14.992 de modificări
Modificări
→Viața și activitatea: traducere și leg. int.
În anul 331, episcopul [[Eustatie al Antiohiei]], apărător al credinței ortodoxe de la [[Sinodul I Ecumenic]] de la [[Niceea]], a fost depus de un [[sinod]] [[Arianism|arian]] sub acuzația de [[sabelianism]] și adulter<ref>Philostorgoius, in Photius, "Epitome of the Ecclesiastical History of Philostorgoius". book 2, chapter 7.</ref>, iar susținătorii săi din [[Antiohia]] au format un grup de apărători intransigenți ai învățăturii Sinodului de Niceea împotriva arianismului, numiți „eustatieni”. Eustatie este trimis în exil în 331, unde și moare la o dată necunoscută (în 336 sau 337, după unii<ref>http://www.newadvent.org/cathen/05627b.htm</ref>, sau mai târziu de 338, după alții<ref>Pierre Maraval, ''Le christianisme de Constantin à la conquête arabe'', coll. Nouvelle Clio, PUF, 1997, p. 334-347.</ref>), iar în fruntea grupului „eustatienilor” apare [[preot]]ul Paulin.
După aproape 30 de ani de tulburări, în anul [[360]] Sf. [[Meletie al Antiohiei|Meletie]] este ales episcop de Antiohia ca un candidat de compromis, cu sprijinul arienilor moderați pe linia lui [[Acachie de Cezareea]], prieten al lui Meletie<ref>http://ro.orthodoxwiki.org/Meletie_al_Antiohiei</ref>. Meletie era un om admirat pentru pietatea și moralitatea sa, dar care neacceptând să se compromită printr-o mărturisire [[arian]]ă, a fost depus și trimis în exil la doar o lună după înscăunare, și înlocuit cu arianul Euzoïos (începutul anului 361). Dar împăratul arian [[Constanțiu al II-lea]] a murit la 3 noiembrie
361, iar succesorul său, împăratul păgân [[Iulian Apostatul]], promițând să nu se amestece în problemele interne ale Bisericii creștine, a permis întoarcerea tuturor episcopilor exilați.
Arhiepiscopul [[Atanasie al Alexandriei]], o personalitate importantă a „partidei” niceene în Orient, a recunoscut legitimitatea lui Paulin cu ocazia unei călătorii la Antiohia spre a-l întâlni pe împaratul Iovian în toamna anului 363, cu atât mai mult cu cât „eustatienii” au fost întotdeauna aliații săi în lupta împotriva arianismului. [[Biserica Romei|Episcopii Romei]] îl ignorau și ei pe Meletie; mai mult, după sosirea la Roma a lui Petru al II-lea al Alexandriei, succesorul lui [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie I]], alungat de arieni, apoi revenit în scaun în timpul împăratului Valens (373), au luat o poziție și mai clară, [[Damasus I al Romei]] recunoscându-l pe Paulin ca episcop legitim al Antiohiei.
Les Latins, eux, continuèrent à reconnaître Paulin : c'est celui-ci qui procéda à l'ordination sacerdotale de [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]] en [[378]] ou [[379]], et tous deux se rendirent à un concile à [[Rome]] en [[382]]. Après la consécration de [[Flavien Ier d'Antioche|Flavien]], le pape rompit même avec les deux évêques qui y avaient procédé, [[Diodore de Tarse]] et Acace de Bérée. Avant sa mort, qui intervint peu après [[382]], Paulin désigna le prêtre [[Évagre d'Antioche|Évagre]] (autre ami de [[Jérôme de Stridon|saint Jérôme]]) comme son successeur, pérennisant le [[schisme]]. [[Jean Chrysostome]], à la même époque, s'efforçait de rassembler l'Église d'[[Antioche]] autour de la figure de [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]] : dans son ''Homélie sur saint Eustathe'', il présente même [[Mélèce Ier d'Antioche|Mélèce]], par un raccourci historique, comme l'héritier et continuateur d'[[Eustathe d'Antioche|Eustathe]].
