Modificări

[[Image:Constantine the Great.jpg|right|frame|Sfântul Constantin cel Mare]]'''Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus'''<ref>În ([[latină]] titlul imperial oficial al lui Constantin a fost <small>IMPERATOR CAESAR FLAVIVS CONSTANTINVS PIVS FELIX INVICTVS AVGVSTVS</small>, ''Imperator Caesar Flavius Constantinus Augustus, piosul, fortunatul, neînvinsul''. După anul 312, el adaugă <small>MAXIMVS</small> ("cel Mare"), pentru ca după anul 325 să înlocuiască ''invictus'' ("neînvinsul") cu <small>VICTOR</small>, deoarece ''invictus'' reamintea de [[Sol Invictus]], Zeul Soare.</ref> ([[27 Februariefebruarie]] [[272]]&ndash;[[22 Maimai]] [[337]]), cunoscut si sub numele de '''Constantin I''', '''Constantin''', sau în cadrul Bisericii Ortodoxe Răsăritene şi a celei Greco-Catolice <ref>[[Biserica Ortodoxă]]alături de [[Biserica Greco-Catolică]] Bisericile Răsăritene l-au declarat pe Constantin [[sfânt]], spre deosebire de ritul latin Biserica Romano-Catolică, care nu a urmat aceeaşi cale.</ref> sub titulatura de '''Sfântul Constantincel Mare''', a fost [[Împărat roman]], proclamat [[Augustus]] de către trupele sale în data de [[25 Iulieiulie]],[[306]] şi care a condus [[Imperiul roman]] până la moartea sa, survenită în anul 337.

Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru [[Edictul de la Milano]] din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, precum şi pentru organizarea [[Primului Sinod Ecumenic de la NicaeaNiceea]] în anul 325; aceste acţiuni sunt considerate factorii majori ai răspândirii religii creştine. Reputaţia sa de '''primul Împărat creştin''' a fost recunoscută de către istorici începând cu [[LactantiusLactanţiu]] şi [[Eusebius Eusebiu de CaesareaCezareea]] până în timpurile noastre, deşi în mediile non-ortodoxe încă mai există dispute cu privire la sinceritatea convingerilor sale religioase. Acestea ar fi fost alimentate de suportul pe care l-a arătat în continuare zeităţilor păgâne, precum şi faptul ca s-a botezat abia spre sfârşitul vieţii.

Sfântul Constantin s-a născut la Naissus (acum [[astăzi localitatea Niš]], [[în Serbia]]) în provincia romană [[Moesia|Moesia Superior]] în data de [[27 Februarie februarie]] 272 sau 273, fiind fiul generalului roman [[Constantius Chlorus]] şi al primei sale soţii [[Elena de Constantinopol|Sfânta Elena]], fiica unui hangiu în vârsta de numai 16 ani la acea vreme. Tatăl său o va părasi pe Elena în jurul anului 292 pentru a se recăsători cu [[Flavia Maximiana Theodora]], fiica Împăratului Roman de Apus [[Maximian]]. Theodora va da naştere la nu mai puţin de 6 copii, printre care şi [[Julius Constantius]].

Tânărul Constantin a fost trimis la curtea lui [[Diocletian]] în [[NicomediaNicomidia]], imediat după numirea tatălui său ca fiind unul din cei doi Cezari ai Tetrarhiei, în anul 293. În 305, Diocletian şi Maximian se decid să abdice împreună, Constantius succedând lui Maximian în poziţia de Augustus al Imperiului Roman de Apus. Deşi fiecare dintre noi auguşti aveau fii legitimi capabili de a fi numiţi în cinstea de Cezar (e vorba de Constantin si Maxenţiu, fiul lui Maximian), ei sunt lăsaţi la o parte în favoarea lui [[Flavius Valerius Severus|Severus]] şi [[Maximinus|Maximinus Daia]]. În aceste condiţii, Constantin părăseşte Nicomidia pentru a se alătura tatălui său în [[Galia]]. Pe de altă parte, Constantius cade grav bolnav în timpul unei expediţii militare împotriva [[Picţilor]] în [[Caledonia]], şi moare în cele din urmă în [[25 Iulieiulie]] [[306]] la Eboracum ([[York]], în Anglia). In În puţină vreme, generalul Chrocus alături de trupele loiale lui Constantius, îl proclamă pe Constantin Augustus.