5.289 de modificări
Modificări
ortografie
==Istoric==
Se ştiu puţine despre începuturile acestei aşezări monastice isihaste. Locul este cunoscut deja în secolul al XIV-lea, aici vieţuind monahi sărbisârbi, organizaţi într-o viaţă monahală după tipic ascetic aspru.
În epoca grea a turcocraţiei au început a veni în acest loc monahi moldoveni, ardeleni şi basarabeni, care au continuat viaţa aici până prin anii 1754, când schitul s-a pustiit. După nmai numai câţiva ani însă, pe la 1760, schitul s-a reînfiinţat de monahul moldovean Daniil. După anii 1830 Schitul cunoaşte o mare înflorire. În 1849 se ridică bisericuţa cimitirului cu hramul [[Adormirea Maicii Domnului]], în 1860 moara cu apă, îar iar în 1898 începe zidirea bisericii mari a schitului. Închinată sfântului Mare mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, biserica primea pe cei 80 de părinţi care se nevoiau în schit la acea vreme. Până în 1904 se completează cu pridvorul şi clopotniţa. Cam în aceeaşi perioadă se ridică şi clădirea arhondaricului pentru închinătorii ce vizitau Schitul.
La începutul secolului XX exista în jurul bisericii un complex de chilii şi colibe, 24 la număr, în care vieţuiau şi se osteneau peste 120 de monahi, dar criza dar instalarea comunismului în România a făcut ca relaţiile Ţării cu Sfântul Munte să fie mult îngreuiate, aşa încât prin 1990 (căderea comunismului în România) nu mai rămăseseră în viaţă decât vreo doi-trei. Unul dintre aceştia, părintele Iulian, astăzi retras la Schitul Prodromu, este duhovnicul majorităţii monahilor românilor athoniţi.
