Modificări

Isus mustră aspru pe cărturari şi farisei, denunţând ipocrizia, răutatea, [[indiferenţa]], şi alergarea la [[slava ]] deşartă a acestora. Isus [[Iisus]] îi învaţă că Unul este Învăţătorul şi anume [[Hristos]], şi că ei sunt toţi fraţi, în care cel mai mare dintre ei este slujitorul oricui şi arată atât smerirea ce-i aşteaptă pe [[cărturari ]] şi [[farisei]], cât şi înălţarea celor smeriţi la vremea potrivită.<ref>Mt23.1-12</ref>

Văzând că unii [[mândria|se credeau neprihăniţi ]] şi îi dispreţuiau pe ceilalţi, Isus Iisus le spune [[pilda vameşului şi fariseului ]] arătându-le că o [[rugăciune ]] smerită îndreaptă omul mai mult decât rugăciunea [[rugăciune]]a omului corect, dar [[mândria|mândru]], care se îndreptăţeşte pe sine.<ref>Lc18.9-14</ref>

Când apostolii îl întreabă cine este cel mai mare în [[împărăţia cerurilor]], Isus Iisus cheamă un copilaş la el, îl pune în mijlocul lor şi îi avertizează că dacă dacă nu se vor întoarce la [[Dumnezeu ]] şi nu se vor asemăna copiilor, cu niciun chip nu vor intra în [[împărăţia cerurilor]], şi apoi le spune că oricine se va smeri ca acel copilaş va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor.<ref>Mt18.1-4-7</ref>

Văzând că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, Isus Iisus le mai spune să prefere locurile mai modeste, ca apoi să fie puşi la locurile mai de cinste; căci acest lucru este mai bun decât să te acoperi de ruşine fiind îndepărtat din locurile dintâi, dacă se întâmplă să vină cineva mai cu vază.<ref>Mt23.12</ref>

Dumnezeu este cu cu omul zdrobit şi smerit, ca să învioreze duhurile smerite, şi să îmbărbăteze inimile zdrobite”<ref>Is57.15</ref>Dumnezeu ,,mângâie pe cei smeriţi”.<ref>2Cor7.6</ref> Cei smeriţi capătă [[har]]<ref>Prov3.34, Iac4.6</ref>, [[înţelepciunea|înţelepciune]]<ref>Prov11.2</ref>, cinste<ref>Prov29.23</ref> şi cunoştinţa căii Domnului<ref>Ps25.9</ref> şi, în scurtă vreme, (după [[judecată]]) bogăţie(bogăţia spirituală a [[rai]]ului)<ref>Prov12.9, Prov22.4</ref>, [[slavă]]<ref>Prov15.33, Prov18.12, Prov22.4</ref>, [[viaţă veşnică ]] <ref>Prov22.4</ref>, [[mântuire ]] <ref>Ps18.27, Prov16.19</ref>

Un pilduitor exemplu de smerire forţată dă [[Nabucudonosor al II-lea|Nebucadneţar]], împăratul Babilonului[[Babilon]]ului, care găseşte cu cale să facă cunoscute semnele mari şi [[minune|minunile ]] puternice pe care le-a făcut Dumnezeul Cel Prea Înalt faţă de el. Astfel el povesteşte că, pe când trăia liniştit şi fericit în palatul lui, el are un [[vis ]] care îl înspăimântă şi-l umple de [[teama|groază]]. El cheamă pe [[vrăjitorie|vrăjitorii]], cititorii în stele, ghicitorii, haldeii pe care-i ţinea la palat dar ei nu reuşesc să-i tâlcuiască visul, aşa că îl cheamă pe [[Daniel]]. [[Nabucudonosor al II-lea|Nebucadneţar ]] îi spune visul [[vis]]ul (vezi textul), [[Daniel ]] i-l tâlcuieşte, apoi îl sfătuieşte să pună capăt păcatelor [[păcat]]elor sale, să trăiască în neprihănire, s-o rupă cu nelegiuirile lui şi să aibă [[mila|milă ]] de cei nenorociţi că poate i se va prelungi fericirea. Împăratul nu ascultă sfatul lui Daniel şi după douăsprezece luni, când i s-a [[mândria|îngâmfat ]] inima şi i s-a împietrit duhul până la [[mândria|mândrie]]<ref>Dan5.20</ref>, astfel încât îşi atribuia sieşi propria [[iubirea de arginţi|bogăţie ]] şi faimă, un glas îl anunţă din [[cer ]] că i se ia împărăţia şi că ceea ce îi proorocise [[Daniel ]] se va împlini imediat. Într-adevăr, el este aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi este despuiat de [[slava ]] lui.<ref>Dan5.20</ref> Izgonit din mijlocul oamenilor, el locuieşte la un loc cu fiarele câmpului, îi dau să mănânce iarbă ca la boi şi este udat de roua cerului; îi creşte părul că penele vulturului, şi unghiile ca ghearele păsărilor, inima sa ajunge ca inima unei fiare; şapte vremi trec peste el. Când s-a împlinit sorocul, el îşi ridică ochii spre cer, şi mintea ii vine la loc: binecuvântează, laudă şi slăveşte pe [[Dumnezeu]], recunoscând că El stăpâneşte în cer şi pe pământ. Ca urmare i se dau înapoi [[slava ]] împărăţiei, ca şi măreţia şi strălucirea sa de împărat, sfetnicii şi mai marii mei îl caută din nou; este pus iarăşi peste împărăţia lui, şi puterea sa creşte. După această întâmplare, potrivit propriei mărturisiri, [[Nabucudonosor al II-lea|Nebucadneţar ]] laudă, înalţă şi slăveşte pe Împăratul Cerurilor, căci ,,toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu [[mândria|mândrie]]!’’după cum se exprimă însuşi împăratul. <ref>Daniel 4.1-37</ref>