Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.644 de modificări
Modificări
→Istoria bizantină
'''Schitopolis'''<ref>The Hellenistic period saw the reoccupation of the site of Beit She'an under the new name Scythopolis (Ancient Greek: Σκυθόπολις), possibly named after the Scythian mercenaries who settled there as veterans.</ref>, uneori '''Schitopoli''' în literatura română, este o localitate creștină importantă în epoca bizantină, capitală a provinciei Palaestina Secunda începând cu anul 409.
==Istoria veche și vechi-testamentară==
Săpăturile arheologice din secolul XX au arătat că localitatea este una milenară, cel mai adânc strat arheologic, al 18-lea, dovedind urme umane încă din mileniul V î.Hr.<ref>A se vedea pentru detalii Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Beit_She%27an</ref>.
În [[Vechiul Testament]] localitatea este menționată de mai multe ori sub numele de Beit She'an, identificare confirmată în scrierile istoricului [[Iosif Flavius]]<ref>Cf. http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>, și apare în două locuri sub numele Schitopolis:
*''Cartea a doua a macabeilor'' 12, 29-31:<br>
"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetăţii Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la şase sute de stadii;<br>
30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau faţă de ei Schitopolitenii, şi cum că şi în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,<br>
31. Iuda şi ai săi, mulţumindu-le, i-au îndemnat ca şi de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, şi au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."
*''Cartea Iuditei'' 3, 10: "Şi şi-a aşezat oştirea între Ghibeea şi Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi adune toate poverile oştirii sale."
==Istoria bizantină==
Dincolo de vechimea milenară a acestei aşezări, cel mai adânc strat arheologic, al 18-lea, dovedind urme umane încă din mileniul V î.Hr., şi dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare (localitatea apare de multe ori în [[Vechiul Testament]] sub numele de Beit She'an), Schitopolisul din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetăţii începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creştin din zonă era susţinut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan Botezătorul]] şi de un [[monahism]] viu. [[Moaşte]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.</ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniţi, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>.
Monahismul din ţinuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informaţii scrise sunt fugari veniţi din Egipt după dezlănţuirea, la anul 400, a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, acelaşi sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea şi exilarea Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Printre cei aproape 80 de monahi refugiaţi în Schitopolis se aflau şi vestiţii [[pustnic]]i Dioscor şi Ammoniu, doi dintre aşa-zişii „Fraţi Lungi“, prieteni şi protejaţi ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Ei aparţineau monahilor cultivaţi ce vieţuiau în [[Sketis]], denumiţi „origenişti“ de la o vreme, continuatori ai liniei duhovniceşti contemplative, aşa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel Mare]] în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre aceşti monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Sozomen, ''Istoria bisericească'', 8, 13.</ref>, vor pleca după un an la Constantinopol, cei rămaşi au făcut ca sămânţa monahismului egiptean neptic şi cultivat să încolţească în pământul Schitopolisului, iar înclinaţia spre o teologie cultă şi deschisă culturii să însoţească mereu, ca o umbră, viaţa bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>.
După aşezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluţia monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetăţii, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea şi susţinerea în cetatea Schitopolisului a tradiţiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul [[Savacel Sfințit]]<ref>Viața Sfântului Sava, c. 33</ref>. Şederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ţinutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioşi cu idealurile sfinţeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 şi 531, Sfântul Sava găseşte în cetatea şi împrejurimile Schitopolisului o viaţă monahală bine înrădăcinată, precum şi o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală şi pustnicească a creştinismului a penetrat Biserica Schitopolisului şi a exercitat o influenţă asupra populaţiei locale. Inscripţiile descoperite în cetate şi referinţele literare înfăţişează portretul unei Biserici care creşte şi se dezvoltă. A fost întemeiată printre populaţia de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creştinismului, răspândită de monahi.“<ref> J. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631'', Oxford, 2002, p. 147</ref>
==Personalități creștine din Schitopolis==
