6.119 modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat [[Sinodul III Ecumenic|sinodul de la Efes]], care a fost convocat în ziua [[Pogorârea Sfântului Duh|Pogorârii Sf Duh]] în anul 431. Acesta a devenit cunoscut drept al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Chril al Alexandriei a sosit la sinod împreună cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Iuvenalie al Ierusalimului însoțit de episcopii palestinieni, Thermos al Cezareei Capadociei şi Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit împreună cu episcopii care îl susțineau și însoțit de doi magistrați, Candidian şi Irineu, ca reprezentanți ai împăratului. Episcopul Memnon al Efesului a prezidat sinodul. Nu erau de față au fost Ioan I al Antiohiei şi episcopii sirieni și nici reprezentanţii papei Celestin al Romei. Sosirea delegaților absenți a fost așteptată vreme de zece zile. La capătul acestui interval, Sf. Chiril a hotărât să nu îi mai aștepte și să deschidă sinodul în absența acestora, pe data de [[22 iunie]] 431. Cei 200 de episcopi prezenţi au citit învăţăturile lui Nestorie, învăţăturile Sf Chril al Alexandriei, scrierile Părinţilor Bisericii şi au descoperit că Nestorie propovăduia învățături eretice, în timp ce scrierile Sf. Chiril afirmau credința dreaptă. Cei de față au semnat hotărârile sinodului, care au fost trimise la Constantinopol împăratului și poporului din capitală. Nestorie a fost invitat să se prezinte înaintea sinodului și să se apere singur, dar a refuzat.
Nestorie a fost invitat să pe şi să se apere singur, dar a refuzat. I-a scris în schimb împăratului o scrisoare prin care îi acuza pe Sf. Chiril și pe Memnon al Efesului că ar fi convocat un sinod ilegal, complotând împotriva lui Nestorie. O scrisoare a fost scrisă împăratului acuzându-l pe Sf Cyril Chiril şi Memnon de convocarea unui sinod ilegal şi de complot împotriva lui Nestorie.
În același timp, au sosit la Efes Ioan I al Antiohiei şi 33 de episcopi sirieni. Aceștia nu au recunoscut hotărârile sinodului și au refuzat să Nerecunoscând deciziile Sinodului, Ioan şi episcopii sirieni au refuzat să intre în comuniune cu Sf Chiril şi, împreună cu Nestorie şi cu câţiva episcopi care au părăsit sinodul care îl sprijinea pe Sf. Chiril au organizat un contra-sinod. La acest sinod, Nestorie și episcopii sirieni i-au condamnat pe Sf. Chiril, pe Memnon din Efes şi pe ceilalţi Părinţi, acuzându-i în mod fals de ereziile lui [[Arie]], [[Apolinarie de Laodiceea|Apolinarie]] şi Eunomie. Și hotărârile acestui sinod au fost semnate şi duse la Constantinopol.