14.992 de modificări
Modificări
corecturi de stil şi legături interne
[[Image:StNikolaiVelimirovich.jpg|thumb|right|Sf. Nicolae Velimirovici (1880-1956)]]
Părintele nostru între sfinţi, [[Episcop]]ul '''Nicolae Velimirovici ('''(Nikolaj Velimirović''', Николај Велимировић, [[5 Ianuarieianuarie]] 1881 - [[18 Martiemartie]] 1956) a fost episcop al Jicei (Žiča) în Serbia şi autorul a mai multe cărţi ortodoxe. Cea mai cunoscută lucrare a sa este ''[[Proloagele de la Ohrida]]''.
==Viaţa==
Nicolae Velimirovici s-a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană. A urmat cursurile Seminarului Sf. Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema ''Filozofija Berklija'' (''Filosofia lui Berkeley''), în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism.
În Aprilie aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia și este [[hirotonire|hirotonit ]] episcop al Jicei, în cadrul [[Biserica SerbieiOrtodoxă Sârbă|Bisericii Ortodoxe Sârbe]].În 1920 este strămutat în Arhiepiscopia Ohridei din Macedonia, unde, în 1935, a reconstruit cimitirul soldaţilor germani ucişicăzuţi în timpul Primului Război Mondial.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către nazişti pe când se afla în [[Mănăstire]]a Jicia (care a fost la scurtă vreme jefuită şi dărâmată), fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia (unde, după o execuţie în massă, a replicat spunând următoarele: "Aceasta „Aceasta este cultura germană, să ucizi sute de sârbi nevinovaţi, din pricina morţii unui soldat german?! Şi turcii erau mai drepţi…"drepţi...”). Mai târziu, acest "nou „nou [[Ioan Gură de Aur|Gură de Aur]]" ” a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul [[Patriarh]]ul sârb [[Gavriil (Dozici)]], până la sfârşitul lui 1944.
La [[14 Decembriedecembrie]] 1944, a fost trimis în lagărul de la Dachau, împreună cu [[Patriarh]]ul Patriarhul sârb Gavriil, unde , unele surse (îndeosebi istorici ai Bisericii) consemnează că a fost întemniţat şi torturat.[http://www.serfes.org/lives/holyhierarchsaintnicholai.htm]
După război, părăseşte Iugoslavia comunistă şi imigrează în Statele Unite ale Americii, în 1946. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminare creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sf. Sava din Libertyville, Illinois, Mănăstirea şi Seminarul Theologic Ortodox Sf. Tihon, din South Canaan, Pennsylvania (unde a fost rector; aici a şi murit) şi Seminarul Teologic Ortodox Sf. Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe [[18 Martiemartie]] 1956.
==Legături cu alte personalităţi ale Bisericii==
În perioada dintre cele două Războaie Mondiale, Episcopul Nicolae face câteva vizite în [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], care îi modelează şi îi preschimbă pentru tot restul vieţii perspectiva şi viaţa duhovnicească. În această perioadă îl cunoaşte la [[Mănăstirea Sf. Panteleimon Sfântul Pantelimon (Muntele Athos)|Mănăstirea rusă a Sf. Panteleimon]] pe Sf. [[Sf. Siluan Athonitul|Siluan Athonitul]] şi îl hirotoneşte în 1930 ierodiacon pe Păr. Părintele [[Sofronie (Saharov)]]; ulterior, după război, în 1952, la Londra, îl încurajează pe acesta să publice scrierile Sfântului Siluan, spunând: "Siluan e mai mare decât toţi ceilalţi sfinţi în dragostea sa! Când citeşti pe toţi ceilalţi, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă aşa ceva cu ceea ce a scris Siluan".
În necrologul dedicat Sf. Siluan, publicat în revista misionară a eparhiei sale, Episcopul Nicolae scria: