14.992 de modificări
Modificări
m
→Cel de-al treilea Sinod ecumenic
==Cel de-al treilea Sinod ecumenic==
Nu toţi au acceptat poziţia Sf Chiril şi a sinodului din Alexandria. [[Nestorie ]] a publicat 12 anateme în care i-a condamnat pe cei care afirmau că Dumnezeu era Cel care a primit nașterea și suferința. Nestorie credea că adversarii săi Îl negau astfel pe Dumnezeu şi cinstea datorată Acestuia învăţând că Cel de necircumscrisul ar putea fi circumscris sau că Cel neschimbatul ar fi putut suferi schimbare. Unii episcopi sirieni i-au luat apărarea lui Nestorie. Printre ei se găsea și [[Teodoret din Cir]], care a scris un text prin care respingea anatemele Sf Chiril.
Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat [[Sinodul III Ecumenic|sinodul de la Efes]], care a fost convocat în ziua [[Pogorârea Sfântului Duh|Pogorârii Sf Duh]] în anul 431. Acesta a devenit cunoscut drept al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Chril al Alexandriei a sosit la sinod împreună cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Iuvenalie al Ierusalimului însoțit de episcopii palestinieni, Thermos al Cezareei Capadociei şi Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit împreună cu episcopii care îl susțineau și însoțit de doi magistrați, Candidian şi Irineu, ca reprezentanți ai împăratului. Episcopul Memnon al Efesului a prezidat sinodul. Nu erau de față au fost Ioan I al Antiohiei şi episcopii sirieni și nici reprezentanţii papei Celestin al Romei. Sosirea delegaților absenți a fost așteptată vreme de zece zile. La capătul acestui interval, Sf. Chiril a hotărât să nu îi mai aștepte și să deschidă sinodul în absența acestora, pe data de [[22 iunie]] 431. Cei 200 de episcopi prezenţi au citit învăţăturile lui Nestorie, învăţăturile Sf Chril al Alexandriei, scrierile Părinţilor Bisericii şi au descoperit că Nestorie propovăduia învățături eretice, în timp ce scrierile Sf. Chiril afirmau credința dreaptă. Cei de față au semnat hotărârile sinodului, care au fost trimise la Constantinopol împăratului și poporului din capitală. Nestorie a fost invitat să se prezinte înaintea sinodului și să se apere singur, dar a refuzat.