Modificări

Atitudinea faţă de icoane în cadrul Bisericii s-a precizat în timp. După ce episcopi, clerici, teologi şi scriitori bisericeşti au avut atitudini pro şi contra timp de mai multe secole, prigoana din timpul [[iconoclasm]]ului (secolele VIII şi IX) determină Biserica lui Hristos să precizeze şi să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul al VII-lea ecumenic]] de la Niceea, în 787, sau sinodul general din 843), învăţătura ortodoxă despre sfintele icoane şi cultul lor.

Închinarea pe care creştinii o aduc icoanelor, nu se referă la obiectul material (la lemnul pe care este reprezentată persoana sau la frumuseţea picturii etc.) - altminteri aceasta ar fi [[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]] -, ci orice cinstire dată icoanei trece la / revine persoanei zugrăvite, adică "originalului".