Modificări

În filosofia greacă antică''' ipostasul''' se identifica cu persoana.În filosofia greacă termenul ipostasnu ipostas nu avea nici o relaţie cu termenul prosoponcare prosopon care înseamnă persoană. Aceasta cu atât mai mult cu cât pentru grecii antici prosopon nu exprima „substanţa” saunatura sau natura omului.

În teologia trinitară patristică din sec.II,termenii de ousia şi ipostas sunt sinonime. Acești termeniau termeni au mai degrabă o valoare de semne convenţionale decât de concepte care să poatăarăta poată arăta identitatea, dar şi diferenţa lor absolută. Sinonimia celor 2 termeni era necesarăpentru necesară pentru a păstra comunului comun sensul de ousia concretă şi a elimina dinparticular din particular orice limitare proprie individului, pentru ca ipostasul să se întindă la ansamblul naturii comune şi nu săîmpartă să împartă această natură. De aceea, Părinţii Sinodului I de laNiceea la Niceea dădeau o accepţiune echivalentă termenilor ipostas şi substanţă. Sfântul Atanasie cel Mare le foloseşteîntrfoloseşte într-un sens identic, afirmând într-o epistolă scrisă după 35 ani de la SinodulI Sinodu lI Ecumenic, că ipostasul este„substanţă” şi nu înseamnă alt lucru decât fiinţa însăşi.Cercetările recente au arătat că spre sfârşitul vieţii, Sfântul Atanasie aînclinat a înclinat să admită deosebirea dintre aceşti termeni, acordând ipostasuluisensul ipostasului sensul de persoană. În Epistola către Papa Damasus, Fericitul Ieronim arăta faptul cănu că nu cunoaşte alt sens al termenului ipostasdecât ipostas decât cel de ousia. Introducerea unei distincţii între cele 2 sinonime a fost odescoperire o descoperire prin care trebuia să se exprime faptul că persoana nu poate firedusă fi redusă la natură şi, în acelaşi timp, să se exprime realitatea că ele nu pot fiopuse fi opuse ca realităţi diferite, aşa cum arăta Sf. Grigorie de Nazianz înCuvântarea în Cuvântarea a V-a (Teologică) : „Fiul nueste nu este Tatăl pentru că nu este decât un singur Tată, dar El este ceea ce esteTatăl; Sf. Duh pentru că purcede din Dumnezeu, nu este Fiul, pentru că nu estedecât este decât un Fiu unic, dar El este ceea ce este Fiul”. Astfel ipostasulprimeşte ipostasul primeşte toate atribuţiile şi negaţiile care pot fi formulate cu privire la„supraesenţă”, dar nu este reductibil la natură.În acest sens, Vladimir Losski spune că: „ Dacă am voi să facem unconcept un concept despre ipostasul divin, ar trebui spus că singura definiţie comună arfi ar fi imposibilitatea oricărei definiţii comune a celor trei ipostasuri. După cumtrei cum trei nu este aici un număr de calcul, ci arată o depăşire infinită a diadei deopoziţie de opoziţie în triada de diferenţă pură, tot aşa ipostasul, ca cel ce nu poate firedus fi redus la natură,… este un semn introdus în domeniul particularului, marcândcaracterul marcând caracterul personal al lui Dumnezeu din revelaţia creştină”. (După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu)Definiţia ipostasului -din DialecticaSfântului Dialectica Sfântului Ioan Damaschin- servea doar ca preambul teologiei trinitare: cuvântulipostas cuvântul ipostas are la Sfântul Damaschin 2 sensuri: 1. „existenţa” - De aceea unii părinţi auvorbit au vorbit despre ousia/natură sau ipostas ca sinonime. 2. „ceea ce există prin sine însuşi”- Prinaceasta Prin aceasta se arată individul prin sine însuşi numeric diferit de oricare altul. Noţiunea de ipostas nudescrie nu descrie un individ din specia „divinităţii”,nici nu desemnează o substanţă individuală a naturii umane. Teodoret de Cyr a atribuit Părinţilor Bisericii distincţia dintre cele 2sinonime2 sinonime, şi anume fiinţă şi ipostas. El nu a înţeles însă că înforma în forma ei conceptuală, deosebirea nu este altceva decât o aproximaţie a uneirealităţi unei realităţi care nu poate fi conceptualizată. Teodoret a încercat să opunădistincţiei opună distincţiei adusă de Părinţi, identităţii din filosofia profană a celor 2 termeni: - Dupa filosofia profana nu există odiferenţă între ipostas şi fiinţă.- După învăţătura Părinţilor însă existăîntre există între fiinţă şi ipostas aceeaşi diferenţă ca între comun şi particular, adică întregen între gen sau specie şi individ. Analizând punctul de vedere al lui Teodoret, Vladimir Losski aratăcă arată că acesta nu are dreptate când susţine opoziţia arătată, noţională, deoareceadevărul deoarece adevărul teologic al deosebirii dintre fiinţăşi ipostas stabilit de Părinţi nutrebuie nu trebuie căutat în litera expresiei conceptuale care exprimă această distincţie,ci între aceasta şi identitatea celor 2 concepte [care ar fi fost propriefilosofiei proprie filosofiei profane], adică trebuie situat dincolo de aceste concepte. De câteori câte ori a existat încercarea de a se stabili o deosebire între cei 2 doi termeni,atribuindu-le un conţinut diferit, s-a ajuns să se opună genul sau speciaindividuluispecia individului, generalul particularului. În timp, cei 2 doi termeni însă au devenit deosebiţi, dar nu diferiţi în conţinutul lor.

La Sfântul Atanasie cel Mare şi la Părinţii de dinainteasinoduluidinaintea sinodului, expresia homousios (dinfiinţa Tatălui) se referea la ipostasşi ipostas şi se vorbea despre esenţa personală a Tatălui, a Fiului şi a Sf. Duh, înmăsura în măsura în care fiecare ipostas esteconsiderat este considerat separat, fără să se confunde cu celălalt sau cu altul, de care estenedespartiteste nedespărțit. Toate încercările de a separa naturaşi natura şi ipostasul pentru a atribuifiecărei atribui fiecărei noţiuni o poziţie logică, independentă şi nu corelativă, aveau să conducă la o raţionalizare a raţionalizarea dogmei.