5.289 de modificări
Modificări
→Formele judecății
În [[tradiţia]] [[Asceza|ascetică ortodoxă]], un accent deosebit a fost pus pe experienţa încă din această viaţă, ca stare spirituală preeshatologică, a Judecăţii lui Dumnezeu : «Precum pârga chinurilor veşnice e ascunsă în sufletele păcătoşilor, aşa şi arvunile bunătăţilor lucrează prin Duhul şi se dăruiesc în inimile drepţilor. Căci împărăţia cerurilor este vieţuirea virtuoasă, precum chinurile, deprinderea patimilor» (Grigorie Sinaitul, ''Capete în acrostih'', 38, în: „Filoc. rom.”, vol. 7, p. 102). Această conştiinţă permanentă a Judecăţii se răsfrânge în virtutea [[smerenie]]i; de aceea cei smeriţi cu duhul nu vor intra la judecată, căci «întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat» (Ps. 53, 8 ; Fapte 8, 32—33).
==Omul va da socoteală pentru faptele sale la Judecată==
La sfârşitul vieţii sufletul omului va fi supus judecăţii particulare şi apoi Judecăţii de Apoi, potrivit faptelor şi vorbelor sale şi i se va decide destinaţia sa ultimă: [[rai]]ul sau [[iad]]ul.<ref>Iov34.11, Prov24.12, Ecl 11.9, 12.14, Mt16.27, Mt25.31-46, 2Cor5.10, 1Pet1.17, Rom2.5-8</ref> Se va ţine cont
:1. gradul de instruire al păcătosului. <ref>Iac3.1</ref> şi de măsura cunoştinţei păcatului. Ignoranţa e o circumstanţă atenuantă.<ref>1Tim1.12-13, Ioan 9.39, Ioan 15.22</ref>
:2.eventualitatea în care un credincios a întors la credinţă un necredincios, fapt ce acoperă mulţime de păcate.<ref>Iac5.20 </ref>
:3. măsura în care persoana a iertat pe alţii Păcatele omului sunt mai uşor sau mai greu iertate în funcţie de măsura în care şi acel om iartă celor care-i greşesc lui.<ref>Mat 6.12-15, Mc11.25-26, Lc11.1-4, Lc6.37, Mat18.21-35</ref>
:4. măsura în care persoana a iubit pe Hristos.<ref>Lc7.36-50</ref>
:5. măsura în care persoana a judecat şi osândit pe aproapele.<ref>Lc6.37 </ref>
==Citat==
