14.992 de modificări
Modificări
m
La somaţia imperativă a lui Maximian de a se lepăda de credinţa cea adevărată, Sf. Pantelimon a refuzat închinarea la idoli şi a mărturisit cu tărie credinţa sa în [[Iisus Hristos]]. Nu s-a lăsat înspăimântat nici de bătăile cumplite la care a fost supus, nici de foc. Supus la diverse chinuri, din porunca împăratului, el a rămas nevătămat. Maximian, văzând puterea credinţei lui Pantelimon şi refuzul său constant de a se închina zeilor păgâni, a poruncit să fie decapitat. Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit pe dată şi a rodit cu fructe din belşug. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca şi trupul sfântului şi acel măslin să fie arse. Mai târziu, după plecarea soldaţilor lui Maximian, credincioşii au scos din cenuşă trupul neatins de foc al Sf. Pantelimon şi l-au îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui ''Arnantios Scolasticul''.
mici completări
Prin credinţă şi harul primit de la Dumnezeu, Sf. Pantelimon a reuşit să vindece un orb din naştere. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, ajungând şi la urechile împăratului Maximian. Acesta îl chemă în faţa sa pe cel căruia Pantelimon îi redase vederea şi îi puse întrebari despre mijloacele pe care le folosise doctorul pentru a reuşi această minune. Precum orbul din naştere despre care ne relatează [[Evanghelie|Evanghelia]], omul răspunse cu simplitate că Pantelimon îl vindecase chemând Numele lui Hristos şi că această minune îi adusese nu numai vederea, ci şi adevarata lumină, aceea a credinţei creştine.<br>
Chiar în acel timp (mai exact în anul 303), împăratul [[Diocleţian]] şi ceilalţi trei tetrarhi (Maximian, Galerius și Constantin Chlorus) au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile zeilor din temple și aducerea de jertfe acestora). Din această cauză, împăratul Maximian, închinător la idoli, a poruncit ca Pantelimon să fie adus în faţa lui şi i-a cerut lepădarea de la credinţa cea adevărată. El i-a reproşat sfântului că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase şi l-a acuzat ca îl insultă pe Asclepios (zeul medicilor şi al tămăduirii la grecii antici şi la romani) şi pe ceilalţi zei prin credinţa sa în Hristos, "un om mort prin crucificare", aşa cum s-a exprimat împăratul. Sfântul îi răspunse că atât credinţa cât şi mila faţă de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogăţiilor şi onorurilor acestei lumi de deşertăciune şi pentru a-şi întări argumentele îi ceru lui Maximian să îl pună la încercare. Fu adus un paralitic, asupra căruia preoţii păgâni spuseră incantaţiile lor, salutate batjocoritor de către Sfânt. Cum eforturile lor rămaseră fără efect, Pantelimon îşi înălţa rugăciunea către Dumnezeu şi luând pe paralitic de mână, îl ridică în Numele lui Hristos. Numeroşi păgâni, văzându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoţii păgâni insistau pe lângă împărat să fie ucis acest rival periculos.
==Martiriul==
La somaţia imperativă a împăratului Maximian de a se lepăda de credinţa cea adevărată, Sf. Pantelimon a refuzat închinarea la idoli şi a mărturisit din nou, cu multă tărie, credinţa sa în [[Iisus Hristos]]. Nu s-a lăsat înspăimântat nici de bătăile cumplite la care a fost supus, nici de foc. Supus la diverse chinuri, din porunca împăratului, el a rămas nevătămat. Maximian, văzând puterea credinţei lui Pantelimon şi refuzul său constant de a se închina zeilor păgâni, a poruncit să fie decapitat. Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul uscat de care fusese legat martirul a înverzit pe dată şi a rodit cu fructe din belşug. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca şi trupul sfântului şi acel măslin să fie arse. Mai târziu, după plecarea soldaţilor lui Maximian, credincioşii au scos din cenuşă trupul neatins de foc al Sf. Pantelimon şi l-au îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui ''Arnantios Scolasticul''.
==Moaştele==
