Modificări

Copil fiind, a dovedit [[hărnicia|hărnicie ]] la învăţătură şi o viaţă [[virtuţi|virtuoasă]], ceea ce a făcut ca el să crească duhovniceşte şi în [[înţelepciunea |înţelepciune]] creştină. Nu avea încă vârsta judecăţii, când el s-a deprins cu rugăciunea [[rugăciune]]a şi înfrânarea, virtuţi ce mai târziu i-au potolit patimile trupului şi i-a au uşurat desăvârşirea sufletului.

A rămas de timpuriu orfan de ambii părinţi. Cel care avea să fie o fală a creştinităţii, n-a făcut precum tânărul risipitor din Sfânta [[Evanghelie]], ci, dimpotrivă, într-una din zile, a strâns în faţa casei sale pe toţi săracii şi oropsitii din acel ţinut şi le-a dăruit toate bogăţiile moştenite, pe care el le socotea a fi deşertăciuni, şi l-a urmat pe Domnul Iisus Hristos. În auzul evlaviosului Nicolae răsunau cuvintele Mântuitorului : "Vinde toate câte ai şi împarte la săraci şi vei avea comoară în ceruri." Şi ca să se apropie şi mai mult de Acesta, el s-a îndreptat spre Ţara Sfântă, dornic să calce pe drumurile sfinţite de paşii Mântuitorului şi ai [[ucenic]]ilor Lui, astfel să se întărească şi mai mult în [[credinţă]].

Multe din detaliile cunoscute ale vieţii lui apar abia în surse medievale. Sfântul [[Metodie I al Constantinopolului|Metodie]], [[patriarh]] al [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Constantinopolului]] la mijlocul secolului al IX-lea a scris o ''Viaţă a Sfântului Nicolae'' în care notează că sfântul era cunoscut majorităţii creştinilor, astfel încât e posibil ca această scriere să se fi bazat pe tradiţia orală şi pe legendele relatările care circulau la acea vreme. Metodie aminteşte că Sf. Nicolae a fost crescut după cuviinţă de părinţi binecredincioşi şi povesteşte cum Sfântul le-a înzestrat pe cele trei fiice ale unui cetăţean din Patra care sărăcise, din moştenirea pe care o avea de la părinţi.

Prăznuirea sa se făcea deja în vremea împăratului [[Iustinian]], la două secole după moartea sa. După ce a apărut ''Viaţa'' lui, cea scrisă de Metodie, el a fost recunoscut şi cinstit în întreaga Europă şi mai ales în Italia. Când Mira a fost cucerită de sarazini în anul 1034, multe oraşe italiene au început să plănuiască "salvarea" [[moaşte]]lor sale. În anul 1087, forţe armate din Bari (Italia) au atacat Mira şi au luat cu ei moaştele sfântului de la păstrătorii lor greci legitimi. Moaştele Sfântului au fost duse la Bari şi aşezate într-o biserică închinată Sfântului. Faima sa a crescut. Povestirea conform căreia sfântul salvase nişte marinari din Marea Egee de la înec l-a consacrat ca sfânt ocrotitor al marinarilor. Popularitatea sa a crescut în aşa măsură în Rusia încât aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat sfântului Nicolae, şi multe îl au pe Sfântul Nicolae ca al doilea ocrotitor (hram).

Sfântul Nicolae a făcut multe [[minune|minuni]], aşa cum arată istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare, au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului (administratorul provinciei); pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat în faţa împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din [[invidieinvidia|pizmă]] au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.