Modificări

'''Noul Testament''' (gr. Καινή Διαθήκη) este numele celei cea de-a doua părţi parte a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] (după [[Vechiul Testament]]), care a fost scrisă după învierea lui [[Iisus Hristos]]. Termenul încetăţenit astăzi este o traducere din [[limba latină|latinul]]: ''Novum Testamentum'', care traduce aproximativ [[limba greacă|grecescul]] Η Καινη Διαθηκη, ''I Keni Diathiki'', ce înseamnă "Noul Legământ". Acest termen a fost folosit iniţial de către primii creştini pentru a descrie relaţia lor cu [[Dumnezeu]] (vezi 2 Corinteni 3:6-15; http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=13&cap=3 [[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] 9:15-20http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=9) şi mai târziu pentru a desemna o colecţie anume de 27 de cărţi.

La sfârşitul secolului I, au fost adunate şi apoi publicate o serie de epistole ale lui Pavel. Cunoaştem acest fapt din spusele lui [[Clement Romanul|Clement al Romei]] (c. 95), [[Ignatie de Antiohia]] (adormit în 117) şi ale lui [[Policarp al Smirnei]] (c. 115). Cu toate acestea, aceste texte nu erau denumite în mod uzual Scriptură aşa cum era numită [[Septuaginta]] şi, mai ales, nu erau lipsite de contestatari. Anumiţi [[eretic]]i au încercat să tăgăduiască veridicitatea unor părţi din canonul Biblic, în special Epistolele Pauline. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, [[Epifanie de Salamina]] (adormit în 402) în ''Panarion'' 29 spune că Nazarineenii au respins epistolele Pauline; Irineu' în ''Împotriva ereticilor'' 26.2 spune că ebioniţii l-au respins pe el. Faptele Apostolilor 21:21 prezintă un zvon cum că Pavel ar urmări subminarea Vechiului Testament (vezi Romani 3:8, 31 http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=3). Apostolul Petru spune că epistolele lui au fost denaturate de eretici care le-au întors pe dos "cum au făcut şi cu celelalte Scripturi."2 Petru 3:16 http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=62&cap=3 În secolele al II-lea şi al III-lea, Eusebiu' în a sa ''Istorie Bisericească'' 6.38 spune că Elchasai "foloseşte texte din Vechiul Testament şi din Evanghelii; el îl respinge complet pe Apostol (Pavel)"; 4.29.5 Tatian spune că asirienii resping Epistolele lui Pavel şi Faptele Apostolilor; 6.25 Origen spune că a acceptat 22 de cărţi canonice ale Evreilor şi pe Macabei plus cele patru Evanghelii, dar Pavel spune că "nu a făcut toate câte le-a scris bisericilor ca învăţături; şi chiar celor la care le-a scris, le-a trimis câteva rânduri."

Noul Testament este format din 27 de texte individualescrieri: cele patru povestiri narațiuni ale propovăduirii lui Iisus Hristos, numite "Evanghelii"; o descriere evocare a propovăduirii Apostolilornumită ,,Faptele apostolilor”, scrisă de [[Apostolul Luca]], care este o continuare a celei de a treia Evanghelii, cea scrisă de [[Apostolul Luca|Luca]]același apostol; douăzeci şi una de ",,epistole" timpurii (în contextul biblic), care au fost scrise de mai mulţi autori şicare, în principal, sunt conţin sfaturi şi instrucţiuni creştine; şi o profeţie apocaliptică(Apocalipsa lui Ioan), care, din punct de vedere tehnic, este a două zeci douăzeci şi doua epistolă.

Fiecare [[Evanghelie]] povesteşte propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos. Svanţii Savanţii zilelor noastre nu au căzut de acord referitoe referitor la cine, unde şi în ce formă iniţială a scris Evangheliile:

*[[Evanghelia după Ioan]], atribuită în mod tradiţional [[Apostolul MateiIoan|Apostolului MateiIoan]], fiul lui ZevedeiZevedeu.

