Modificări

Salt la: navigare, căutare

Acachie al Constantinopolului

50 de octeți șterși, 31 august 2011 13:51
Anularea modificării 25749 făcute de Vladimir-Adrian (discuţie) Eutihie de Constantinopol a trăit un secol mai târziu
Nu se cunosc date despre copilăria şi tinereţea lui Acachie. El apare prima dată în istorie deţinând poziţia de ''orphanotrophos'', o poziţie din cadrul Bisericii din Constantinopol care era responsabilă cu grija orfanilor, sarcină de care Acachie s-a ocupat cu succes. De asemenea, el este menţionat ca având o personalitate plăcută şi maniere sociale foarte bune, inclusiv un discurs plin de curte, ceea ce îl făcea un curtean desăvârşit şi provocând astfel interesul Împăratului Emperor Leo I.
La moartea Patriarhului [[Ghenadie]] în 471, Acachie i-a succedat ca noul patriarh al Constantinopolelui. După cinci ani şi ceva în care el nu a provocat nici o controversă, Acachie a fost implicat în disputele [[Hristologie|hristologice]] din Biserică. În 474, Zeno i-a succedat lui Leo I ca împărat după moartea acestuia. Aproape imediat, în 475 într-o conspiraţie cu văduva lui Leo I, Basiliscus a uzurpat tronul. Sub influenţa lui Timotei Aelerus, patriarhul [[monofizitism|monofizit]] de Alexandria, Basiliscus a sprijinit poziţia lui [[Eutihie de Constantinopol|Eutihie]] şi a pregătit o proclamaţie imperială (''egkylios'') care respingea învăţăturile Sinodului de la Calcedon. Iniţial, Acacius şi-a pus numele pe proclamaţia lui Basiliscus alături de numele altor episcopi, dar după presiunile lui [[Daniel Stâlpnicul]] şi ale comunităţilor [[monasticism|monahale]] din Constantinopol el a trecut de partea celor care apărau Sinodul de la Calcedon. Totuşi, sinceritatea lui în privinţa susţinerii calcedonienilor a fost pusă sub semnul întrbării din cauza intereselor personale ale lui Acachie în această problemă.
Spre sfârşitul anului 475, Zeno şi-a recuperat tronul şi, împreună cu Acachie, a sprijinit tabăra calcedonienilor. În 482 au izbucnit tulburări mari când ne-calcedonienii l-au propus pe Petru Mongus ca Patriarh de Alexandria. Ioan Talaia, un aderent declarat al calcedonienilor fusese hirotonit ca Patriarh al Alexandriei în 481, această zonă fiind una cu puternice sentimente ne-calcedoniene. Într-o încercare de unire cu forţa, Zeno i-a cerut în acest moment lui Acachie să pregătească un document de unire, numit ''[[Henoticon]]'', care afirma Crezul de la Niceea, îi condamna pe [[Eutihie de Constantinopol|Eutihie]] şi [[Nestorie]] şi accepta anatemele Sfântului [[Chiril al Alexandriei]]. Totuşi, învăţăturile de la Calcedon erau ignorate iar Iisus Hristos era descris ca “unul-născut Fiul lui Dumnezeu . . . unul şi nu doi”, fără nici o menţiune la cele două firi. În timp ce Petru a acceptat Henoticonul de bună voie, Talaia a refuzat să îl accepte şi a fost depus din scaunul patriarhal de Zeno, fiind înlocuit cu Petru Peter Mongus.
Papa Simplicius al Romei a protestat împotriva numirii lui Petru Mongus (Petru al III-lea) pe [[tron]]ul Alexandriei din cauza implicării lui Petru în mişcarea ne-calcedoniană din Alexandria şi a stat de partea lui Talaia, care îl dăduse de-o parte pe Acachie căutând sprijunul direct al lui Simplicius. Petru s-a prezentat la Acachie şi i-a spus că poate repara ruptura dintre cele două tabere dacă este reconfirmat ca patriarh. Acachie, împreună cu Teofan de Antiohia, l-au recunoscut pe Petru, care, în 479, fusese hirotonit ca patriarh în scaunul Antiohiei de către Acachie. Aceste evenimente i-au dat lui Acachie ocazia mult aşteptată să pretindă întâietatea de onoare şi jurisdicţie asupra întregului Răsărit. În timpul păstoririi lui Acachie în scaunul Patriarhiei de Constantinopol a fost folosit pentru prima dată titlul de "oikoumenikos" (ecumenic). Acachie a intrat în graţiile lui Zeno sugerându-i acestuia că este de partea lui Petru şi că respinge obiecţiile Romei.
După ce a pierdut partida în Alexandria, Ioan Talaia a început să corespondeze cu Roma pentru a-şi susţine cauza. Dar corespondenţa a fost fără efect iar Simplicius a murit la scurt timp. Succesorul lui Simplicius, [[Felix al III-lea]], a preluat cauza lui Talaia şi a dus-o mai departe trimiţând doi [[episcop]]i, Vitalis şi Misenus, la Constantinopol pentru a-l face pe Acachie să vină la Roma şi să răspundă la acuzaţiile lui Talaia. Misiunea acestora a eşuat şi cei doi s-au reîntors la Roma în 484. Ca răspuns, Felix a convocat un sinod local care i-a depus şi excomunicat pe cei doi episcopi pentru că nu şi-au îndeplinit misiunea într-un mod satisfăcător şi l-a anatemizat din nou pe Petru Mongus, excomunicându-l şi pe Acachie pentru partea sa de implicare în prezenţa lui Petru pe scaunul Alexandriei.
13.087 de modificări

Meniu de navigare