14.992 de modificări
Modificări
→Viața și activitatea: traducere
Arhiepiscopul [[Atanasie al Alexandriei]], o personalitate importantă a „partidei” niceene în Orient, a recunoscut legitimitatea lui Paulin cu ocazia unei călătorii la Antiohia spre a-l întâlni pe împaratul Iovian în toamna anului 363, cu atât mai mult cu cât „eustatienii” au fost întotdeauna aliații săi în lupta împotriva arianismului. [[Biserica Romei|Episcopii Romei]] îl ignorau și ei pe Meletie; mai mult, după sosirea la Roma a lui Petru al II-lea al Alexandriei, succesorul lui [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie I]], alungat de arieni, apoi revenit în scaun în timpul împăratului Valens (373), au luat o poziție și mai clară, [[Damasus I al Romei]] recunoscându-l pe Paulin ca episcop legitim al Antiohiei.
Cu toate acestea, figurile proeminente ale ortodoxiei, precum Sf. [[Vasile cel Mare]] (dar cu excepția notabilă a lui [[Epifanie de Salamina]]), îl susțineau în continuare pe Meletie, care a participat la [[Sinodul II Ecumenic]] de la [[Constantinopol]]. Meletie chiar a prezidat la început lucrările sinodului, dar a murit subit în timpul sesiunilor sinodale (381). O soluție, dorită de [[Biserica Romei]] și de cea a [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandriei]], ar fi fost ca Paulin să fie recunoscut ca succesor al lui Meletie. Această soluție era susținută și de [[Grigorie Teologul|Grigorie de Nazianz]] și se pare că au fost făcute demersuri în acest sens. Totuși, succesor al lui Meletie a devenit Sf. [[Flavian I al Antiohiei]], care îl însoțise pe Meletie la sinod și care a reprezentat [[Biserica Antiohiei]] până la terminarea acestui sinod. Sf. Flavian a fost consacrat ca [[Patriarh al Antiohiei]] la întoarcerea sa în Siria și a fost recunoscut de toți episcopii răsăriteni.
Les Latins, eux, continuèrent à reconnaître Paulin : c'est celui-ci qui procéda à l'ordination sacerdotale de [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]] en [[378]] ou [[379]], et tous deux se rendirent à un concile à [[Rome]] en [[382]]. Après la consécration de [[Flavien Ier d'Antioche|Flavien]], le pape rompit même avec les deux évêques qui y avaient procédé, [[Diodore de Tarse]] et Acace de Bérée. Avant sa mort, qui intervint peu après [[382]], Paulin désigna le prêtre [[Évagre d'Antioche|Évagre]] (autre ami de [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]]) comme son successeur, pérennisant le [[schisme]]. [[Jean Chrysostome]], à la même époque, s'efforçait de rassembler l'Église d'[[Antioche]] autour de la figure de [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]] : dans son ''Homélie sur saint Eustathe'', il présente même [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]], par un raccourci historique, comme l'héritier et continuateur d'[[Eustathe d'Antioche|Eustathe]].
