5.289 de modificări
Modificări
ortografie
Sinodul a fost convocat în anul 325 de către [[sfânt]]ul împărat [[Constantin cel Mare]]. Acesta, având ca prioritate unitatea Imperiului Roman, i-a chemat pe [[episcop]]ii Bisericii să se reunească spre a tranșa ampla dispută asupra [[erezie]]i [[arianism]]ului, doctrină conform căreia [[Iisus Hristos]] ar fi fost o creatură (prima creație a lui Dumnezeu), iar nu născut din veşnicie şi Dumnezeu adevărat.
[[Sinod]]ul ar fi trebuit să se țină la Ancyra, dar locul de desfășurare a lucrărior lucrărilor acestuia a fost mutat de Constantin la [[Niceea]] (mult mai aproape de reședința imperială din [[Nicomidia]]), astfel încât împăratului să îi fie mai ușor să ia parte la Sinod. Conform [[tradiţie]]i, Primul Sinod de la Niceea s-a întrunit la [[20 mai]] în anul 325. Ceva mai devreme, în cursul aceluașii aceluiași an, avusese deja loc un [[Sinod]] în Antiohia, prezidat de Sfântul [[Osius de Cordoba]], care a condamnat doctrina ariană și pe adepții acesteia, numindu-l chiar explicit şi pe [[Eusebiu de Cezareea]] (despre care se crede că a avut o atitudine întrucâtva echivocă pe această temă). Când Constantin a convocat Sinodul la Niceea, el a făcut acest lucru în primul rând pentru a păstra unitatea Imperiului, mai degrabă decât încercând să influențeze formularea învățăturii Bisericii.
După ce împăratul și-a ținut discursul de deschidere, se consideră că Sfântul Osius este cel care a prezidat Sinodul, fiind convocat în acest scop chiar de către împărat, care și-l alesese drept sfătuitor în chestiuni teologice. Teologul şi istoricul ortodox Prof. [[Alexander Schmemann]], consideră că împăratul își dorea ca acest sinod să fie „simbolul și încununarea” victoriei sale asupra lui Licinius și a reunificării Imperiului <ref>Alexander Schmemann, ''Historical Road of Eastern Orthodoxy'', p. 76)</ref>. În discursul său de deschidere, Sf. Constantin descrie disputele din interiorul Bisericii ca fiind „mai periculoase decât războaiele sau alte conflicte; ele îmi provoacă mai multă durere decât orice altceva”.<ref>''ibid.'', p. 77</ref>
