]], care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din [[Țara Sfântă]] și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.

Sfântul Eftimie cel Mare a înfiinţat înființat numeroase comunități monastice în întreaga Palestină și a fost totodată conducătorul spiritual al mai multor altor comunități întemeiate sau conduse de prieteni și/sau ucenici ai săi, care s-au construit așadar și s-au hrănit din aceeași "școală" sau tradiție spirituală. Printre acestea, cele mai importante au fost<ref>După: S. Vailhé, "Répertoire alphabétique des monastères de Palestine", ''Revue de l'Orient chrétien'', 4 (1899), 512-542 et 5 (1900), 19-48, 272-292; Y. Hirschfeld, "List of the Byzantine Monasteries in the Judean Desert", ''Christian Archaeology in the Holy Land - New Discoveries'' (SBF coll. maior 36), Jérusalem, 1990, 1-89; [[Chiril de Schitopolis]], ''Viețile pustnicilor palestinei'', trad. de ierom. Agapie Corbu, ed. Sf. Nectarie, 2013.</ref>:

:VeseleşteVeselește-te, pustie, care nu năşteainășteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ţiți-a înmulţit ţie înmulțit ție fii, bărbatul doririlor duhovniceştiduhovnicești, cu bună credinţă credință sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârşirea bunătăţilorsăvârșirea bunătăților. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viaţa viața noastră.

:Întru cinstită naşterea nașterea ta, făptura a aflat veselie; şi și întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul şi și sufletelor noastre şi și ne curăţeşte curățește de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!

[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. [[Cuvios]] Eftimie cel Mare se zugrăveşte zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleşuvpleșuv, doar cu puţin puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) şi și albă, cu chipul palid şi și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraţilor„Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotinţasocotința, smerita cugetare şi și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în [[trapeza]] mănăstirii, este înfăţişat înfățișat alături de Sfântul [[Antonie cel Mare]] şiși, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin şi grăieşte și grăiește slavă, şi și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinţii sfinții îngeri”. <ref>Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', Sophia, BucureştiBucurești, 2000, pp. 158, 183, 195, 236. </ref>