Modificări

'''Iconostasul''', numit şi '''catapeteasmă''' sau '''tâmplă''', se prezintă ca un perete (din zid, lemn, metal) pe care sunt agăţate sau încrustate un număr de icoane, într-o ordine bine stabilită teologic. Deşi unii consideră iconostasul ca un zid separator între [[altar]] şi [[naos]], rolul lui principal a fost întotdeauna acela de dispozitiv de expunere a icoanelor. În vechime, iconostasul a putut fi foarte puţin dezvoltat, uneori prezentând doar două icoane: [[Mântuitorul ]] şi [[Maica Domnului]]. El s-a dezvoltat mai ales după victoria Ortodoxiei împotriva iconoclasmului[[iconoclasm]]ului, ajungând prin secolele XIV-XVI la forma şi structura unitară pe care le cunoaştem astăzi, cu mai multe rânduri de [[icoane]]. 

Iconostasul ne arată desfăşurată pe verticală imaginea [[Biserica|Bisericii]], istoria chipului creat, chipul lui Dumnezeu şi căile lui Dumnezeu în istoria mântuirii omului. Întreaga viaţa este rezumată prin iconostas sub forma mijlocirii sfinţilor [[sfinţi]]lor şi a îngerilor care se roagă împreună cu noi, cei ce participăm la slujbele din [[biserică]].

:*icoanele împărăteşti ale lui Hristos (în dreapta porţii împărăteşti pentru privitor) şi Maicii Domnului cu Pruncul (în stânga):*porţile împărăteşti cu icoana Bunei-Vestiri şi cei patru Evanghelişti (în mijloc):*două uşi laterale diaconeşti ce au zugrăvite chipurile arhanghelilor Mihail şi Gavriil sau pe diaconii Ştefan, Filip sau Laurenţiu:*icoana hramului bisericii (în dreapta) şi Sfântul Nicolae sau Sfântul Ioan Botezătorul (în stânga):*în tradiţia rusă, se poate întâmpla să mai existe încă un rând de porţi laterale, precum şi icoana hramului al doilea al bisericii

Trebuie să observăm că fiecare rând reprezintă o perioadă de timp bine definită din istoria mântuirii omului, rânduri străjuite de o parte, jos, de icoana Bunei-Vestiri, "începutul mântuirii noastre" iar de altă parte, sus, de [[Crucea ]] lui Hristos. Nu avem de a face cu un simplu perete despărţitor dintre altar şi naos sau care desparte pe preoţi de enoriaşi. Iconostasul nu este un element decorativ, ci are un profund sens liturgic şi [[teologie|teologic]]. El vine să întrunească, prin imagine, conţinutul rugăciunii euharistice, rostite cu voce tare de către [[preot]]. Ca imagine a Bisericii, [[Trupul lui Hristos]], iconostasul arată creşterea Bisericii în timp şi viaţa ei. Astfel că el devine nu un element despărţire, ci unul de unire, de întrepătrundere între [[altar ]] şi [[naos]], între [[veşnicie ]] şi vremelnicie, este o punte spre care privim (înspre [[viaţa veşnică]]).