În 1759, la vârsta de 28 de ani preia conducerea școlii din Corint și se face repede iubit de toți.
În 1764, este ales episcop de Corint.
Prin anul În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, pe când trăia la HidraMacarie a trebuit să se exileze, împreună cu familia sa, primește vizita mai tânărului Nicolae (viitorul Nicodim Aghioritul) căruia Macarie îi fusese recomandat de niște călugări de la [[Muntele Athos]] ca fiind un om de o mare virtute și versat în doctrina Părinților Bisericii. După contactul cu mitropolitul Macarie insula Zakynthos și cu renumitul [[sihastru]] Silvestru din Cezareea, Nicolae pleacă la Muntele Athos apoi în 1775insula Hydra.
Doi ani mai târziuPrin anul 1774, pe când trăia în 1777exil la Hidra, primește vizita mai tânărului Nicolae (viitorul Nicodim Aghioritul) căruia Macarie, care venea adesea îi fusese recomandat de niște călugări de la Sfântul Munte pentru a căuta [[Muntele Athos]] ca fiind un om de o mare virtute și aduna versat în doctrina Părinților Bisericii. După contactul cu episcopul Macarie și copia manuscrise ale Sfinților Părinți, îl caută pe Nicodim și îl însărcinează cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''Filocaliei''renumitul [[sihastru]] Silvestru din Cezareea, această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale, a culegerii ''Everghetinos'' și a ''Tratatul despre deasa împărtășire'', redactat chiar de sfântul Macarie, dar pe care el îl îmbogățește considerabil. Aceste lucrări vor fi tipărite aproape Nicolae pleacă la Muntele Athos în același timp la Veneția1775, ''Filocalia'' în 1782 iar ''Everghetinosul'' în 1783devenind călugăr.
Cu ocazia unei noi șederi După încheierea războiului, în 1774, turcii l-au obligat pe patriarhul din Constantinopol să-i înlocuiască pe toți episcopii din Peloponez, bănuiți de susținerea rușilor. Macarie s-a văzut obligat să trimită o scrisoare de demisie. Devenit episcop fără scaun, a plecat la Sfântul MunteAthos în 1776 sau 1777, pentru a trăi călugărește. În 1777, Macarie îl caută pe Nicodim și îl însărcinează cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''Filocaliei'' (după un manuscris găsit de el în biblioteca Mănăstirii Vatipedi), această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale, a culegerii ''Everghetinos'' și a ''Tratatul despre deasa împărtășire'', redactat chiar de sfântul Macarie îi încredințează lui Nicodim editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]], dar pe care el îl îmbogățește considerabil. În introducerea Aceste lucrări vor fi tipărite aproape în același timp la această lucrareVeneția, care conține învățături atât ''Filocalia'' în 1782 iar ''Everghetinosul'' în 1783. Deja la puțină vreme de profunde despre contemplațiela sosirea sa la Muntele Athos, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci Macarie a participat și a luat poziție și în așa-numita "controversă a colivelor" și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea în discuțiile legate de deasa [[EvanghelieEuharistie|împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristos]]i. Lucrarea va fi publicată , dispute care s-au declanșat pe la Veneția jumătatea secolului al XVIII-lea în 1790Sfântul Munte Athos.
Sfântul Macarie „Controversa colivelor” se referea la săvârșirea sau nesăvârșirea[[ parastas]]elor (a participat și a luat poziție și pomenirilor pentru cei morți) în ziua de [[duminică]], cum începuse să se facă în așa-numita anumite locuri din Muntele Athos. Liderii "controversă a colivelorcolivarilor" și (numiți ironic în discuțiile legate de deasa felul acesta) erau [[EuharistieCuvios|împărtășire cu Trupul și Sângele lui Hristoscuvioșii]] Atanasie din Paros (prăznuit la [[24 iunie]]), dispute Iacov din Peloponez, Neofit Cavsocalivitul și Hristofor Prodromitul, care se arătaseră foarte stricți față de cei care s-au declanșat pe începuseră să săvârșească parastasele Duminica, și le aduceau acuzații grave, Neofit de la jumătatea secolului al XVIIIKavsokalivia numindu-lea i: "defăimători ai [[Învierea Domnului|Învierii]]", "vorbitori de morți în Sfântul Munte Athoszi de duminică", "idolatri", "lipsiți sau căzuți de [[har]]" și chiar "[[eretic]]i".
„Controversa colivelor” se referea la săvârșirea sau nesăvârșirea[[ parastas]]elor (a pomenirilor pentru cei morți) în ziua de [[duminică]], cum începuse să se facă în anumite locuri din Muntele Athos. Liderii "colivarilor" (numiți ironic în felul acesta) erau [[Cuvios|cuvioșii]] Atanasie din Paros (prăznuit la [[24 iunie]]), Iacov din Peloponez, Neofit Cavsocalivitul și Hristofor Prodromitul, care se arătaseră foarte stricți față de cei care începuseră să săvârșească parastasele Duminica, și le aduceau acuzații grave, Neofit de la Kavsokalivia numindu-i: "defăimători ai [[Învierea Domnului|Învierii]]", "vorbitori de morți în zi de duminică", "idolatri", "lipsiți sau căzuți de [[har]]" și chiar "[[eretic]]i". După 17751777, sfântul Macarie al Corintului și sfântul Nicodim Aghioritul, „colivari” de a doua generație, vor lua și ei poziții concrete în aceste dispute, susținând însă o poziție mai moderată, și anume că mai potrivit este ca parastasele să se săvârșească sâmbăta, conform [[tradiție]]i Bisericii, dar fără să-i condamne pe cei care, din motive de ordin practic, săvârșesc pomenirile morților duminica.
În paralel, sfântul Macarie redactează tratatul ”Despre deasa împărtășanie”. În acest volum el face apel la canoanele Bisericii și la scrierile [[Sfinţii Părinţi|Sfinților Părinți]] pentru a susține și a sublinia importanța desei împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Dar refuzul său de a sluji un parastas pentru patriarhul Alexandriei la Mănăstirea Cutlumuș într-o zi de duminică, îl costă un nou exil. Fiind obligat să părăsească Muntele Athos, pleacă la Chios și Patmos, unde se aflau și alți „colivari” athoniți exilați.
Cu ocazia unei noi șederi în Sfântul Munte, sfântul Macarie îi încredințează lui Nicodim editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]]. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru mireni, căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desăvârșirea [[Evanghelie]]i. Lucrarea va fi publicată la Veneția în 1790.
Sfântul Macarie și a murit la Chios, la 17 aprilie 1805.
