Modificări

Salt la: navigare, căutare

Acachie al Constantinopolului

31 de octeți adăugați, 7 decembrie 2011 16:13
legături interne
'''Acachie al Constantinopolului''' a fost [[Patriarh]]ul Constantinopolului din anul 471 până în 489, în timpul domniei împăratului roman [[Imperiul Roman de răsărit Răsărit|Împăratului Roman de Răsărit]] [[Zeno (împărat)|ZenoZenon]]. Participarea sa împreună cu Zeno într-o încercare de aplanare a disputei dintre calcedonieni şi ne-calcedonieni a dus la prima ruptură dintre [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Biserica din Constantinopol]] şi [[Biserica Romei]]. Această separare a primit numele de [[Schisma acachiană]] după numele său.
==Viaţa==
Nu se cunosc date despre copilăria şi tinereţea lui Acachie. El apare prima dată în istorie deţinând poziţia de ''orphanotrophos'', o poziţie din cadrul Bisericii din Constantinopol care era responsabilă cu grija orfanilor, sarcină de care Acachie s-a ocupat cu succes. De asemenea, el este menţionat ca având o personalitate plăcută şi maniere sociale foarte bune, inclusiv un discurs plin de curte, ceea ce îl făcea un curtean desăvârşit şi provocând astfel interesul împăratului Leo Leon I.
La moartea Patriarhului [[Ghenadie I al Constantinopolului|Ghenadie I]] în 471, Acachie i-a succedat ca noul patriarh al Constantinopolului. După cinci ani şi ceva în care el nu a provocat nici o controversă, Acachie a fost implicat în disputele [[Hristologie|hristologice]] din Biserică. În 474, Zeno Zenon i-a succedat lui Leo Leon I ca împărat după moartea acestuia. Aproape imediat, în 475 într-o conspiraţie cu văduva lui Leo Leon I, Basiliscus a uzurpat tronul. Sub influenţa lui Timotei Aelerus, patriarhul [[monofizitism|monofizit]] de Alexandria, Basiliscus a sprijinit poziţia lui [[Eutihie]] şi a pregătit o proclamaţie imperială (''egkylios'') care respingea învăţăturile Sinodului de la Calcedon. Iniţial, Acacius şi-a pus numele pe proclamaţia lui Basiliscus alături de numele altor episcopi, dar după presiunile lui [[Daniel Stâlpnicul]] şi ale comunităţilor [[monah]]ale din Constantinopol el a trecut de partea celor care apărau Sinodul de la Calcedon. Totuşi, sinceritatea lui în privinţa susţinerii calcedonienilor a fost pusă sub semnul întrbării din cauza intereselor personale ale lui Acachie în această problemă.
Spre sfârşitul anului 475, Zeno şi-a recuperat tronul şi, împreună cu Acachie, a sprijinit tabăra calcedonienilor. În 482 au izbucnit tulburări mari când ne-calcedonienii l-au propus pe Petru Mongus ca Patriarh de Alexandria. Ioan Talaia, un aderent declarat al calcedonienilor fusese [[hirotonire|hirotonit ]] ca Patriarh al Alexandriei în 481, această zonă fiind una cu puternice sentimente ne-calcedoniene. Într-o încercare de unire cu forţa, Zeno i-a cerut în acest moment lui Acachie să pregătească un document de unire, numit ''[[Henoticon]]'', care afirma Crezul de la Niceea, îi condamna pe [[Eutihie]] şi [[Nestorie]] şi accepta anatemele Sfântului [[Chiril al Alexandriei]]. Totuşi, învăţăturile de la Calcedon erau ignorate iar Iisus Hristos era descris ca “unul„unul-născut Fiul lui Dumnezeu . . . unul şi nu doi”, fără nici o menţiune la cele două firi. În timp ce Petru a acceptat Henoticonul de bună voie, Talaia a refuzat să îl accepte şi a fost depus din scaunul patriarhal de ZenoZenon, fiind înlocuit cu Petru Peter Mongus.
Papa Simplicius al Romei a protestat împotriva numirii lui Petru Mongus (Petru al III-lea) pe [[tron]]ul Alexandriei din cauza implicării lui Petru în mişcarea ne-calcedoniană din Alexandria şi a stat de partea lui Talaia, care îl dăduse de-o parte pe Acachie căutând sprijunul direct al lui Simplicius. Petru s-a prezentat la Acachie şi i-a spus că poate repara ruptura dintre cele două tabere dacă este reconfirmat ca patriarh. Acachie, împreună cu Teofan de Antiohia, l-au recunoscut pe Petru, care, în 479, fusese hirotonit ca patriarh în scaunul Antiohiei de către Acachie. Aceste evenimente i-au dat lui Acachie ocazia mult aşteptată să pretindă întâietatea de onoare şi jurisdicţie asupra întregului Răsărit. În timpul păstoririi lui Acachie în scaunul Patriarhiei de Constantinopol a fost folosit pentru prima dată titlul de "oikoumenikos" (ecumenic). Acachie a intrat în graţiile lui Zeno Zenon sugerându-i acestuia că este de partea lui Petru şi că respinge obiecţiile Romei.
După ce a pierdut partida în Alexandria, Ioan Talaia a început să corespondeze cu Roma pentru a-şi susţine cauza. Dar corespondenţa a fost fără efect iar Simplicius a murit la scurt timp. Succesorul lui Simplicius, [[Felix al III-lea]], a preluat cauza lui Talaia şi a dus-o mai departe trimiţând doi [[episcop]]i, Vitalis şi Misenus, la Constantinopol pentru a-l face pe Acachie să vină la Roma şi să răspundă la acuzaţiile lui Talaia. Misiunea acestora a eşuat şi cei doi s-au reîntors la Roma în 484. Ca răspuns, Felix a convocat un sinod local care i-a depus şi excomunicat pe cei doi episcopi pentru că nu şi-au îndeplinit misiunea într-un mod satisfăcător şi l-a anatemizat din nou pe Petru Mongus, excomunicându-l şi pe Acachie pentru partea sa de implicare în prezenţa lui Petru pe scaunul Alexandriei.
Mesajul acestor acţiuni a fost dus la Constantinopol de către un trimis pe nume Tutus, care a încercat să-i prezinte documentele lui Acachie personal. Acachie a refuzat şi ca semn de desconsiderare a autorităţii Romei şi a sinodului care l-a condamnat, Acachie a îndepărtat numele Papei Felix al III-lea din [[diptic]]. Ameninţările lui Felix, practic, nu au avut nici un fel de efect asupra creştinilor răsăriteni care au rămas în comuniune cu Acachie.
Aceste controverse au continuat de-a lungul întregii perioade în care Acachie a stat pe tronul Constantinopolului deoarece Acachie şi Zeno Zenon au continuat să acţioneze pentru adoptarea Henoticonului în întreg răsăritul. Acţiunile lui Acachie împotriva vechilor săi oponenţi din rândul [[călugăr]]ilor a dus la multe violenţe şi persecuţii. Condamnarea lui Acachie de către Roma a continuat iar în 485 [[schismă|schisma]] dintre Constantinopol şi Roma a fost completă. Acachie nu a dat nici o importanţă sentinţelor împotriva sa până la moartea sa în 489. Petru Mongus a murit în 490 iar Zeno Zenon în 491.
Henoticonul a eşuat în a restaura unitatea Răsăritului iar schisma acachiană a continuat până în 519 când a fost reparată în timpul domniei împăratului [[Iustinian]] şi a păstoririi Patriarhului Ioan al II-lea Capadocianul.
13.179 de modificări

Meniu de navigare