Modificări

Salt la: navigare, căutare

Pomelnic

4 octeți adăugați, 23 noiembrie 2010 15:29
m
legătură internă
'''Pomelnicul''' (sl. ''pomĕnĩnikŭ'') este o listă cu numele persoanelor în viaţă sau decedate pe care credincioşii le dau [[preot]]ului pentru a fi pomenite în timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]] sau a altor slujbe religioase ori [[rugăciuni]].
Pomelnicele se mai numesc şi '''diptice[[diptic]]e''', dar dipticele pot avea un sens mai larg, putând fi şi liste de nume folosite de o Biserică autocefală pentru pomenirea întâistătătorilor din toate Bisericile autocefale din lume. Numele din diptice sunt citite la Sfânta Liturghie de către [[diacon]]i (şi uneori repetate de cor) doar la Sfânta Liturghie Arhierească slujită de un [[patriarh]] sau [[întâistătător]] autocefal. Expresia scrierea numelui unui [[episcop]] în diptice înseamnă că [[Biserica]] se consideră în comuniune cu acesta iar îndepărtarea numelui unui episcop înseamnă ruperea comuniunii cu el. De asemenea, dipticele episcopale îi pun pe episcopi în ordinea demnităţii lor de onoare în cadrul Bisericii.
Şi mănăstirile au diptice, cu [[călugăr]]ii care au vieţuit şi vieţuiesc în acea [[mănăstire]], după cum şi cu [[stareţ]]ii lor.
13.179 de modificări

Meniu de navigare