Epistolele Pauline sunt acele epistole atribuite, în mod tradiţional, [[Apostolul Pavel|Apostolului Pavel]], cu toate că i se pune la îndoială această atribuire (cum ar fi Evrei, care nu îi este atribuită lui Pavel, deşi o astfel de dispută a avut loc şi în Biserica Primară). Ele sunt formate în principal din sfaturi morale şi instrucţiuni de comportare dar şi din învăţături teologice, cu toate că includ şi altfel de elemente la fel de bine. Se pare că Pavel a dictat aceste epistole unui secretar şi apoi le-a semnat cu mâna sa.

[[Apocalipsa Sf. Ioan Teologul|Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul]], numită adesea şi ''Revelaţia'', este atribuită în mod tradiţional [[Apostolul Ioan|Apostolului Ioan]], fiul lui ZevedeiZevedeu. Este numită adesea şi Apocalipsa Sfântului Ioan. Este singura carte a noului Testament care nu este citită în timpul slujbelor Bisericii Ortodoxe, din diverse motive , cum ar fi posibilitatea de interpretare greşită.

În vremurile Bisericii Primare existau câteva duzini – probabil câteva sute – de scrieri creştine care se vroiau apostolice, dar care, în cele din urmă, au fost respinse de către [[Părinţii Bisericii]] şi au fost excluse din canonul Noului Testament. Aceste scrieri sunt considerate "apocrife" şi sunt incluse în corpul de texte numite Apocrifa Noului Testament. Cărţile apocrife includ şi un mare număr de texte gnostice, profeţii false, fantezii şi în general un mare număr de alte [[erezie|învăţături eretice]]. Mai jos sunt câteva exemple de lucrări apocrife (această listă scurtă nu este în nici un fel exhaustivă):

*1 Clement, epistolă cu sfaturi probabil scrisă de Clement, episcop al Romei şi adresată Bisericii din Corint, ale cărei învăţături sunt ortodoxe dar nu într-atât încât să merite introducerea în canon alături de celelalte epistole; scrisă c. AD 95–96.

* Evanghelia lui Iuda, povestire anonimă atribuită lui [[Iuda Iscarioteanul]]; scrisă c. AD 130–170. Această "evanghelie," la fel ca şi câteva dintre cele menţionate anterior, cum ar fi Păstorul lui Hermes, sunt componente ale scrierilor pseudoepigrafe, sau scrieri care pretind că aparţin altcuiva decât autorului real (în general o persoană mult mai prestigioasă)decât autorului real.

Limba populară vorbită în Ţara Sfântă în vremea lui Iisus era aramaica. Cu toate acestea, textul iniţial al Noului Testament a fost scris în majoritate în greaca Koine, dialectul popular din provinciile romane din secolul I şi de atunci a fost tradus în numeroase limbi, dintre care cele mai notabile sunt latina, siriaca şi copta. (Cu toate acestea, unii dintre Părinţii Bisericii par să încline spre faptul că Matei a scris Evanghelia sa iniţial în ebraică sau mult mai probabil în aramaică şi , în plus , există o altă dispută referitor referitoare la autorul Epistolei către Evrei care ar fi fost scrisă în ebraică şi apoi tradusă în greacă de Luca. Nici una din aceste variante nu este agreată de către savanţii moderni care argumentează că aspectele literare ale Evangheliei după Matei şi Evrei sugerează că acestea au fost scrise direct în greacă, mult mai probabil decât traducerea ulterioară.)

Este de remarcat că multe cărţi ale Noului Testament, în special [[Evanghelia după Marcu]] şi Apocalipsa sunt scrise într-o greacă şubredă. Ele sunt departe de greaca Attic attic rafinată sau de greaca clasică folosită de clasele înalte, de către elitele conducătoare şi de către filozofii instruiţi ai acelor vremuri. O oarecare excepţie fac Evangheliile după Luca şi Ioan şi [[Faptele Apostolilor]].